Actualitate

Modernizarea Transalpinei de Apuseni: INSOLVENȚĂ pentru firma principală care derulează contractul

Ioana Oprean

Publicat

în

Modernizarea Transalpinei de Apuseni: INSOLVENȚĂ pentru firma principală care derulează contractul

Firma principală care derulează contractul de modernizare a Transalpinei de Apuseni a intrat în insolvenţă. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba susţin că lucrările sunt în grafic.

Stadiul fizic de execuţie este de 30%, iar dacă situaţia nu se schimbă dramatic, până la sfârşitul anului 2023 se va putea circula în condiţii de asfalt pe toată lungimea drumului de aproape 80 de kilometri.

O problemă o reprezintă, însă, intrarea celui mai important membru al asocierii care derulează investiţia – Societatea de Construcţii Napoca SA – în insolvenţă. Decizia a fost luată de Tribunalul Specializat Cluj în 8 decembrie 2021. Administratorul judiciar provizoriu desemnat a avut ca termen data de 8 martie 2022 pentru finalizarea tabelului creanţelor.

CITEȘTE ȘI: DESCOPERIRE arheologică lângă Transalpina de Apuseni: S-a găsit un cimitir vechi de 5000 de ani

Vicepreşedintele CJ Alba, Marius Haţegan, susţine că intrarea societăţii în insolvenţă nu afectează contractul. ”Insolvenţa nu înseamnă faliment. Lucrările sunt în grafic şi se lucrează, deja, la terasamente pe lotul doi. Toate plăţile sunt la zi”, a precizat repreznetantul instituţiei. În zona de munte unde se derulează investiţia încă este zăpadă, astfel încât nu se poate lucre la un nivel mai ridicat.

Haţegan spune că sumele de bani plătite vor creşte mult după ce se va trece la faza de asfaltare a drumului. În 2021 au fost asfaltaţi doar câţiva kilometric pe lotul 1, în zona Măgina – Pădurea Sloboda. Vicepreşedintele CJ Alba mai susţine că, chiar şi în cazul în care firma din Cluj-Napoca ar avea probleme, în contract există posibilitatea ca plăţile să fie efectuate direct către subcontractori.

Acesta mai spune că în situaţia puţin probabilă ca Asocierea Societatea de Construcţii Napoca – Operes SRL (Italia) – Cosedil SPA (Italia) să nu mai poată să continue lucrările pe Transalpina de Apuseni, există o variantă de rezervă astfel încât într-un termen de maximum 3 luni lucrarea va fi atribuită unui alt constructor. Societatea de Construcţii Napoca este lider de asociere pe lotul 2, în timp ce pe lotul 1 liderul este firma italiană Operes SRL.

CITEȘTE ȘI: Lucrările de asfaltare pe Transalpina de Apuseni au fost reluate: Ce beneficii o să aducă cea mai mare investiție din România pe un drum județean

Potrivit raportărilor publicate de Bursa de Valori Bucureşti, compania din Cluj a înregistrat la sfârşitul anului 2021 o pierdere brută în valoare de 20.533.863 lei, pierdere datorată creşterilor substanţiale de preţuri la materialele de construcţii, comparativ cu aceaşi perioada a anului trecut, când societatea a înregistrat un profit brut în valoare de 2.793.554 lei. La 31 decembrie 2021, firma avea datorii de circa 170 de milioane de lei.

Lucrările au început în vara anului 2019. Investiţia a fost împărţită în două loturi relativ egale. Primul avea valoarea de 79,72 milioane de lei, iar al doilea – 76,25 milioane de lei, fără TVA. După majorarea semnificativă a valorii unor materiale de construcţie, valoarea totală a contractului ar urma să crească pe ambele loturi cu peste 10 milioane de lei. Pe lângă modernizarea drumului, proiectul prevede construirea a aproape şapte kilometri de pistă de biciclete în zona municipiului Aiud, amenajarea a 21 de staţii de autobuz, construirea a 14 poduri şi a circa 200 de podeţe.

De asemenea, lucrarea presupune peste 23 de kilometri de fundaţii adâncite, ziduri de sprijin şi peste 73 de kilometri de şanţuri de beton. Drumul judeţean străbate culmi de peste 1.000 de metri şi trece prin zone de o frumuseţe rară, cu păduri, chei şi poieniţe specifice Munţilor Trăscău. Finalizarea investiţiei va permite dezvoltarea turismului în această zonă defavorizată a Apusenilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania până în 26 iulie 2026: Alertă aproape permanentă de vijelii. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania până în 26 iulie 2026: Alertă aproape permanentă de vijelii. Prognoza meteo pe 2 săptămâni Transilvania va traversa următoarele două săptămâni sub semnul instabilității atmosferice, cu episoade frecvente de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, în timp ce temperaturile vor rămâne, în general, apropiate de normalul perioadei. Potrivit prognozei […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul transmis de economistul Radu Georgescu: ,,Cei care sar într-un picior de bucurie nu înțeleg nimic din viteza și nivelul la care se împrumută Guvernul în 2026”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de economistul Radu Georgescu: ,,Cei care sar într-un picior de bucurie nu înțeleg nimic din viteza și nivelul la care se împrumută Guvernul în 2026” Economistul Radu Georgescu susține că optimismul privind evoluția economiei României nu este susținut de datele macroeconomice și avertizează că situația bugetară și ritmul accelerat al împrumuturilor statului reprezintă […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Cseke Attila, ministrul interimar al Dezvoltării, în vizită la Alba: Ce spune despre negocierile privind formarea Guvernului: „Acum trebuie găsită soluția, nu trebuie amânată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cseke Attila, ministrul interimar al Dezvoltării, în vizită la Alba: Ce spune despre negocierile privind formarea Guvernului: „Acum trebuie găsită soluția, nu trebuie amânată” Ministrului interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a fost prezent, luni, 13 iulie 2026, la Zlatna, cu ocazia dezvoltării infrastructurii educaționale locale prin inaugurarea primei creșe moderne destinate […]

Citește mai mult