25 iunie | Ziua internațională a navigatorului. Recunoașterea contribuției marinarilor din întreaga lume
Ziua Internațională a Navigatorului este sărbătorită anual pe 25 iunie, cu scopul de a recunoaște contribuția marinarilor din întreaga lume la comerțul maritim internațional, la economia globală și la societatea în ansamblu, potrivit Agerpres.
Decizia de instituire a acestei zile a fost luată la conferința Organizației Maritime Internaționale (IMO) de la Manila, Filipine, din 2010, unde au fost adoptate revizuiri la Convenția internațională privind standardele de pregătire, certificare și efectuare a serviciului de cart (Convenția STCW) și a Codului de asociat, potrivit www.imo.org.
Organizația Maritimă Internațională este agenția specializată a Organizație Națiunilor Unite responsabilă de siguranța și securitatea transportului maritim și de prevenirea poluării marine și atmosferice de către nave. Ca parte a familiei ONU, OMI lucrează activ la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a transporturilor care să sprijine comerțul mondial și să faciliteze economia globală, artă www.imo.org. Conform estimărilor IMO, navele transportă aproape 90% din comerțul mondial de mărfuri, menționează www.wmu.se. Navigatorii nu sunt doar responsabili pentru operațiunile unor astfel de nave, ci sunt și responsabili pentru livrarea în siguranță și fără probleme a mărfurilor.

Navigatorii petrec mult timp pe mare și reprezintă o mare parte a soluției atunci când vine vorba de protejarea mediului marin. IMO cere navigatorilor să transmită prin postarea pe rețelele sociale a unor fotografii a mediului marin din jurul lor în timp ce sunt pe mare, subliniind faptul că mediul marin merită protejat. Navigatorii văd mările în călătoriile lor, iar aceasta le oferă multe oportunități de a fotografia mediul marin, astfel că sunt rugați să transmită o imagine a mediului marin folosind hashtag-ul #OceansWorthProtecting, menționează https://seafarersrights.org.
În 2025, pentru marcarea Zilei internaționale a navigatorului a fost lansată campania ‘Nava mea fără hărțuire’, prin care se urmărește: creșterea gradului de conștientizare cu privire la realitatea hărțuirii pe mare; promovarea acțiunilor proactive în industrie pentru implementarea politicilor de toleranță zero; încurajarea raportării și a responsabilității prin canale sigure și accesibile; dotarea navigatorilor cu resurse și sprijin pentru a gestiona și combate hărțuirea (pirateria).
Ziua internațională a navigatorului este marcată, în fiecare an, și în România.
FOTO: Arhivă (rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească Tinerii din România care au ieșit din sistemul de protecție specială pot beneficia de o indemnizație lunară până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă dovedesc că urmează o formă de […]
La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează Soțul sau soția rămasă în viață poate beneficia de pensie de urmaș în anumite condiții prevăzute de lege, iar cuantumul acesteia depinde de drepturile de pensie ale persoanei decedate și de numărul urmașilor eligibili. […]
