Ştirea zilei

Mihai Eminescu sărbătorit la Stremţ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La împlinirea a 161 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, la  Şcoala cu clasele I-VIII Stremţ a avut loc o activitate extracurriculară organizată în colaborare cu Cercul Cultural Astra „Gheorghe Popa” aparţinând de Despărţământul ASTRA „Ioan Neagoe” Stremţ-Teiuş, sub îndrumarea profesoarei de limba şi literatura română, domnişoara Simona Voicu şi cu sprijinul direcţiunii şcolii Stremţ, prin doamna director Rad-Peţelan Paula. În cadrul acestei manifestări s-au organizat concursul de desene „Micii artişti” şi cel de „Creaţie literară” la care au participat elevii claselor V-VII.  Juriul, format din elevii clasei a VIII-a şi profesori, au premiat elevii cu calificative şi diplome. La concursul de „Creaţie literară”, premiul I a fost acordat elevei Andra Tomuş, clasa a V-a; premiul II – Andreea Modol, clasa a VI-a şi premiul III – Adriana Moise, clasa a V-a. La concursul de desene „Micii artişti” premiul I a fost acordat elevei Nicoleta Florea, clasa a VI-a; premiul II – Alexandra Popa, clasa a VI-a, iar premiul III – Daniela Rus, clasa a V-a. Echipa de redacţie a revistei „Muguri, înfloriţi!” a propus alcătuirea unei broşuri literare şi editarea acesteia ca activitate a cercului literar „Mihai Eminescu” şi ASTRA. „Mulţumim tuturor cadrelor didactice care ne-au fost alături, precum şi elevilor clasei a III-a, îndrumaţi de doamna învăţătoare Aldea Smaranda, care au participat prin parteneriat cu un moment artistic inedit”, a precizat Florin Bota – Despărţământul Astra „Ioan Neagoe” Stremţ – Teiuş. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Scandal la Alba Iulia: Și-a sechestrat soția și a agresat-o sexual: Bărbat de 43 de ani din Alba Iulia, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Scandal la Alba Iulia: Și-a sechestrat soția și a agresat-o sexual: Bărbat de 43 de ani din Alba Iulia, reținut de polițiști Un bărbat de 43 de ani din Alba Iulia a fost reținut de polițiști după ce, în urma unui conflict cu soția sa, ar fi agresat-o fizic, ar fi ținut-o împotriva voinței sale […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Consiliul Județean Alba a scos la licitație consolidarea drumului județean DJ 107F: Investiție de aproape 8,9 milioane lei pentru oprirea alunecărilor de teren la Lunca Mureșului

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Județean Alba a scos la licitație consolidarea drumului județean DJ 107F: Investiție de aproape 8,9 milioane lei pentru oprirea alunecărilor de teren la Lunca Mureșului Consiliul Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de consolidare a corpului drumului județean DJ 107F, pe sectorul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum

Ioana Oprean

Publicat

în

Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum Un polițist și un jandarm din Alba au devenit eroi în uniformă după ce au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, […]

Citește mai mult