Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj 1-0 (0-0), gol Paul Păcurar pentru victorie împotriva „lanternei roșii”, la ultima reprezentație internă a „roș-albaștrilor”
Metalurgistul Cugir a învins, la limită, la ultima reprezentație internă, pe Viitorul Cluj, scor 1-0 (0-0), unicul gol al întâlnirii fiind semnat de Paul Păcurar. La despărțirea de fani, „roș-albaștrii” aveau nevoie ca de aer de cele 3 puncte pentru a ieși din pasa proastă.
După o primă repriză fără gol, amfitrionii s-au descătușat la reluare și au dominat copios, ratând o sumedenie de ocazii în asaltul permanent la buturile lui Borz. Tăban și Șaucă au trimis în bară, între aceste situații intercalându-se golul lui P. Păcurar (67, prima reușită stagională) – șut din careu, după o fază prelungită de atac.
“Roș-albaștrii” erau obligați să câștige la ultima partidă în fața fanilor, asta pentru a depăși criza: 3 eșecuri la rând, fără a înscrie, alunecarea în ierarhie și îndepărtarea de locurile de play-off.
Adversarul a fost unul facil, “lanterna roșie”, care a înregistrat 5 înfrângeri succesive și un singur punct acumulat în 8 întâlniri (singura victorie stagională a trupei conduse de Marius Popescu s-a înregistrat în tur!).
Metalurgistul: Csapo – Dohotariu, S. Itu, V. Popa, Vitinha – Tăban (78, Selagea), Udrea, P. Păcurar, Gh. Hăprianu (84, Bura), Șaucă/ cpt (90, R. Păcurar), Cocan; rezerve Perjeriu, L. Itu, Kiraly, M. Neagu, Cârloanță, Ad. Coman. Antrenor Ion Ilie.
Viitorul: Borz – Milandru, Milchiș, Podea, Șerbănescu, Oargă, Morariu, Calo/ cpt, Herciu, Iepure, Doroftei; rezerve Simedru, Blidărean, Judea, Resteșan, Benke, D. Mureșan, Harangozo, Cozac, Gadzhymuradov. Antrenor Marius Popescu
Foto: Fan Metalurgistul
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Viitorul Sântimbru – Dacia Orăștie 5-2 (4-0), într-o partidă amicală | Patru noi achiziții pentru formația din Galtiu
Viitorul Sântimbru a învins Dacia Orăștie 5-2 (4-0), într-o partidă amicală | Patru noi achiziții pentru formația din Galtiu Viitorul Sântimbru, liderul SuperLigii Alba la finele turului, a învins, scor 5-2 (4-0), la Galtiu, într-un joc de verificare, pe Dacia Orăștie (locul 7 în Liga 4 Hunedoara). Citește și: Viitorul Sântimbru, liderul turului în Alba, după […]
FOTO: Volei Alba Blaj – Corona Brașov 3-1, în derby-ul Diviziei A1 la volei feminin | Victorie importantă pentru campioană
Volei Alba Blaj – Corona Brașov 3-1, în derby-ul Diviziei A1 la volei feminin | Victorie importantă pentru campioană, în „Alba Blaj” Arena Campioana României, Volei Alba Blaj a obținut o victorie importantă în derby-ul etapei a 14-a a Diviziei A1 la volei feminin, scor 3-1 (25-17, 20-25, 25-23, 25-12), cu Vittoria Piani în prim-plan […]
Într-un meci amical în Antalya, CSM Unirea Alba Iulia – FC Toktogul (Kârgâzstan) 1-2 (1-1) | „Alb-negrii”, eșec la primul test din Turcia
Într-un meci amical în Antalya, CSM Unirea Alba Iulia – FC Toktogul (Kârgâzstan) 1-2 (1-1) | „Alb-negrii”, eșec la primul test din Turcia, după ce au deschis scorul CSM Unirea Alba Iulia a pierdut jocul de verificare din Antalya, cu FC Toktogul (promovată recent în prima ligă din Kârgâzstan), scor 1-2 (1-1), asta după ce […]