Mihai Eminescu – poetul nepereche a cărui operă învinge timpul

123 de ani de la trecerea în eternitate a Marelui Poet Mihai Eminescu 

„A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată…”
Aşa a început viaţa lui Eminescu, la fel ca existenţa fabuloasă a Luceafărului. Apărut ca printr-un miracol neaşteptat, Mihai Eminescu este în literatura română „poetul nepereche a cărui operă învinge timpul”, aşa cum afirma George Călinescu.
Opera lui Eminescu este o sinteză istorică de tradiţie popular-naţională şi de cultură. Universul eminescian, un univers de idei şi sentimente înalte şi puternice, din care se îmbogăţeşte şi astăzi şi mereu gândirea şi simţirea noastră. În Eminescu găsim lucrarea neistovită de căutare febrilă a adevărului concentrată într-o personalitate genială, cu o gândire socială şi filozofică profundă şi cu o sensibilitate superioară.

Citește și: Mihai Eminescu data naşterii • Mihai Eminescu biografie pe scurt • Mihai Eminescu opere, cărți, poezi • Mihai Eminescu scurt referat

Poemul Luceafărul, capodopera Poeziei Româneşti, este o sinteză a poeziilor eminesciene în care se pot regăsi principalele teme şi principalele idei filozofice ale poeziilor lui Eminescu: tema folclorică, concepţia despre iubire, ideea geniului în societatea omenească, viziunea cosmogonică, principalele procedee artistice. Tot în poemul Luceafărul găsim şi cea mai frumoasă poezie de dragoste, rostită de preafrumoasa

Cătălina, îndrăgostită de Luceafăr:
…”Dar un luceafăr, răsărit
Din liniştea uitării,
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării;

Şi tainic genele le plec,
Căci mi le împle plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;

Luceşte cu-n amor nespus,
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalţă tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.

Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte…
În veci îl voi iubi şi-n veci
Va rămânea departe.”

Citește și: 15 ianuarie 1850, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României

Farmecul poeziei eminesciene este dat şi de frumuseţea limbii. Eminescu a folosit limba comună, dându-i însă o mare strălucire. Prin Eminescu, limba română literară a ajuns la punctul ei cel mai înalt.
Marcăm în acest an 2012, la 15 iunie, 123 de ani de la trecerea în eternitate a Marelui Poet Mihai Eminescu, care a sintetizat ca nimeni altul modul de a gândi şi a simţi al acestui popor. Opera sa a fost mereu reeditată, urmând deosebite criterii de selecţie şi grupare a textelor. Se poate afirma că n-a fost an – din cei 123 – în care să nu fi apărut cel puţin un volum purtând semnătura celui mai românesc dintre geniile ivite pe pământul fostei Dacii. Este în această „nevoie de Eminescu” conştiinţa indirect exprimată, că fiecare generaţie are nevoie de o perspectivă a sa asupra făuritorului „Glossei”, simte necesitatea de a reclădi o imagine a geniului naţional, care, pornind mereu de la aceleaşi texte, să fie totdeauna alta, cum mereu alta, deşi pururi aceeaşi, se iveşte în fiecare seară „stăpâna nopţii” anunţată de glasul „tânguios” al de fiecare dată altui bucium, deşi, arhetipal, acelaşi.
Istina SIMA, preşededinta Cercului ASTRA
„Grigorie Sima” Aiud

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---