Mircea Hava, primele DECLARAȚII, după alegerile interne PNL Alba: „Să fii” contează mai mult decât „să fii primul”
Europarlamentarul Mircea Hava a făcut primele declarații în urma alegerilor interne PNL Alba de aseară, printr-un comunicat publicat în mediul online.
Ieri, la Alba Iulia, la alegerile interne, am avut dovada clară că mulți simt și gândesc ca mine. Că demnitatea, loialitatea și cuvântul dat sunt singurele care ne-au ridicat și ne-au ajutat să rămânem drepți și cu fruntea sus. Pentru asta le voi fi recunoscător, mereu, celor care au crezut și mai cred în mine.
Citește și: REZULTATELE alegerilor din PNL Alba 2021. Care este noua conducere a partidului în județul Alba
De la Gheorghe Falcă, un camarad desăvârșit, Vlad Nistor, un profesionist de o aleasă omenie, la dragii mei prieteni Dorin, Oana, Popa Iancu, Sorin, Corneliu dar și tuturor colegilor care m-au susținut și nu-i menționez cu numele. Mai mult decât pentru voturi, le mulțumesc pentru cei 30 de ani în care am construit împreună și am păstrat Alba prima în România, politic, nu doar alfabetic. Tuturor, un simplu: mulțumesc! Și le reamintesc că, adesea, „să fii” contează mai mult decât „să fii primul”, iar pentru asta se cuvine să le fim recunoscători lui Dumnezeu și familiei.
Citește și: VIDEO| „Schimbarea la față” în PNL Alba: Ion Dumitrel este noul Președinte al partidului, în urma alegerilor interne
Asta nu înseamnă că-i consider mai puțin vrednici sau harnici pe cei pentru care a contat „schimbarea”. Respect opțiunea, chiar dacă politica, mai mult decât pe principii, se bazează pe metode, tentații și nevoi. Sunt omul care crede în victorii și competiții obținute direct, pe numele tău. Însă, se pare că noul model e acela de a sta în umbră, mereu pe liste, în bătălii la care nu iei parte dar pretinzi parte.
Mă gândesc și la cei care n-au fost delegați la cogres, la toți cei care mi-au fost alături din afara ringului politic. Nu-i ocolesc pe albaiulienii mei, cărora le garantez că lucrurile vor reveni acolo unde trebui și unde merită să fie. Unde le-am lăsat când am plecat la Bruxelles!
Voi rămâne același om, alături de partid și oamenii vrednici care-l formează. Omul cât trăiște învață și vă asigur că această experiență mă face mai puternic. Nu este nicidecum un final de drum, cum își închipuie unii binevoitori care vor PNL-ul destrămat. Rămân același om, interesat de comunitate și administrație, determinat să-mi pun puterea de muncă și priceperea în folosul oamenilor. Cu drag, al vostru, același ca întotdeauna, Mircea Hava.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a fost sesizată cu privire la solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea apă potabilă cu branșamente în comuna Bistra, județul Alba”, investiție […]
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]