Politică Administrație

Mircea Geoană, numit adjunct al secretarului general al NATO. E cea mai înaltă poziție politică deținută de un român într-o organizație internațională

Unirea Ziarul

Publicat

în

Mircea Geoană, numit adjunct al secretarului general al NATO. E cea mai înaltă poziție politică deținută de un român într-o organizație internațională.

Petrecerea Divorțaților

Jens Stoltenberg a făcut anunțul oficial pe contul său de Twitter: Mircea Geoană este noul secretar general adjunct al NATO. Informația fusese publicată în premieră de G4Media.ro cu câteva ore înaintea anunțului oficial. NATO a transmis, de asemenea, un comunicat de presă.

„Sunt fericit să anunţ numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general. El este un avocat devotat al legăturii transatlantice şi va aduce experienţa sa îndelungată ca om de stat şi diplomat acestui post. El va fi primul român care va deţine această poziţie de rang înalt”, a declarat Stoltenberg, citat în comunicat.

„Îi sunt foarte recunoscător lui Rose Gottemoeller. Aptitudinile ei diplomatice şi expertiza ei în securitate politică au fost de nepreţuit pentru Alianţă, într-un context în care NATO continuă să se adapteze la un mediu de securitate mai impredictibil”, a adăugat el.

Geoană o va înlocui în funcţie pe Rose Gottemoeller din SUA, care ocupa această poziţie din octombrie 2016.

Site-ul NATO reaminteşte că Mircea Geoană este fost preşedinte al Senatului României şi că a deţinut funcţiile de ministru de externe şi ambasador al României în SUA. De asemenea, Geoană este fondatorul şi preşedintele Institutului Aspen din România.

Până în prezent, cea mai înaltă funcţie a unui român în cadrul NATO a fost cea de asistent al secretarului general al NATO, ocupată în perioada 2013-2017 de Sorin Ducaru, care a exercitat rolul de şef al Diviziei pentru Riscuri de Securitate Emergente.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult