Actualitate

Ministerul Educației a publicat subiectele Evaluării Naționale 2017 pentru clasa a IV-a la limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Educației a publicat, miercuri, subiectele Evaluării Naționale 2017 pentru clasa a IV-a la limba și literatura română.

Notele nu vor fi trecute în catalog, însă rezultatele îi vor ajuta atât pe copii şi părinţi, cât şi pe profesori, să evalueze stadiul pregătirii elevilor.

Click AICI pentru a descărca subiectele

Calendarul Evaluarii Naţionale de la finalul clasei a IV-a 2017:

3 mai 2017: Limba română

4 mai 2017: Matematică

5 mai 2017: Limba maternă

Recent, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a spus că rezultatele rezultatele evaluărilor naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi centralizate, pentru prima dată, la nivel naţional. În opinia sa, aceste evaluări nu pot fi considerate examene prin care să fie promovată concurenţa între elevi. Introducerea acestor evaluări naţionale pentru clasele II, IV şi VI a fost criticată atât de reprezentanţii elevilor, cât şi de unii părinţi.

Sălile în care se susţin Evaluările Naţionale sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod curent.

Rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei, fiind valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare şi prin informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Combinația de fructe și legume care poate crește speranța de viață. Recomandarea specialiștilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Combinația de fructe și legume care poate crește speranța de viață. Recomandarea specialiștilor Un studiu arată că un anumit raport între consumul de fructe și legume ar putea avea efecte importante asupra sănătății și ar putea contribui la prelungirea duratei de viață. O echipă de cercetători de la Școala de Sănătate Publică T.H. Chan din […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Primul tunel forat construit pe o autostradă din România, finalizat pe Sibiu – Pitești: Când se deschide circulația

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primul tunel forat construit pe o autostradă din România, finalizat pe Sibiu – Pitești: Când se deschide circulația Constructorii au finalizat lucrările pe Secțiunea 4, Curtea de Argeș – Tigveni, pe Autostrada Sibiu – Pitești. Anunțul a fost făcut de Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Sectorul are o lungime de 9,86 kilometri […]

Citește mai mult

Actualitate

Economie pentru a limita criza prețurilor: Apel făcut de UE pentru toate statele membre

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economie pentru a limita criza prețurilor: Apel făcut de UE pentru toate statele membre  Uniunea Europeană traversează o perioadă dificilă pe piața energiei, după ce războiul din Iran a provocat perturbări ale piețelor de petrol și gaze. Comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, le-a cerut miniștrilor de resort din statele membre să analizeze posibile măsuri […]

Citește mai mult