Economie

Mineritul aurului – şansa Greciei să scape de faliment

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Guvernul de la Atena a acordat companiei European Goldfields autorizaţia să construiască două mine de aur, ceea ce va face din Grecia unul dintre cei mai mari producători de aur din Europa. Mineritul ar putea scăpa Grecia de faliment, arată jurnaliştii de la Săptămâna Financiară, în cadrul unei analize recente.
Potrivit sursei citate, Grecia ar putea lua modelul Finlandei şi să îşi revizuiască în al doisprezecelea ceas atitudinea faţă de industrie, reapucându-se de minerit, ca singura soluţie de a scăpa de colaps. Finlanda, una dintre cele mai competitive economii ale UE, are un sector minier bine dezvoltat. Modelul finlandez de dezvoltare a acestei industrii se bazează pe eficienţa economică şi pe protecţia mediului. În afară de potenţialul de exploatare, Finlanda mai are ca avantaje disponibilitatea datelor geologice, o infrastructură bună, forţă de muncă pregătită, un grad redus de risc social şi politic, legislaţie stabilă, sprijin guvernamental pentru industria minieră şi o atitudine pozitivă a localnicilor faţă de minerit. Pentru câteva dintre aceste elemente, acţiunea statului este obligatorie, fiind parte a angajamentului pentru atragerea investitorilor privaţi într-un parteneriat”.
De asemenea, „în septembrie 2008, odată cu primele semne ale recesiunii din Europa, guvernul finlandez a luat decizia de a sprijini industria minieră, prin ajutoare directe. Condiţiile sunt ca proiectul să aibă o amploare şi o durată care să genereze un impact semnificativ asupra economiei la nivel regional şi naţional. Concret, statul finlandez poate acorda ajutor prin finanţarea totală sau parţială a unor elemente de infrastructură necesare pentru noile exploatări – reţele electrice, apă, canalizare, căi ferate, şosele sau porturi – sau prin formarea sau specializarea personalului în instituţii publice”, se arată în materialul menţionat.
Grecia a urmărit modelul finlandez şi încearcă să îl implementeze local, mineritul putând constitui şansa acestei ţări să scape de falimentul tot mai apropiat. „Guvernul a acordat European Goldfields autorizaţia finală pentru a construi două mine de aur de dimensiuni mari în nordul Greciei, iar compania a obţinut o finanţare totală de 750 de milioane de dolari de pe piaţa internaţională. Compania depusese cererea de autorizare în 2006, iar amânările au fost puse pe seama incertitudinilor politice şi economice prin care a trecut Grecia. În schimb, acordul de mediu pentru cele două mine a fost dat în mai puţin de un an, documentaţia fiind depusă în august 2010, când Grecia era deja în atenţia pieţelor internaţionale din cauza datoriei nesustenabile”, scriu jurnaliştii de la Săptămâna Financiară.
Potrivit acestora, European Goldfields va investi în total 1,3 miliarde de euro în perioada de exploatare a celor două mine, Olympias şi Skouries, iar activitatea economică generată va oferi noi surse de impozite pentru bugetul Greciei. În schimb, proiectul de la Roşia Montană încearcă de şapte ani să obţină avizele pentru începerea unei exploatări de aur care ar transforma România în cel mai mare producător european. (A.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 29 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea societății SC Bonterm SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

DATA: 29.10.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA SOCIETATII BONTERM S.R.L.   Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului consta in intensificarea cresterii sustenabile si competitivității economice a firmei in domeniul fabricarii de de usi si ferestre din metal prin achizitionarea unor echipamente eficiente energetic, prietenoase cu mediul, crearea de locuri noi de munca, inclusiv prin investitii productive dar si in […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”

Dana Opruta

Publicat

în

Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind  finanțat […]

Citește mai mult