Miguel Rivas, expert pe proiectul CityLogo: ”Brandul turistic al municipiului Alba Iulia este puternic şi bine ales”
Una dintre căile pe care Primăria municipiului Alba Iulia caută să crească atractivitatea reşedinţei de judeţ nu numai pentru turişti, dar şi pentru investitori sau chiar pentru cei care doresc să se stabilească aici, este proiectul „Innovative Place-Brand Management – CityLogo”.
Chiar acesta este obiectivul proiectului, care vine „mănuşă” intereselor de dezvoltare ale municipiului Alba Iulia. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană în cadrul programului The Urban Network Programme URBACT II, iar alături de Alba Iulia în proiect mai sunt cuprinse municipalităţile din Utrecht (Olanda), Coimbra (Portugalia), Zaragoza (Spania), Genova (Italia), Varşovia (Polonia), Dundee (Scoţia, UK), Aarhus (Danemarca), Vilnius (Lituania), Oslo (Norvegia).
La începutul acestei săptămâni a avut loc prima întâlnire a Grupului de Suport Local constituit în cadrul proiectului cu misiunea de a elabora un Plan Local de Acţiuni care să stea la baza realizării dezideratelor proiectului. Membrii grupului, reprezentanţi ai unor entităţi din Alba Iulia, mai cu seamă private, interesate de creşterea vizibilităţii oraşului, s-au întâlnit cu expertul tematic Miguel Rivas, cel care a elaborat deja un studiu vizând situaţia actuală a promovării în toate oraşele partenere în proiect.
El a întărit prin viu grai ceea ce a scris în studiu şi anume că Alba Iulia are un logo şi un motto puternice, deosebite, care sunt o bază de plecare foarte bună pentru o promovare complexă şi completă care să se adreseze tuturor categoriilor de persoane interesate. Dintre oraşele participante la proiect Alba Iulia este cel mai mic, dar iată, se dovedeşte a avea un potenţial inovativ solid în domeniu, acesta fiind unul dintre motivele care au contribuit decisiv la acceptarea lui în consorţiul internaţional select al proiectului.
Mai mult, în România Alba Iulia este singurul oraş care şi-a creat un brand turistic şi care a înţeles apoi că promovarea nu este numai despre turism, ci despre toate aspectele economice, sociale, educaţionale şi culturale ale unei comunităţi, o abordare care acum se află la început chiar şi în oraşele din vestul Europei.
Revenind la analiza făcută de expertul Miguel Rivas să mai spunem că punctele forte ale municipiului Alba Iulia sunt moşternirea istorică foarte bogată şi o agendă culturală la fel, expertiză în domeniul brandingului turistic şi cultural, o bună comunicare şi atragere a localnicilor în activităţile propuse de administraţie, faptul că Alba Iulia este membru al selectei reţele a oraşelor care au primit titlul de „Destinaţie Europeană de Excelenţă”.
Puncte slabe care trebuie eliminate sunt anemica implicare a mediului privat în demersurile de promovare a oraşului, care au fost toate susţinute doar de Primăria Alba Iulia, dar şi dificultăţile de conexare a turismului cu o dezvoltare economică mai largă. Dar pentru a găsi o cale a fost creat Grupul de Suport Local.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Tragedie fără margini în centrul Brașovului: Un Duster a spulberat trei pietoni. Doi oameni au murit
Tragedie fără margini în centrul Brașovului: Un Duster a spulberat trei pietoni. Doi oameni au murit Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov intervin la un accident rutier care a avut loc cu puțin timp în urmă pe strada Mureșenilor, din Municipiul Brașov, a transmis IPJ Brașov marți, 11 august 2026, la ora 21.57. Din primele […]
VIDEO | Vara la 0°C în Alba: Peștera Ghețarul de la Scărișoara, „palatul de gheață” din Munții Apuseni
Vara la 0°C în Alba: Peștera Ghețarul de la Scărișoara, „palatul de gheață” din Munții Apuseni În inima Munților Apuseni, într-unul dintre cele mai spectaculoase peisaje carstice din România, se află una dintre cele mai impresionante atracții naturale ale județului Alba. Peștera Scărișoara, situată la aproximativ 1.165 de metri altitudine, adăpostește cel mai mare ghețar […]
Video | Un oraș mic din Alba are firmă proprie de transport public electric modern, cu toate avizele necesare: Trei autobuze și un microbuz pentru locuitorii din oraș și comunele învecinate
Video | Un oraș mic din Alba are firmă proprie de transport public electric modern, cu toate avizele necesare: Trei autobuze și un microbuz pentru locuitorii din oraș și comunele învecinate Un nou serviciu de transport public local funcționează la Ocna Mureș, cu trei autobuze electrice și un microbuz. Societatea înființată de administrația locală asigură […]