Ministerul Educației avertizează părinții care își educă acasă copiii că riscă închisoare
Ministerul Educației avertizează părinții care își educă acasă copiii că riscă închisoare
Ministerul Educației a transmis un mesaj părinților care își educă acasă copiii, avertizându-i că riscă inclusiv închisoare.
Acest demers vine după ce o instanță din Bihor a condamnat la închisoare cu suspendare doi părinți care și-au retras cei 4 copii de la școală pentru a-i educa acasă.
În dosar există însă un raport care arată că cei mici aveau lacune și au dat dovadă de imaturitate psihoemoțională. Mai mult decât atât s-a dovedit că părinții nu erau pregătiți să îi îndrume în condițiile în care mama are opt clase iar tatăl liceul.
În sistemul de homeschooling părintele este cel care primește materialul didactic, iar apoi joacă rolul profesorului.
În România, conceptul de homeschooling nu este reglementat prin lege, însă orice alta formă de funcționare a unor entități care pretind că oferă servicii educaționale echivalente învățământului obligatoriu este în afara legii.
Citește și: Când va avea loc simularea națională Bacalaureat 2024: Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30
Potrivit legii, părinții sau reprezentanții legali au obligația să asigure participarea la cursuri a elevilor, altfel pot fi amendați și chiar închiși între trei luni și un an.
În cazul unui elev în risc sau care a abandonat scoală, unitățile de învățământ și autoritățile locale ar trebui să ia primele masuri.
Potrivit unui raport recent făcut de World Vision, printre principalele motive pentru abandonul școlar se numără distanța mare până la școală care crește o dată cu fiecare ciclu de învățământ, sărăcia, dar și faptul că părinții preferă să își țină copiii acasă pentru a-i ajuta la diverse treburi în gospodărie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege Studenții acuză subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și cer respectarea prevederii legale care stabilește alocarea a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație. Organizația solicită […]
Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public
Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public Tăierea copacilor de pe domeniul public nu este la discreția primarilor și nici a firmelor contractate pentru întreținerea spațiilor verzi. Orice intervenție trebuie justificată tehnic și realizată cu respectarea legislației […]
Foto | Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România
Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România Un moment cu o semnificație aparte pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR) a avut loc duminică, 8 noiembrie 2026, la Cluj-Napoca. Teologul și istoricul Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot […]

