Meci amical, CS Ocna Mureș – Sticla Arieșul Turda 4-3 (3-1) | Prima victorie pentru echipa lui Paul Ciucă
CS Ocna Mureș a disputat o partidă de verificare pe teren propriu cu colega de serie Sticla Ocna Mureș, căștigată cu 4-3 (3-1), în fapt primul succes în jocurile amicale ale anului pentru elevii lui Paul Ciucă,
La pauză amfitrionii conduceau cu 3-1, după golurile marcate de Cioară (10, reluare cu capul și 44, scăpat singur, șut plasat), și Căt. Creț (13, șut puternic din zona centrală). Turdenii au redus din handicap, prin Salcău, ce a făcut 1-2, în minutul 33. La reluare, datele problemei s-au modificat substanțial, iar Sticla a punctat in două rânduri, izbutind să egaleze după golurile lui Paleoca (47, șut din apropiere). Vișan (53, cu capul). Ognean (75, șut din fata porții) a parafat rezultatul final, la prima reușită pentru gruparea din orașul salin. A rezultat iarăși un joc spectaculos, la fel ca duelul de la Turda, unde s-a înregistrat o remiză cu multe goluri.
CS Ocna Mureș: Ed. Mihail – Cunțan, D. Lupșan, Haiduc, Al. Kiraly – Al. Giurgiu – Căt. Creț, Socaci, Vasinc, Guț – Cioară; au mai intrat A. Anghel, Pintilie, Cioargă, Ocnean, Coltor, Ov. Truță, Moise, Longodor, Ceaca, Nu au jucat Oprinca și Cioplântă). Ocnamureșenii vor avea ultimul amical în 5 martie cu Energia Săsciori.
Foto: Turda news
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Blăjeanul Victor Oniga, dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE
Blăjeanul Victor Oniga a reușit dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE, 4-0 cu Insulele Feroe Fotbalistul din Alba, legitimat la Csikszereda Miercurea Ciuc a realizat o dublă în prima repriză, în disputa din Cipru, la primul său meci oficial sub „tricolor” Citește și: Blăjeanul Victor Oniga, la Csikszereda Miercurea […]
Stanciu, Rațiu și Dragomir, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi
Stanciu, Rațiu și Dragomir, fotbaliștii din Alba, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi Naționala României încheie partidele din grupa de Liga Națiunilor prin „dubla” programată în luna noiembrie. Astfel, sâmbătă, 14 noiembrie, pe Arena Națională (București), este disputa cu Polonia, […]
Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz
Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz Rezultate excelente reușite de reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia la Campionatul Balcanic și Cupa României de Ciclocros, desfășurate pe istoricul Domeniu Cantacuzino (Florești, Prahova). Trei dintre reprezentanții lotului național al României la Campionatul Balcanic au […]

