Actualitate

Ministrul Apărării: Anul ăsta este pentru prima oară când vom avea tineri care vin în Armată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Apărării: Anul ăsta este pentru prima oară când vom avea tineri care vin în Armată

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că 2026 este primul an, după desfiinţarea stagiului militar obligatoriu, în care tinerii se pot înrola în Armată exclusiv pe bază de voluntariat, nu prin obligativitate.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit acestuia, pentru armata voluntară ar putea fi disponibile între 1.000 şi 3.000 de locuri, în funcţie de fondurile care vor fi alocate de Ministerul Finanţelor.

Radu Miruţă a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, cum intenţionează să atragă tineri în Armată.

,,Ne uităm pe o ţeavă aşa şi vedem că nu mai curge nimic pe ea, pentru că de la capătul celălalt al ţevii, din 2007, n-a mai intrat nimic. Deci noi acum am avut o perioadă în care s-a parcurs, cine intrase pe ţeavă, au trecut ani de zile, a traversat ţeava şi acum ne uităm, mai vine ceva? Nu mai vine, pentru că dincolo n-a mai curs nimic. Este o lege care a intrat în vigoare în acest an, cu armată voluntară. Cred că a fost o idee foarte bună şi felicitări cui s-a gândit la ea. Sunt doritori. Anul ăsta este pentru prima oară când vom avea din nou o armată, tineri care vin în armată, dar nu forţaţi, ci voluntar”, a afirmat Radu Miruţă.

El a precizat că tinerii între 18 şi 35 de ani care doresc să facă armata voluntar vor avea parte de o pregătre militară timp de patru luni.  

,,Avem un program de patru luni care e semnificativ mai mult decât deloc, pentru care oamenii tineri între 18 şi 35 de ani au o pregătire intensivă, stau în unitatea militară, mănâncă în unitatea militară, fac pregătire în unitate militară şi la final primesc… E suma 27.000 de lei brut, probabil pe la 15.000 de lei net. Pentru cele patru luni de cazarmă, de pregătire militară. După aceea ai opţiunea să rămâi în sistem. Avem grad mare de neocupare. Deci dacă vrei să rămâi în sistem, în funcţie de studii, rămâi soldat gradat, poţi să intri la o pregătire de maiştri” , a mai transmis ministrul Apărării,

Radu Miruţă  a subliniat că armata s-a modernizat mult în ultimii ani.

,,Eu cred că pentru unii este atractiv, pentru că este un serviciu sigur. Este o armată care s-a modernizat mult faţă de ce îmi povesteşte mie tatăl meu pe vremea când făceau ei armata. Pentru unii este şi o pasiune de a purta haina militară. Eu cred că asta e frumuseţea democraţiei, să găsim instrumente care să-i convingă pe unii că pentru ei este avantajos să rămâi acolo. Nu ştiu cât de multă lume o să vrea să se încadreze. Din discuţiile pe care eu le am, cred că o să fie concurenţă. Încercăm să scoatem anul acesta între 1.000 şi 3.000 de astfel de poziţii pentru armata voluntară, în funcţie de câţi bani o să primesc şi de la Ministerul de Finanţe şi ne adaptăm în funcţie de…. E cererea suficient de mare sau nu e, e suma asta suficient atractivă sau nu e.  E pentru prima oră după 19 ani când reluăm o astfel de activitate”, a mai declarat Radu Miruţă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult

Actualitate

Sindicatele din învățământ, semnal de alarmă cu privire la siguranța elevilor și a angajaților din școli, după incidentele de la Timișoara și Bistrița: ,,Ce tragedie mai trebuie să aibă loc pentru a se interveni concret?”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sindicatele din învățământ, semnal de alarmă cu privire la siguranța elevilor și a angajaților din școli, după incidentele de la Timișoara și Bistrița: ,,Ce tragedie mai trebuie să aibă loc pentru a se interveni concret?” Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” trag, din nou, un semnal de alarmă cu […]

Citește mai mult

Actualitate

Ingineri și IT-iști, reuniți la Mănăstirea Oașa, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026. Tema întâlnirii: „Mai mult. Mai repede. Mai eficient.”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ingineri și IT-iști, reuniți la Mănăstirea Oașa, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026. Tema întâlnirii: „Mai mult. Mai repede. Mai eficient.” Comunitatea Tehnica Vieții organizează, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2026, o nouă întâlnire dedicată inginerilor și specialiștilor din domeniul IT, la Mănăstirea Oașa, din județul Alba. Evenimentul, intitulat „Întâlnire comunitate […]

Citește mai mult