Curier Județean

Mircea Trifan este noul preşedinte al PSD Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Conferinţa orăşenească Cugir a PSD, desfăşurată vineri 1 martie, la Casa Orăşenească de Cultură l-a ales în funcţia de preşedinte pe ing. Mircea Trifan, fost lider interimar al organizaţiei de la plecarea fostului preşedinte, Cornel Murg, la Prefectura Alba.

Petrecerea Divorțaților

Cei 386 de delegaţi prezenţi la reuniune au ales totodată pe cei opt vicepreşedinţi, pe secretarul şi trezorierul organizaţiei, dar şi pe cei 28 de membri ai biroului. Mircea Trifan a fost ales cu 263 de voturi, iar contracandidatul sau, Nicolae Muntean, a primit voturile a 121 de delegaţi.

Cei opt vicepreşedinţi aleşi în cadrul aceluiași eveniment sunt: Anton Butnaru, Bogdan Dumitru, Nicolae Mihăilesc, Aurel Paștina, Lucian Pop, Horia Rotche, Mircea Simu și Ovidiu Ene. Pentru funcţia de secretar a candidat şi a fost reales Cristian Ciutrilă, iar pentru cea de trezorier, Mihaela Bota.

În ceea ce priveşte ceilalţi membri ai biroului aceştia sunt după cum urmează: Gheorghe Manciu, Virgil Matei, Marian Popa, Nicolae Cetină, Viorel David, Nicolae Julean, Toader Nane, Ion Marinescu, Vasile Sârbu, Ana Guia, Maria Vasilcan, Marius Mitrea, Mircea Ciuculete, Ramona Onice, Constantin Sârbu, Septimiu Dincu, Daniele Hiriza, Monalisa Borza, Emil Boldoșan, Alexandru Micaciu, Daniel Popa, Ioan Alexandru, Ancuţa Mizgai, Zoltan Kiss, Ioan Crişan, Petruța Anca, Paul Dincu, Constantin Bârsan.

Conferinţă a mai hotărât că întregul birou al organizaţiei locale să participe în calitate de delegaţi la Conferinţa judeţeană Alba a PSD.

Din staff-ul organizaţiei Alba a PSD au fost prezenţi: preşedintele Ioan Dîrzu, vicepreşedintele Dorin Sandea şi preşedinta organizaţiei judeţene a femeilor din PSD Alba, Marcela Daramuș.

Constantin PREDESCU

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansează o nouă campanie de recrutare a voluntarilor, punând la dispoziția studenților 55 de locuri în șapte structuri ale instituției. Inițiativa este derulată prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia Cursele Centrotrans care circulau în weekend, spre și dinspre Alba Iulia, au fost anulate începând cu data de 5 noiembrie 2026. Decizia a fost luată din cauza numărului redus de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți” Astăzi, 10 noiembrie 2026, a fost semnat contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene, anunță, printr-o postare publicată pe Facebook, Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Perioada de prestare a serviciilor este de la 15 noiembrie 2026 până la […]

Citește mai mult