Societate

Masterat unic în Transilvania iniţiat de Catedra de Limbi moderne a universităţii albaiuliene

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În cadrul masteratului iniţiat de Catedra de Limbi moderne a Universităţii „1 Decembrie 1918” în colaborare cu Centrul Cultural Francez din Cluj Napoca şi cu Masteratul Français langue étrangere et seconde de la Université de Provence – Aix – Marseille 1, Franţa, intitulat „Littérature, traduction et didactique des langues” (langue, littérature et culture françaises dans l’espace francophone) şi aflat în primul său an de funcţionare, a avut loc un prim stagiu de formare cu masteranzii. „Un cadou pe care aceşti masteranzi l-au primit, nu fără a se fi investit şi ei în activităţi menite să transforme învăţarea limbilor străine într-o îndeletnicire dintre cele mai interesante: să înveţi limba franceză prin joc, cu ajutorul tablei interactive. Dacă masteranzii sunt încântaţi să lucreze astfel, cât de mare ar fi implicarea elevilor din învăţământul primar şi gimnazial cărora tipul de jocuri propuse de formatorul Edouard Notte le este dedicat! Jocuri care-ţi descreţesc fruntea, te relaxează, fără să uiţi însă că ele trebuie aplicate la clasă cu un anumit scop, că e bine să le încadrezi în procesul de predare-învăţare a limbilor străine cu copii de la şapte la doisprezece ani. Tabla interactivă e, să spunem, cireaşa de pe tort oferită în a treia zi a formării unui grup de paispreprezece studenţi de la masterat”, ne-a precizat prof. univ. dr. Rodica Chira, catedra de Limbi moderne din univeristatea albaiuliană. În primele două zile grupul de studenţi de la master a fost dublat de cel al profesorilor de limba franceză din învăţământul primar şi gimnazial. Formarea, „Oui, je parle français en primaire”, realizată de profesorul Edouard Notte (Belgia) şi François Richerme, ataşat de cooperare lingvistică la Centrul Cultural Francez din Cluj-Napoca, a fost găzduită de Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia ca urmare a unei convenţii tripartite. După cum ne-a declarat doamna Rodica Chira, „finalitatea acestui stagiu rezidă în colaborarea dintre actualii profesori de limba franceză şi masteranzi – viitorii profesori”. Vor avea loc de asemenea, în perioada 13 – 21 decembrie, şi aplicaţii la clasă, studenţii masteranzi urmând să predea în binom, cu un profesor, câte o oră de iniţiere în limba franceză prin joc la elevii din clase primare. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Cultură Educație

19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea

Ioana Oprean

Publicat

în

„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

18 iunie: Ziua gastronomiei durabile. Moment de conștientizare și reflecție asupra modului în care sunt produse, preparate și consumate alimentele la nivel global

Ioana Oprean

Publicat

în

18 iunie: Ziua gastronomiei durabile. Moment de conștientizare și reflecție asupra modului în care sunt produse, preparate și consumate alimentele la nivel global Pe 18 iunie este marcată la nivel internațional Ziua gastronomiei durabile (Sustainable Gastronomy Day), o inițiativă susținută de Organizația Națiunilor Unite prin FAO și UNESCO, menită să atragă atenția asupra impactului pe […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

CTC TOOLS inaugurează noua locație din Alba Iulia și găzduiește Milwaukee Red Solution Tour 26 (P)

Ioana Oprean

Publicat

în

CTC TOOLS inaugurează noua locație din Alba Iulia și găzduiește Milwaukee Red Solution Tour 26 (P) CTC TOOLS, distribuitor autorizat Milwaukee România și parte din CTC GROUP, inaugurează oficial noua locație din Alba Iulia, situată pe Str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 26 – clădirea Ambient. Evenimentul va avea loc în data de 17 iunie 2026, […]

Citește mai mult