Opinii - Comentarii

Medicul Liviu Stoica a scăpat de închisoare

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Medicul psihiatru Liviu Stoica, fost şef al Laboratorului de Sănătate Mintală Alba, nu va executa pedeapsa pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au comutat pedeapsa în închisoare cu suspendare.

Petrecerea Divorțaților

”Admite recursul declarat de recurentul inculpat Stoica Liviu împotriva deciziei penale nr. 133/A din 10 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia Penală. Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 266 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Alba, numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 1 an închisoare. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării edepsei. Dispune aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva aceleiaşi decizii penale atacate. Definitivă” se arată în sentința pronunțată de ICCJ.

În această cauză Tribunalul Alba a pronunţat la data de 29 iunie 2010 o sentinţă de condamnare a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi falsificarea unui înscris sub semnatură privată, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, interzicerea pe perioada de 1 an după executarea pedepsei a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, şi de a exercita profesia de medic de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii şi privarea de exerciţiul acestor drepturi.

În urma rejudecării Curtea de Apel Alba Iulia a decis reducerea pedeapsei aplicate inculpatului la 1 an de închisoare cu executare şi înlăturarea pedeapsei complementare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice

Ioana Oprean

Publicat

în

23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice O demonstrație studențească pornită pe străzile capitalei ungare s-a transformat, în câteva ore, într-o insurecție națională împotriva regimului comunist și a dominației sovietice. Evenimentele din 23 octombrie 1956 au deschis cea mai gravă criză a blocului estic de la moartea […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica

Mădălina Opriș

Publicat

în

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026 • Urări și felicitări de bine care pot fi transmise prin SMS pentru Sf. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei Toți cei care poartă numele de Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau nume derivate ale acestora, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu sau Petcu, își serbează onomastica în data de 14 octombrie, când are loc marea sărbătoare […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]

Citește mai mult