Monica Anisie face un apel public către primari, cerându-le să asigure finanțarea corespunzătoare a educației
Monica Anisie face un apel public către primari, cerându-le să asigure finanțarea corespunzătoare a educației
Ministrul Educației, Monica Anisie, la două zile după mediatizata vizită neanunțată în școlile din două sate ialomițene, unde conducătorii sunt baroni ai PSD, a lansat o scrisoare deschisă, care este adresată tuturor primarilor. Prin aceata, ministrul solicită finanțarea corespunzatoare a educației în bugetele pentru anul 2020.
“Am constatat cu tristețe că, de la adoptarea Legii educației naționale, unele autorități publice locale au alocat puțin spre deloc bani pentru educație, deși aveau o obligație legală și morală în acest sens”, spune Monica Anisie.
“Guvernul și-a făcut deja datoria de a majora bugetul pentru educație în 2020 și de a finanța ceea ce legea ne obligă să finanțăm”, continuă Monica Anisie, în anul în care executivul din care face parte a acordat Educației și Cercetării 2,7% din PIB în Bugetul 2020, cea mai mică alocare din istoria recentă.
Ministrul Educației le propune primarilor “un restart în finanțarea educației! Începând din acest an, toți să ne asumăm angajamentele față de copii și cadre didactice! Fac un apel public către dumneavoastră să asigurați finanțarea corespunzătoare a educației în bugetele pentru anul 2020″.
“Haideți să dotăm școlile cu materialele necesare pentru desfășurarea actului didactic în bune condiții! Haideți să amenajăm toalete în interiorul școlii! Haideți să investim în elevi și profesori, investind în educație”, se arată în scrisoarea deschisă semnată de Anisie.
Scrisoarea deschisă trimisă de ministrul Educației către primari – text integral
“București, 16 ianuarie 2020
Stimați primari,
Mă adresez dumneavoastră în speranța că înțelegem cu toții că România are nevoie de un sistem educațional bine finanțat, în care elevii să învețe cu drag, în condiții optime, iar profesorii, folosind noile tehnologii, să aibă acces la toate resursele materiale necesare bunei desfășurări a activităților în școală.
Rolul comunității locale este foarte important și consider că România s-a dezvoltat în ultimii ani, astfel încât asigurarea finanțării complementare pentru educație să fie o realitate concretă, în fiecare unitate administrativ-teritorială.
Legea a prevăzut încă din 2011, că finanțarea educației trebuie să fie un efort comun al autorităților administrației publice centrale și locale. Întreaga arhitectură a educației s-a schimbat odată cu adoptarea de către România a principiului descentralizării, în urma căruia autoritățile locale au preluat o bună parte din responsabilități, printre care și aceea de a asigura finanțarea complementară pentru educație.
Am constatat cu tristețe că, de la adoptarea Legii educației naționale, unele autorități publice locale au alocat puțin spre deloc bani pentru educație, deși aveau o obligație legală și morală în acest sens.
Guvernul și-a făcut deja datoria de a majora bugetul pentru educație în 2020 și de a finanța ceea ce legea ne obligă să finanțăm: salariile, sporurile, indemnizațiile, pregătirea profesională, evaluarea periodică și cheltuielile cu bunuri și servicii educaționale.
Investițiile, reparațiile capitale, consolidările, subvențiile pentru internate și cantine, evaluarea periodică națională a elevilor, bursele elevilor, toate acestea trebuie finanțate de către autoritățile publice locale, prin finanțarea complementară, conform art. 105 din Legea 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Din păcate, în prezent există ‘școala de la sat’ și ‘școala de la oraș’. Între aceste două categorii sunt diferențe care devin tot mai mari. Împreună, putem face ca această diferență să dispară, să existe aceeași calitate a școlii românești, indiferent unde se află geografic.
Vă propun un restart în finanțarea educației! Începând din acest an, toți să ne asumăm angajamentele față de copii și cadre didactice! Fac un apel public către dumneavoastră să asigurați finanțarea corespunzătoare a educației în bugetele pentru anul 2020. O școală bună are nevoie de susținerea unei comunități căreia îi pasă. Investiția în grădinițe, școli și licee înseamnă investiția în copii, în viitorul comunității locale.
Haideți să dotăm școlile cu materialele necesare pentru desfășurarea actului didactic în bune condiții! Haideți să amenajăm toalete în interiorul școlii! Haideți să investim în elevi și profesori, investind în educație.
Totodată, vă felicit pe toți cei care ați demonstrat prin fapte că SE POATE și că vă pasă de viitorul copiilor prin investiția în educație! Exemplele de bună practică există, deci pot fi multiplicate!
Vă mulțumesc tuturor și sunt convinsă că veți alege să investiți în educație.
Cu stimă,
Monica Cristina Anisie
Ministrul Educației și Cercetării”.
Sursa: Edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
