Ştirea zilei

Ministrul Sănătății, la Alba Iulia: Spitalul Județean este unul bun, care va progresa foarte mult. Pot să vă spun că sunteți norocoși

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, sâmbătă, că Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia este unul foarte bun, iar din punctul său de vedere va avansa foarte mult, precizând că ministerul din care face parte va susține instituția cu aparatură medicală.

Sorina Pintea a avut, sâmbătă, la Prefectura Alba, o întâlnire cu managerii de spitale din județ, iar apoi a participat la ceremonia din Piața Cetății prilejuită de Ziua Națională a Ambulanței.

”Pot să vă spun că sunteți norocoși. Spitalul Alba este un spital bun, un spital care va progresa foarte mult din punctul meu de vedere. Spitalele din județ sunt, la fel, de mare perspectivă și, pentru că, de regulă, chiar dacă am venit pentru această ceremonie, nu vin cu mâna goală, în afară de colegii mei pe care i-am adus cu mine, am discutat cu reprezentanții spitalelor despre certe finanțări pe care ministerul le va face pentru achiziția doar de aparatură medicală, în afara echipamentelor pe care Spitalul Județean, de exemplu, le-a primit de la ministerul Sănătății prin Banca Mondială”, a spus Sorina Pintea.

De asemenea, ea a precizat că anul acesta Spitalul Orășenesc Câmpeni a fost finanțat cu 212.000 de lei pentru achiziția unui aparat de de ultrasonografie.

Ministrul Sănătății a precizat că va ajuta spitalele pe care nu le au în subordine cu aparatură medicală și dotări.

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se află în subordinea Consiliului Județean Alba, în ultimii 7 ani, instituția investind aproape 10 milioane de euro, bani cu care au fost renovate mai multe secții, între care Oncologia, Anestezia și Terapia Intensivă, Chirurgia, Radiologia, Laboratorul de analize medicale, Gastroenterologia, Nefrologia, compartimentul de Diabet, Unitatea de Primiri Urgențe, stomatologia din cadrul UPU, Urologia, Medicina Internă, Farmacia dar și spălătoria și blocul alimentar.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea și secretarul de stat Raed Arafat au participat la Alba Iulia, la Ziua Națională a Ambulaței:


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult