Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiectul pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare
Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiectul de act normativ care creează cadrul legal general pentru fondul suveran de dezvoltare şi investiţii.
Proiectul de act normativ reglementează scopul fondului suveran de dezvoltare şi investiţii – atât dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, angajarea de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participarea directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori institutionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public – private, precum şi administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit.
Fondul va fi persoană juridică română ale cărei condiţii de organizare si functionare se stabilesc prin hotărâre de Guvern, care se înfiinţează şi funcţionează ca societate pe acţiuni şi care este deţinut în întregime, în mod direct, pe toată durata de funcţionare de către statul român.
Capitalul social va fi format din aport în numerar, precum şi din aport în natură. Aportul în natură se stabileşte prin hotărâre de Guvern şi se poate compune şi din bunuri mobile şi imobile proprietate privată a Statului, inclusiv din acţiuni ale Statului la societăţile la care acesta este acţionar.
Strategia instituţiei se aprobă de către adunarea generală a acţionarilor, în baza unui mandat aprobat în prealabil prin hotărâre de Guvern şi este corelată cu un set de indicatori de performanţă pe termen mediu şi lung stabiliţi de adunarea generală a acţionarilor. Strategia este însoţită de un plan de afaceri şi de o analiza economico-financiara care să o fundamenteze.
Fondul va fi administrat în sistem dualist de către un consiliu de supraveghere şi un directorat, în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, a societăţilor comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin înfiinţarea fondului suveran de dezvoltare şi investiţii se are în vedere crearea unui vehicul de investiţii financiare (intermediere financiară) în acţiuni sau participaţii în proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piaţa financiară din Romania, care, pe de o parte, să aibă un rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă şi, pe de altă parte, să catalizeze şi să mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real şi proiecte profitabile.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 28 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”
DATA: 28.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L. Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]
Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”
Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]
Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”
Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind finanțat […]
