Mitul celor 10.000 DE PAȘI pe care trebuie să-i facem în fiecare zi a fost „spulberat”. Concluziile unui studiu de 11 ani

Ani la rând, ştiinţa a promovat ideea că, pentru a fi sănătoşi şi a tări mai mult, ar trebui să parcurgem cel puţin 10.000 de paşi pe zi. În realitate, ultimele descoperiri ale ştiinţei arată că este nevoie de mai puţin.

Potrivit unui nou studiu realizat de Universitatea din Massachusetts, mersul pe jos vreme de 7.000 de paşi pe zi ajută la reducerea riscului de deces prematur pentru persoanele de vârstă mijlocie cu 50% până la 70%.

Efectuarea a 10.000 de paşi sau mai mult pe zi, pe de altă parte, nu reduce în continuare riscul, potrivit Amandei Paluch, profesor de epidemiologie a activităţii fizice la Universitatea din Massachusetts (SUA) şi autoare a studiului, care a durat 11 ani.

Concepţia greşită a celor 10.000 de paşi pe zi

„Rezultatele studiului nostru evidenţiază eforturile în continuă evoluţie de a stabili orientări bazate pe dovezi pentru o activitate fizică simplă şi accesibilă care să beneficieze de sănătate şi longevitate, precum mersul pe jos”, explică cercetătoarea. „Cei 10.000 de paşi pe zi, adesea recomandaţi, nu reprezintă un ghid stabilit ştiinţific, dar au apărut în urma unei campanii publicitare pentru un pedometru (n.r. – aparat care înregistrează automat numărul de paşi) japonez”.

Paluch şi colegii săi şi-au propus să afle câte paşi sunt necesari pe zi pentru a avea beneficiile pentru sănătate. Pentru a-şi desfăşura cercetările, au folosit datele dintr-un studiu realizat de Coronary Artery Risk Development at Young Adults (CARDIA), care a analizat aproximativ 2.100 de adulţi cu vârste cuprinse între 38 şi 50 de ani.

Participanţii au fost împărţiţi în 3 grupuri: volum mic (mai puţin de 7.000 de paşi pe zi), moderat (între 7.000-9.999 paşi) şi mare (mai mult de 10.000 de paşi).

În analiza datelor, cercetătorii au verificat indicele de masă corporală, fumatul şi alţi factori care ar fi putut influenţa rezultatele. „Am văzut beneficii substanţiale pentru sănătate între 7.000 şi 10.000 de paşi, dar nu am văzut un beneficiu suplimentar dacă trecem dincolo de 10.000 de paşi”, spune Paluch.

Şi cei de la Harvard au spulberat mitul

De fapt, nu este prima dată când mitul celor 10.000 de paşi este pus la îndoială. În trecut, cercetătorii de la Harvard Medical School au demonstrat deja că, în medie, aproximativ 4.400 de paşi pe zi sunt suficienţi, pentru a reduce rata mortalităţii.

Cu toate acestea, studiul a analizat participanţii care au fost mai în vârstă decât cei din studiul din Massachusetts, ceea ce ar putea explica de ce mai puţini paşi reduc rata mortalităţii: cei peste 70 de ani trebuie să facă mai puţină activitate, ca să obţină beneficii pentru sănătate.

Potrivit cercetătorilor din Massachusetts, nu există nicio relaţie între intensitatea sau viteza pasului şi mortalitate.

„Ceea ce am constatat este că există o reducere a riscului de mortalitate, dar până la un anumit punct”, a recunoscut Paluch. 7.000 pare un număr infinit. În realitate, nu este. În medie, facem deja 5.000 de paşi pe zi, ceea ce corespunde unei distanţe de aproximativ 4 km.

sursa: mediafax.ro

Coada-şoricelului, leacul din antichitate folosit şi astăzi. Remediu excelent pentru zeci de boli

Nu se poate să nu o vezi! Îţi iese în drum şi îţi sare în ochi cu frunzele acelea verzi şi fine, lunguieţe ca o… coadă de şoricel, cu florile albe şi parfumate, răspândind, mai ales pe căldurile toride ale verii, un miros aromat-amarui. Denumirea sa latină este Achillea millefolium, făcând referire la miticul luptător grec Ahile, cel scăldat de mama sa, zeiţa Thetis, în apele Styxului, pentru a deveni invulnerabil la răni (o aluzie la uimitorul efect cicatrizant şi de vindecare a rănilor al acestei plante).

Alături de păpădie, coada-şoricelului este plantă medicinală cea mai răspândită de la noi din ţară, fiind întâlnită din câmpie şi până în zona montană înaltă. Totodată, este şi una din plantele cu cea mai îndelungată “carieră medicală” de pe teritoriul României, dovezi arheologice arătând că ea era folosită în scopuri rituale şi terapeutice cu cel puţin patru-cinci mii de ani în urmă. Denumirea dacică a acestei plante, “chodela”, a fost consemnată în tratatele lui Dioscoride (medic militar roman) şi, aşa cum se poate lesne remarca, este destul de apropiată de cea românească din prezent. În Moldova, în nordul şi în centrul Transilvaniei, precum şi în nordul Olteniei, coada-şoricelului era folosită drept cicatrizant, calmant pentru „opăritură” (alergie cutanată), că plantă aperitiva.

În zona de vest a Transilvaniei, era folosită în scăldători pentru pruncii debili, ca spălături în „poala albă” (leucoree), ca cicatrizant după extracţiile dentare. În Bucovina, ceaiul de coada-şoricelului se lua atunci când tinerelor femei „nu le veneau rândurile” (amenoree), pentru „schimbarea sângelui” (dezintoxicarea organismului şi întărirea imunităţii), înaintea venirii toamnei. În nordul şi estul Moldovei, coada-şoricelului se mai folosea intern contra „aprinderii de maţe” (colon iritabil sau colită de fermentaţie), extern contra „trânjilor” (hemoroizi sângerânzi) şi, tot extern, pentru închiderea rapidă a rănilor. În peste o sută de afecţiuni şi tulburări, este consemnată folosirea cozii-soricelului în medicina populară românească şi în cea europeană. Iar cercetările făcute în diverse laboratoare de medicină şi farmacie ale lumii confirmă, treptat, tot mai multe din aceste utilizări medicinale.

Unde găsim şi cum o culegem

Este o plantă care iubeşte în mod special lumina soarelui, de care are nevoie din abundenţă, în rest, fiind foarte rezistentă la lipsa de umiditate, la condiţiile de sol şi la temperaturi (rezistă la cele mai puternice canicule, dar şi la gerul iernii). O găsim pe pajişti, prin fâneţe, pe marginile râurilor şi ale păraielor, pe lângă drumurile de ţară şi în locurile virane. Se culege pe vreme uscată, de preferinţă în miezul zilei, când are concentraţia maximă de uleiuri volatile. Pentru cules, avem nevoie de un cuţitaş sau, mai bine, de o foarfecă de grădină, cu care se taie tulpina înflorită. Standardele de culegere ale plafarurilor este ca tulpina să nu aibă mai mult de 30 de centimetri lungime (partea de tulpină neavând decât foarte puţine principii active). De preferinţă se culege doar partea de inflorescenţă, aproape fără codiţa, din două motive: are efectele terapeutice cele mai puternice. Şi în locul tăieturii, planta va lăstări mai uşor, dând în scurtă vreme (3-5 săptămâni) şi mai multe flori, asigurându-i astfel perpetuarea.

Perioada culesului începe în iulie şi durează până la sfârşitul lui octombrie. După culegere, planta se întinde la uscat în strat de maxim opt centimetri grosime, într-un loc lipsit de umiditate, umbrit şi bine ventilat. Se poate usca foarte bine şi în bucheţele, care de asemenea se atârnă într-un loc umbrit. Dintr-un kilogram de plantă proaspătă se obţin, după uscare, două – trei sute de grame de produs lipsit de umiditate. coada-şoricelului uscată se păstrează în pungi de hârtie sau în săculeţi de pânză, în locuri întunecate şi lipsite de umezeală.

Preparate pe bază de coada-şoricelului

*Sucul. Se obţine din planta proaspăt culeasă, cu ajutorul mixerului (blenderului): în vasul mixerului se pun 50 de grame de plantă foarte bine spălată şi 50 ml de apă de izvor, după care se omogenizează prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 50 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare, a celor intestinale şi a inapetenţei. Extern sucul se foloseşte sub formă de comprese aplicate pe locul afectat, pentru tratarea bătăturilor, a arsurilor uşoare, precum şi pentru a favoriza cicatrizarea rapidă a rănilor.

*Pulberea. Se obţine prin măcinarea cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea a părţilor aeriene. Depozitarea pulberii se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece substanţele volatile se evaporă rapid). De regulă, se administrează de 4 ori pe zi câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol.

*Infuzia. Se pun la macerat 3-4 linguri mărunţite de coada-şoricelului, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de infuzie combinată de coada-şoricelului, care se foloseşte intern (2-3 căni pe zi).

*Tinctura. Are cele mai bune efecte pentru tratarea infecţiilor, inflamaţiilor şi a leziunilor pielii, afecţiuni unde este nevoie de un preparat dezinfectant, mai multe substanţe cicatrizante şi antiinflamatoare din coada-şoricelului fiind cel mai bine extrase în alcool. Pentru obţinerea acestui preparat se pun într-un borcan cu filet douăzeci de linguri de pulbere de inflorescenţe de coada-şoricelului, peste care se adaugă două căni (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă să macereze vreme de două săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Intern, se administrează din acest remediu de patru ori pe zi câte o linguriţă diluată în puţină apă.

*Cataplasma. O mână de flori mărunţite de coada-şoricelului se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50 de grade Celsius). Se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, şi se lasă vreme de 1 oră.

*Uleiul. În jumătate de litru de ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau de susan, se pun 10 linguri de inflorescenţe de coada-şoricelului uscate şi mărunţite. Se lasă să macereze la soare, vreme de 2 săptămâni, după care se filtrează, iar preparatul obţinut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în locuri întunecoase şi reci.

*Alifia. Se pun într-un ibric 150 ml de ulei de floarea-soarelui, 6 linguriţe de inflorescenţe proaspete de coada-şoricelului foarte fin tocate, 2 linguriţe de răşină de brad şi 2 linguriţe de ceară de albine. Ibricul se pune pe un ochi al aragazului, reglat să ardă la foc mic, unde se lasă timp de 10 minute, amestecând încontinuu cu o linguriţă. Când toate componentele s-au lichefiat şi omogenizat, ibricul se ia de pe foc şi conţinutul se filtrează prin tifon, se pune într-un borcan cu capac şi se lasă la răcit. Când preparatul atinge temperatura camerei, se depozitează la frigider.

Tratamente interne cu coada-şoricelului

*Hepatită. Sucul proaspăt de coada-şoricelului se prepară zilnic şi se administrează imediat după filtrare, câte 50-60 ml, în doză unică, zilnică. Se fac astfel cure de câte 60 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauză.

*Dischinezie biliară. Se administrează infuzia combinată de coada-şoricelului, câte o jumătate de cană, cu 20-30 de minute înainte de fiecare masă. Un astfel de tratament durează 30 de zile şi se poate relua după o pauză de două săptămâni.

*Colecistita. Uleiul volatil conţinut în florile de coada-şoricelului are efecte antiinflamatoare şi calmante asupra vezicii biliare. Se administrează pulberea proaspăt măcinată de flori din care se ia câte o linguriţă pe stomacul gol, de patru ori pe zi, în cure de trei săptămâni, cu zece zile de pauză.

*Dispepsie, indigestie. Se combină în proporţii egale tincturi de coada-şoricelului şi de anghinare, iar din acest amestec se ia câte o linguriţă diluată în apă, înainte cu 10 minute de fiecare masă. Ambele plante îmbunătăţesc peristaltismul tubului digestiv, amplifică secreţia de sucuri gastrice, reduc senzaţia de greaţă sau de inapetentă.

*Colita, colita spastică. Se administrează infuzia combinată, câte 2-3 căni pe zi, pe o perioadă de 35 de zile, apoi se face o pauză de două săptămâni, după care tratamentul se poate relua, dacă mai este cazul. În această afecţiune, efectele terapeutice ale florilor de coada-şoricelului sunt mult mai puternice în combinaţie cu sunătoarea.

*Sensibilitate la infecţii. În nordul ţării există obiceiul ca oamenii să bea în toamnă fiertură de flori de coada-şoricelului, ca să-i ferească de boli de plămâni şi de răceli de tot felul. Se utilizează infuzia combinată de coada-şoricelului, din care se consumă câte jumătate de litru – un litru pe zi, în cure de 30 de zile.

*Amenoree (absenţa patologică a ciclului menstrual). În Bucovina femeile tinere care nu erau fertile foloseau adesea ceaiul de coada-şoricelului pentru “a le veni rândurile roşii”, adică pentru declanşarea ciclului menstrual. Se administrează pulberea proaspăt măcinată de flori de coada-şoricelului, câte trei linguriţe pe zi, în cure de patru săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză.

*Adjuvant în hemoragia internă. Ca adjuvant contra hemoragiei interne, se consumă zilnic câte un litru – un litru şi jumătate de infuzie combinată de coada-şoricelului.

*Acneea. Se fac tratamente cu o durată de 60 de zile, timp în care se ia infuzie combinată de coada-şoricelului, câte un litru pe zi, în două reprize, dimineaţa şi seară.

Tratamente externe

*Răni deschise, zgârieturi. Se pune o compresă cu suc proaspăt sau cu tinctură de coada-şoricelului pe locul afectat, ţinându-se 60 de minute. Repetaţi aplicaţia de mai multe ori pe zi. Efectul cicatrizant este uluitor de rapid, rana închizându-se numaidecât. În prealabil se recomandă însă o dezinfectare a rănii foarte atentă, pentru a nu rămâne germeni infecţioşi sub ţesutul cicatriceal format rapid sub acţiunea plantei.

*Alergie cutanată. Se pun comprese cu infuzia combinată de coada-şoricelului, care se ţin vreme de minimum două ore pe zi pe locul afectat. Substanţele aromatice (azulenele) din compoziţia plantei au efecte anti-inflamatoare şi antialergice, reduc mâncărimile, usturimea şi edemele.

*Arsuri, arsuri cu substanţe chimice. Se aplică uleiul de coada-şoricelului, trei aplicaţii zilnic pe locul afectat, până la vindecare.

*Candida vaginală. Se fac spălături vaginale, o dată pe zi, seara, cu infuzie combinată de coada-şoricelului. Substanţele antiseptice conţinute de plantă blochează proliferarea acestei ciuperci, reduc inflamaţia şi ajută la refacerea epiteliilor lezate de infecţie. Este un tratament blând, care nu perturbă flora vaginală, folosit pentru prevenirea şi pentru combaterea candidozelor de intensitate mică şi medie.

Frumuseţe

*Transpiraţia excesivă. Băile generale cu extract apos de coada-şoricelului, făcute de 2-3 ori pe săptămână, reduc transpiraţia, previn erupţiile cutanate produse de combinaţia de transpiraţie şi praf, menţin sănătatea pielii. Pentru a obţine aceste efecte, se pun 5 litri de infuzie combinată de coada-şoricelului la o cadă de baie, în care se fac băi de 30 de minute. Procedura se repetă de 2-3 ori pe săptămână, mai ales în sezonul cald.

Sfecla roşie, proprietăţi • Sucul de sfeclă roşie • Recomandată în combaterea afecţiunilor ficatului • Sfecla roşie antigripal natural

Cercetătorii spun că sucul de sfeclă roşie este unul dintre cele mai puternice remedii în tratarea cancerului şi a leucemiei. Sfecla roşie conţine vitaminele A, C, E, vitaminele din complexul B, şi minerale precum fier, cupru, zinc, iod, calciu, potasiu, amidon şi hidrocarburi. Cel care luptă împotriva cancerului şi a leucemiei este pigmentul din sfecla roşie, care nu este toxic, nu se distruge prin prelucrare termică şi nici în timpul digestiei. Persoanele suferinde trebuie să bea suc de sfeclă roşie în fiecare zi. Două kilograme de sfeclă roşie se împart în trei şi, din fiecare porţie, se prepară sucul necesar unei zile, cam 200 de ml. Consumul regulat de sfeclă sub formă de suc, gătită sau crudă, în salată, scade efectele negative ale tratamentelor cu radiaţii, reechilibrează  apetitul, normalizează  viteza de sedimentare a hematiilor.

Sfecla roşie, combustibil pentru vârsta a treia

Pentru persoanele vârstnice, sfecla roşie este un adevărat elixir al vieţii, ajutându-le să ducă o existenţă mai activă, după cum arată un studiu recent. În cadrul testelor derulate s-a arătat că sfecla roşie face ca vârstnicii să aibă nevoie de mai puţin oxigen atunci când fac mişcare, exerciţii de mică intensitate, relatează Daily Mail. În plus, după ce au consumat sucul de sfeclă, aceştia au fost capabili să facă mişcări pe care altfel nu ar fi reuşit să le ducă la bun sfârşit.  Concret, după cum au constatat cercetatorii, vârstnicii au depus cu 12% mai puţin efort pentru mişcările realizate. Sucul de sfeclă roşie lărgeşte vasele de sânge, reducând cantitatea de oxigen necesară pentru activitatea muşchilor. În cadrul testelor, o grupă de voluntari a primit suc de sfeclă roşie, iar o alta suc din care nitraţii fuseseră îndepărtaţi, concluzionându-se că tocmai aceştia reprezintă ingredientul-cheie.

Sucul de sfeclă roşie scade tensiunea şi previne bolile de inimă

Sucul de sfeclă roşie reduce presiunea arterială, micşorând riscul de boli de inimă şi atac cerebral, arată un studiu recent. În cadrul unei cercetări realizate la Universitatea Queen Mary din Londra s-a arătat că persoanele care beau zilnic câte un pahar de suc de sfeclă roşie au tensiunea mai mică decât cele care nu recurg la acest „tratament”, relatează Daily Mail. Iar schimbarea se vede după  numai un pahar, efectul fiind aproape imediat. Cercetătorii au pus acest efect pe seama nitratului. În cadrul studiului, pacienţilor li s-au administrat ba tablete de nitraţi, ba suc de sfeclă roşie, observându-se un efect similar în ambele cazuri, respectiv scăderea tensiunii arteriale. Nitraţii acţionează asupra organismului dilatând vasele de sânge şi scăzând tensiunea. În cadrul cercetării, s-a arătat că, cu cât tensiunea era mai mare la începutul tratamentului, cu atât mai vizibile erau rezultatele la finele tratamentului.

Recomandată în combaterea afecţiunilor ficatului

Consumată zilnic, sfecla roşie protejează ficatul, ajută la detoxifierea organismului şi întăreşte echilibrul psihic. Sfecla roşie are un ridicat conţinut de vitamine, îmbunătăţeşte metabolismul, previne apariţia bolilor de inimă şi are un efect miraculos asupra ficatului. Ce este de reţinut şi ce deosebeşte această legumă de restul legumelor precum roşiile, varza sau conopida este faptul că îşi păstrează aproape toate proprietăţile prin fierbere, iar pusă la murat  îşi îmbogăţeşte doza de vitamine. Sfecla roşie este o comoară pentru organism datorită vitaminelor şi mineralelor pe care le conţine: vitaminele A, C, B6, calciu, magneziu, fier, fosfor, zinc, tiamină, potasiu (are mai mult decât drojdia de bere), acid folic, mangan. O dietă care conţine zilnic o astfel de legumă este una sănătoasă, deoarece sfecla roşie nu are colesterol şi este cât se poate de recomandată în curele de slăbire şi femeilor însărcinate, reducând riscul apariţiei malformaţiilor congenitale.

UZ INTERN

Sfecla roşie nu conţine multe calorii, ci din contră ajută la eliminarea stratului de ţesut adipos. Ea este cunoscută şi pentru proprietăţile sale benefice asupra unor afecţiuni digestive, renale, pulmonare, hepatice, cancerigene dar şi a bolilor de sânge. Luptă împotriva colesterolului şi este un aliment minunat recomandat persoanelor care suferă de osteoporoză, anemie, imunitate scăzută, nevroze, hipertensiune, arteroscleroză, cu tulburări ale glandei tiroide, constipaţie. De asemenea, sucul de sfeclă roşie combate numeroase afecţiuni precum amigdalita, alcoolismul, bronşita, constipaţia, hemoroizii, ocluziile intestinale, reface flora intestinală, ajută la eliminarea pietrelor din colecist, tuberculozei, paradontozei şi este bun în lupta împotriva răcelii şi a gripei. Sfecla roşie nu este recomandată diabeticilor datorită conţinutului de zaharuri şi glutamină. Câte un pahar de suc de sfeclă roşie băut dimineaţa pe stomacul gol îţi va regenera celulele hepatice şi în timp, vei avea o stare de sănătate a organismului mult mai bună. Sfecla roşie poate fi consumată gătită, murată sau coaptă.

Sfecla roşie este un antigripal natural

În cazuri de răceală şi gripă, sucul de sfeclă este un medicament naturist pe care nu ar trebui să îl ocoleşti în caz că ai aceste simptome. El are proprietăţi antigripale şi antiinfecţioase. Se poate bea suc de sfeclă simplu sau în combinaţie cu suc de mere, cel puţin un pahar pe zi.