Sport

Metalurgistul Cugir, gest caritabil şi emoţionant pentru “Coro”! Încasările partidei cu “U” Cluj, donate lui Cristian Coroian, fostul antrenor al grupării de sub Drăgana, ce trece prin momente dificile

Dan HENEGAR

Publicat

în

Partida Metalurgistul Cugir – “U” Cluj, programată vineri, 17 noiembrie, pe “Arena CSO” este mai mult decât un meci de fotbal, gruparea de sub Drăgana luând o decizie de suflet, aceea de a dona încasările meciului derby lui Cristi Coroian, fost antrenor al “roş-albaştrilor”, care în vara anului 2015 a suferit un atac cerebral în timpul unei şedinţe de pregătire a divizionarei terţe de sub Drăgana.

Petrecerea Divorțaților

Preţul unui bilet va fi de 8 lei, organizatorii sperând într-o asistenţă record, ţinând cont şi de importanţa jocului în economia Seriei a 5-a, dar şi pentru latura umanitară a disputei. “Coro”, cum îi spun cei apropiaţi, are 44 de ani, însă traversează momente dificile, procesul de recuperare fiind unul îndelungat şi în acelaşi timp costisitor. În aceşti doi ani, Cristian Coroian a ţinut legătura cu cei apropiaţi de la gruparea cugireană, a fost invitat şi la jocul de vineri, însă din motive obiective a evitat să fie prezent pe stadion, pentru a vedea echipa pe care a antrenat-o în 2015 şi formaţia “şepcilor roşii”, pentru care a evoluat în 2006 în Liga 1.

*Bogdan Petric: “Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile!”

“Când mă gândesc la «Coro» mă gândesc ca la cineva din familia mea. Definiția echilibrului, a bunului simţ, a profesionalismului și a prieteniei! Mânca fotbal pe pâine, de dimineaţa până seara. Studia de dimineaţa până seara antrenamentele marilor echipe, era abonat la cele mai tari cursuri și reviste internaționale de fotbal, era un «doctor» în fotbal. Sunt convins că nu dura mult și îl vedeam cel puţin la o echipă de Liga 1! A fost un șoc pentru mine, nu vroiam să accept, toată lumea îmi spunea că recuperarea va fi grea dar eu ziceam că  într-o lună revine la antrenamente. Am realizat într-un târziu cât de grav este când ni s-a spus: «Acum tot ce putem face e să ne rugăm Lui Dumnezeu». Am văzut apoi cum Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile tuturor și apărea minune după minune. Cel mai îmbucurător este că recuperarea merge bine, «Coro» este tot mai bine și sunt sigur că dorința imensă pe care o am în inimă, de a schimba pase pe dreptunghiul verde se va împlini curând cu ajutorul Lui Dumnezeu! Roxi și «Coro» sunt prieteni și oameni superbi, exemple de viaţă, iar noi suntem binecuvântați să îi avem prieteni!”, a declarat Bogdan Petric, managerul general al formaţiei cugirene.

Lumea fotbalului este alături de “Coro”, fotbalişti importanţi ai României, printre care şi albaiulianul Mihai Mincă şi-au donat tricourile pentru a fi licitate, iar în luna iulie fostele glorii ale CFR Cluj şi Gloria Bistriţa, foştii săi colegi, au susţinut un meci caritabil, adunându-se peste 2000 de euro, Diagnosticat cu accident vascular cerebral, “Coro” muncește acum ca să se recupereze iar gruparea de sub Drăgana a dat o nouă dovadă de omenie, nefiind la prima acţiune de acest gen, de a sprijini, prin fotbal, semenii aflaţi în dificultate. Tot anul acesta, în luna aprilie, s-a jucat “Fotbal pentru Mateo”, încasările întâlnirii dintre Metalurgistul şi Unirea Jucu fiind dăruitie băieţelului din Cugir care suferă de 8 boli şi avea nevoie de operaţie pentru a merge singur!

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, la Romanian International Cup 2026 Sibiu | 13 albaiulieni, la ultimul concurs al anului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia au fost prezenți la Romanian International Cup 2026 Sibiu | 13 albaiulieni, la ultimul concurs al anului Clubul Enso Dojo Alba Iulia a concurat la Romanian International Cup 2026, importanta competiție care a avut parte de o prezență numeroasă, peste 606 de participanți din România, Polonia, Anglia, Turcia, Ucraina, Ungaria, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, 48 de medalii la Cupa Flykick-Ferro | Matei Turuș, Iris Cherteș și Nicolas Dan au câștigat cupa competiției

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, 48 de medalii la Cupa Flykick-Ferro! Matei Turuș, Iris Cherteș și Nicolas Dan au câștigat cupa competiției Bilanț deosebit realizat de reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Cupei Flykick-Ferro, desfășurată în bazinul de înot „Gheorghe Demeca” din Baia Mare. LPS Alba Iulia […]

Citește mai mult

Sport

Albaiulianul Nicolae Stanciu a semnat cu „U” Cluj: Mijlocașul va reveni în România din ianuarie 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu a semnat cu „U” Cluj: Mijlocașul va reveni în România din ianuarie 2027 Albaiulianul Nicolae Stanciu va îmbrăca tricoul formației Universitatea Cluj începând din ianuarie 2027, după ce a semnat un contract cu gruparea ardeleană. Internaționalul român, în vârstă de 33 de ani, a ales să revină în România pentru a fi […]

Citește mai mult