Mitropolitul Simion Ştefan – un curajos şi neobosit apărător al ortodoxiei în Transilvania
Simion Ştefan a fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în decursul secolului al XVII-lea el fiind mitropolit al Ardealului între anii 1643-1656.
Despre viaţa marelui mitropolit român Simion Ştefan se cunosc foarte puţine date, smerenia caracterizandu-l pe acesta după moarte, precum şi în timpul vieţii. Se ştie totuşi că, mai înainte de a fi ales mitropolit, cuviosul Simion Ştefan a slujit ca ieromonah în mănăstirea ortodoxă din Alba lulia. În anul 1643, vrednicul Simion Ştefan este numit Arhiepiscop şi Mitropolit al Bălgradului, al Vadului şi al Maramureşului, precum şi peste toată ţara Ardealului. Noul mitropolit a urmat la slujire Sfântului ierarh llie lorest, înlăturat din scaun şi întemniţat, pentru apărarea dreptei credinţe, în faţa calvinilor.
Biserica Ortodoxă din Transilvania era prigonită, românii de aici fiind adesea excluşi din viaţa politică a principatului. Fiind prigoniţi şi pe motive confesionale, aceştia erau supuşi unui prozelitism calvin din ce în ce mai persuasiv. Din acest motiv este extraordinară lucrarea misionară a mitropolitului Simion Ştefan de înfruntare a calvinizării forţate a românilor din Transilvania, el acceptând în cult numai limba română.
Numit mitropolit, Simion Ştefan a primit jurisdicţia numai asupra a 3 protopopiate, din toate cele 20 de protopopiate ortodoxe ale Transilvaniei. Celelalte, asupra cărora el nu avea nici un drept legal, canonic ori pastoral, au fost luate în mod abuziv, prin sprijinul principelui Gheorghe Rakoczy, de către calvinul Geleji Katona Istvan. Calvinii au săvârşit atâtea presiuni politice, încât noul mitropolit a fost supus unor noi obligaţii calvine, 15 la număr, dintre care le amintim pe următoarele: predica să fie rostită numai din Sfânta Scriptură, învăţământul teologic să fie făcut după Catehismul calvin, Sfintele Taine să se reducă la pâine şi vin (simbolic), cultul icoanelor şi al crucii să fie înlăturat. La rândul său, liderul calvin din Transilvania deţinea o serie de drepturi abuzive asupra bisericilor şi slujitorilor ortodocşi.
În aceste condiţii, mitropolitul Simion Ştefan a reuşit, din mila lui Dumnezeu, să păstreze neîntinată dreapta credinţă ortodoxă, precum şi cultura românească naţională. Astfel, în vremea sa, au fost editate două lucrări de seamă ale vieţii bisericeşti: „Noul Testament” (1648) şi „Psaltirea” (1651). Deşi singurul text semnat de Simion Ştefan este „Predoslovie cătră Măria sa Craiul Ardealului” (Gheorghe Rakoczy), tot lui îi sunt atribuite însă şi cuvintele „Către cititor” (introducerile), de la cele două opere mai-sus amintite.
Pentru rugăciunile şi prin contribuţia semnificativă a mitropolitului, în anul 1648, în Alba lulia se tipăreşte, pentru prima dată în limba română, Noul Testament. Pe lângă prefaţa mitropolitului, acesta mai conţine şi alte câteva părţi originale, cum sunt introducerile la cele patru Evanghelii, precum şi la unele capitole din Faptele Apostolilor. De asemenea, pe marginea paginilor s-a păstrat şi un „Lexicon”, care oferă sinonime şi explicaţii pentru unele neologisme şi regionalisme. Astfel, renumita operă „Noul Testament de la Bălgrad”, îl face pe Simion Ştefan un om de seamă al istoriei culturii româneşti şi bisericeşti.
Acţiunea temerară de traducere din limba greacă, latină şi slavonă în limba română, a Noului Testament şi apoi tipărirea lui, a scos în evidenţă dimensiunea teologică a ierarhului bălgrădean. Pe lângă valoarea culturală şi naţională a editării, în limba română, a operelor mai-sus amintite, mai de preţ este reuşita mitropolitului de a păstra neatinsă dreapta credinţă. Promovând cultura naţională, mitropolitul Simion Ştefan a urmărit mai ales păstrarea nealterată a învăţăturii creştine, moştenită de la înaintaşul său, Sfântul ierarh martir llie lorest. (T.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO: „OVO” ajunge la Cluj-Napoca exact la 17 ani de la premiera mondială. Culisele show-ului, dezvăluite chiar înainte de debut
„OVO” ajunge la Cluj-Napoca exact la 17 ani de la premiera mondială. Culisele show-ului din 2026, dezvăluite chiar înainte de debut Cluj-Napoca devine, în aceste zile, gazda unuia dintre cele mai spectaculoase show-uri de divertisment din lume. Producția OVO by Cirque du Soleil debutează la BT Arena chiar pe 23 aprilie, o dată cu o […]
FOTO | Un sat unit pentru viitor: Copiii din Lunca Mureșului au plantat flori și pomi pe străzile din comună. ,,Comunitatea prinde rădăcini în inimile oamenilor”
Un sat unit pentru viitor: Copiii din Lunca Mureșului au plantat flori și pomi pe străzile din comună. ,,Comunitatea prinde rădăcini în inimile oamenilor” Într-o lume în care adesea auzim despre granițe, diferențe și distanțe, există locuri în care oamenii aleg să construiască punți. Un astfel de exemplu este proiectul Verde pentru viitor, care a […]
FOTO | ,,Prietenii necuvântători” – educație prin joc și empatie la Grădinița „Scufița Roșie” din Alba Iulia. Moment artistic și probe diverse între 9 echipaje de la grădinițe din municipiu
,,Prietenii necuvântători” – educație prin joc și empatie la Grădinița „Scufița Roșie” din Alba Iulia. Moment artistic și probe diverse între 9 echipaje de la grădinițe din municipiu Grădinița cu Program Prelungit „Scufița Roșie” din Alba Iulia a organizat miercuri, 22 aprilie 2026, cea de-a IV-a ediție a concursului local „Prietenii necuvântători”, un eveniment educațional dedicat […]