Sport

Miercuri, ora 18.00, spectacol în Sala “Transilvania” din Sibiu, Volei Alba Blaj – ASPTT Mulhouse | Victoria, un pas mare spre o calificare istorică în Playoff 6!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Miercuri, de la ora 18.00, în Sala “Transilvania” din Sibiu se anunță spectacol, la primul meci al anului în Champions League, duel între două campioane, Volei Alba Blaj și ASPTT Mulhouse, contând pentru etapa a patra a Grupei A (intrarea este liberă, iar jocul transmis în direct pe Digi Sport 4). Raportat la întrecerea continentală, cea mai importantă de pe “bătrânul continent”, echipa din “Mica Romă” revine în fața suporterilor după două succese externe de senzație, în Polonia și Franța. “Mândria județului” este lider al grupei, cu maximum de puncte după jumătate din jocurile disputate, iar acum este foarte aproape de realizarea unei performanțe de senzație, având la îndemână două întâlniri pe teren propriu, cu  ASPTT Mulhouse (astăzi) și Developres Rzeszow (joi, 22 februarie).

*Victoria, securizează cel puțin locul secund!

O victorie de trei puncte (3-0 sau 3-1) ar duce formația blăjeană la un total de 12, caz în care este sigură de locul secund în grupă (chiar dacă va pierde celelalte două dispute). Tripla campioană a României poate să-și asigure în mare măsură accederea, în premieră, în Playoff 6 a Ligii Campionilor. Iar dacă în Divizia A1, gruparea blăjeană a trecut de la agonie (0-3 cu CSM București), la extaz (3-1 la Tîrgoviște), în schimb parcursul din Champions League a fost unul perfect, fără sincope. “Meciul cu Mulhouse va fi unul dificil, mai ales că vine după partida de la Târgoviște, dar noi ne-am pregătit bine, am studiat echipa franceză, am obținut acolo un rezultat foarte bun și contează că jucăm împotriva lor atât de repede, în fața minunaților noștri suporteri. Sper că sala din Sibiu va fi plină, la fel ca data trecută, suntem pregătite de luptă și vrem o nouă victorie în Liga Campionilor, întrucât cele trei puncte sunt foarte importante pentru calificarea în faza următoare a competiției”, a declarat brazilianca Mariana Aquino, centrul din Brazilia, component al Volei Alba Blaj.

*Calificarea posibilă, prin jocul rezultatelor

Revelionul poate fi miercuri, 7 februarie, în Sala “Transilvania”, prin jocul rezultatelor. Dacă va obține toate punctele miercuri, Volei Alba Blaj își va asigura cel puțin locul secund în clasament, cu două etape înainte de finalul grupei, dar ar putea obține, la un asemenea scor, chiar calificarea în Playoffs 6, dacă în celălat meci Developres SkyRes Rzeszow va câștiga cu 3-2 partida cu Volero Zürich (miercuri, ora 19.00, ora României). Pe de altă parte însă campioana Franței, debutantă în Champions League, vrea revanșa după eșecul din urmă din două săptămâni, de pe teren propriu, când reprezentanta României a învins cu 3-1, având implicit un ascendant moral din acest punct de vedere. “Ne așteaptă din nou un meci dificil în fața acestei echipe frumoase, care este invincibilă în grupa noastră. Noi nu avem nimic de pierdut, suntem pregătiți de luptă și vom încerca să destabilizăm organizarea lor ofensivă”, precizează Magali Magail, antrenorul formației franceze. Un rol însemnat în va avea publicul, elocvent fiind jocul inaugural din grupă, când Volei Alba Blaj a trecut de Volero Zurich, scor 3-1, în fața unei asistențe senzaționale. Clasamentul grupei: 1. VOLEI ALBA BLAJ 9 puncte (9-2), 2. Volero Zürich 4 puncte (6-6), 3. Developres SkyRes Rzeszow 3 puncte (3-7), 4. ASPTT Mulhouse două puncte (5-8).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Arbitrul Alexandru Vodă, din Alba Iulia, o nouă delegare la un meci din cupele europene: Unde va oficia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Arbitrul Alexandru Vodă, din Alba Iulia, o nouă delegare la un meci din cupele europene: Unde va oficia Arbitrajul românesc continuă să fie prezent la cel mai înalt nivel în preliminariile cupelor europene, iar Alexandru Vodă se află printre oficialii români delegați de UEFA pentru această serie de partide. Citește și: Veste extraordinară, Alba intră […]

Citește mai mult

Sport

Cine-l oprește pe Nicolae Stanciu? Fotbalistul albaiulian, o nouă evoluție foarte bună în China

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine-l oprește pe Nicolae Stanciu? Fotbalistul albaiulian, o nouă evoluție foarte bună în China Nicolae Stanciu a avut din nou o prestație foarte bună în campionatul Chinei, vineri, 31 iulie 2026. Echipa sa, Dalian Yingbo, a jucat în deplasare cu Henan Songshan Longmen. Meciul a contat pentru etapa a 21-a din Super League, primul eșalon […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Maeștrii internaționali ai șahului se adună la Alba Iulia pentru a zecea oară

Ioana Oprean

Publicat

în

Maeștrii internaționali ai șahului se adună la Alba Iulia pentru a zecea oară În perioada 1-3 august 2026, orașul Alba Iulia va găzdui Openul Internațional de Șah Rapid Alba Grand Prix 2026. Evenimentul va avea la start peste 400 de jucători, un record absolut pentru şahul albaiulian. Pe lângă numărul mare de participanți, este impresionantă […]

Citește mai mult