Rămâi conectat

Editorial

Monstruozităţi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Tehnica aruncării unui subiect atractiv dar lipsit de consistenţă în „arena leilor”, ca să numesc aşa dezbaterea publică susţinută în primul rând de mass-media, a făcut un pas înainte şi s-a transformat în ultimii ani într-un obicei. Unul, fără îndoială, neproductiv la nivelul societăţii, dar foarte eficient pentru mascarea lipsei de profesionalism sau intenţiilor contrare interesului naţional (cel altfel aflat mai mereu pe buzele politicienilor) ale Puterii. Desigur că nu doar ei folosesc această tehnică, dar în cazul lor lucrurile sunt mai evidente. Abuzul asupra acestui procedeu are însă şi alte efecte: sensibilitatea oamenilor s-a tocit, ceea ce din punctul de vedere al politicienilor este bine şi discernerea între subiectele reale şi cele destinate escamotării realităţii este tot mai dificilă, ceea ce, tot din punctul de vedere al politicienilor, este la fel de bine.
În urmă cu câteva săptămâni în micul magazin în care mă aflam a intrat agitat un cetăţean care, din uşă ne-a spus tuturor că tocmai a auzit la un post de radio despre intenţia Ministerului Muncii de a aduce modificări importante Codului Muncii. Desigur el nu s-a exprimat aşa, ci aproape ne-a strigat: „Aţi auzit? Vor să prelungească programul de lucru la 12 ore pe zi!” L-am privit cu suspiciune, aproape ca pe un om nebun şi i-am spus:”Aşa ceva nu se poate!” Şi au trecut zilele, aproape uitasem de întâmplare, dar ea mi-a fost reamintită de domnul Cezar Corâci, preşedintele UGIR 1903 care a confirmat că patronatele şi sindicatele ştiu de intenţia Ministerului Muncii. Se spune că somnul raţiunii naşte monştri. Or tocmai despre o asemenea monstruozitate vorbim. Nu este de prisos să reamintim că pentru stabilirea dreptului la ziua de muncă de opt ore au murit oameni în 1886 în timpul marilor greve şi manifestaţii din Chicago, că în anii care au urmat tot mai multe state au legiferat acest drept care a ajuns unul universal. În România el funcţionează ca atare de un secol, iar abolirea lui, pentru că asta înseamnă punerea în practică a intenţiei Ministerului Muncii, este echivalentă cu o întoarcere nedorită în timp, cu o involuţie. Dar ce-o fi fost în capul iniţiatorilor? Cum pot ei să creadă că o persoană poate da randament timp de 12 ore? Dar ce patroni vor accepta să plătească slaba calitate? Oricum avem probleme la acest capitol şi la cel al productivităţii! Preşedintele Traian Băsescu ne-a spus tuturor că suntem săraci pentru că nu muncim destul. Dar nu cred că avea în vedere exploatarea nemiloasă, trimiterea în sclavie, a celor care muncesc deja, ci creşterea numărului celor ce muncesc şi limitarea ajutoarelor sociale la ceea ce este strict necesar. Nu intră lungirea timpului de lucru în coliziune cu nevoia de creare de noi locuri de muncă? Ba da, doar Ministerul Muncii, în temeinica sa inteligenţă, nu înţelege asta!
Modificarea aberantă a timpului de lucru nu este singura monstruozitate ieşită din strofocarea creierelor la Ministerul Muncii. Pe tapet este în aceste zile intenţia de a reduce concediul maternal la 12 luni, pentru ca mămica să se întoarcă la muncă! La cea de 12 ore şi apoi să mai vadă şi de cel mic! Asta dacă găseşte o soluţie unde să-l lase în timpul în care ea se află la muncă! Şi poţi aştepta în aceste condiţii creşterea natalităţii? Şi aşa este nevoie de mult curaj să aduci pe lume un copil în România, ţara în care viitorul nu sună tocmai bine. Propunerea a stârnit proteste din toate părţile, inclusiv din partea Organizaţiei de Femei a PDL.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea