Rămâi conectat

Societate

Mesageri ai artei tradiţionale din ţinuturile Albei la Târgul Internaţional de Carte „Lumea Cărţii” Praga

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    Pentru prima dată invitată de onoare la cea mai amplă manifestare editorială din Cehia, a XVIII-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte „Lumea Cărţii” – Praga, ce s-a desfăşurat   în perioada  17-20 mai,  România a fost reprezentată de peste 80 de personalităţi literare şi culturale.  În mai mult de 50 de ore de evenimente româneşti, vizitatorii târgului au  participat la întâlniri cu scriitori, au vizionat filme şi piese de teatru româneşti, au putut „vizita” oameni şi locuri din România prin intermediul fotografiei, au experimentat meşteşuguri sau au încercat paşii jocurilor populare româneşti, pe melodii de haţegană, jiană, învârtită sau ţarină. Soliştii Dorina Nariţa, Maria Filimon şi Nicolae Tuhuţ, împreună cu o parte din orchestră – Ştefan Petriman, Liviu Cernat, Ovidiu Stănilă, Ilie Secheli, Ilie Nariţa şi Petru Adam – alături de tinerii dansatori ai Ansamblului folcloric al judeţului Alba din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” au atras admiraţia sutelor de privitori la spectacolele pe care le-au susţinut în cele patru zile pline ale Târgului. Cu acelaşi profesionalism s-au prezentat şi meşterii populari care, împreună cu folclorul, au reprezentat  România în cadrul programului  „Arte şi tradiţii meşteşugăreşti -Trademark Romania”, într-o desfăşurare vie de imagini decupate din viaţa satului tradiţional, la intrarea în Palatul Expoziţional. Pe toată durata târgului, vizitatorii  au putut să descopere măiestria artei populare prezentată de cei mai iscusiţi meşteri din zona etnografică Alba, nu doar prin exerciţiile  demonstrative ale acestora, ci şi printr-un foarte bogat set de materiale de promovare a patrimoniului cultural imaterial, care au fost realizate de Compartimentul Cultură, educaţie şi relaţii interinstituţionale din Consiliul Judeţean Alba. Demonstraţiilor de olărit, ţesut, încrustarea lemnului sau pictura icoanelor pe sticlă, executate zilnic de meşteri, li s-au alăturat încercările unor vizitatori dornici să experimenteze  singuri arta olăritului sau ţesătoria, în stil românesc.
În susţinerea modului exemplar în care mesagerii artei  tradiţionale de pe meleagurile Albei au reprezentat sufletul satului românesc la acest eveniment cultural, rămân şi aprecierile vizitatorilor – cehi, slovaci, englezi, turci, moldoveni –  consemnate în Jurnalul de impresii : „Frumos ! Cu multă simpatie pentru România” (J. F., Cehia) „Suntem recunoscători pentru prezentarea tradiţiilor româneşti . Totul e nemaipomenit de frumos” (B.B., Slovacia), „Minunat ! Mulţumesc „(indescifrabil, Anglia) „Mulţumim pentru tot. A fost formidabil !” (G. T., Turcia), „O idee minunată, foarte interesant. Vă mulţumesc pentru cunoştinţa cu cultura românească” (F.P., Cehia), „Cinste meşteşugarilor din Alba, oameni nobili care duc mai departe tradiţia strămoşească” (Ioan Matei, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Republica Moldova). Acestor aprecieri se alătură şi scrisoarea de mulţumire pe care Institutul Cultural Român din Praga a adresat-o preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, în care aprecierile pentru tot ce s-a petrecut la Praga se îndreaptă, în fapt, spre cei care au trudit la acest proiect, meşteri cunoscuţi din judeţul Alba, unii dintre ei instructori ai claselor de meşteşuguri de la Şcoala de arte şi meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba: expert ceramist Lucia Bratu (ceramică populară Săsciori) , Elena Burja (ţesut-cusut tradiţional Biia), Ileana Măhăra (ţesut-cusut tradiţional Bucerdea Vinoasă, Ioan Cernat (crestături în lemn Şugag), Eugenia Croitoru (cusături, ţesături şi cojocărit Feneş), Emilia Simina (împletituri din fibre vegetale şi cânepă Abrud) şi, nu în ultimul rând, Nicolae Muntean (icoane pe sticlă) reprezentat printr-o prestaţie remarcabilă de Dori Susan (Galeria  „Isabelle” Sebeş) precum şi membrilor Ansamblului folcloric al judeţului Alba. Felicitări tuturor acestor oameni minunaţi şi instituţiilor care au făcut posibilă participarea lor la Praga: Consiliul Judeţean Alba, partenerul principal al proiectului, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba.
Pentru toată această experienţă se  cuvin mulţumiri şi organizatorilor principali ai programului românesc: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, Institutul Cultural Român de la Praga iar ca parteneri din România: Consiliul Judeţean Alba, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul de cultură „Augustin Bena” din Alba Iulia, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte, Primăria oraşului Ploieşti, şi Clubul Ilustratorilor.
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții

Ziarul Unirea

Publicat

în

Floriile 2024 • Când pică Floriile în următorii ani: Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice în 2024, 2025. Floriile ortodoxe 2024 sunt în 28 aprilie, iar Floriile catolice 2024 în 24 martie. Paștele Ortodox 2024 este în 5 mai, iar Paștele Catolic 2024 în 31 martie. În Duminica Floriilor, românii ortodocși sărbătoresc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea