Mașinile cu „volan pe dreapta” ar putea fi interzise pe drumurile publice din România: Proiectul, în dezbatere la Senat
Mașinile cu „volan pe dreapta” ar putea fi interzise pe drumurile publice din România: Proiectul, în dezbatere la Senat
În afara mașinilor de epocă, toate autoturismele care prezintă volanul pe partea dreaptă și sunt înmatriculate în România, ar putea fi interzise pe drumurile publice, conform unui proiect de lege care se află în dezbatere la Senat.
Proiectul legislativ, ce are ca scop declarat îmbunătăţirea siguranţei rutiere, vizează limitarea circulației mașinilor înmatriculate aici cu volanul pe partea dreaptă pe drumurile publice.
Mai exact, documentul va interzice “circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”.
Vor fi exceptate de la această interdicție autovehiculele istorice și mașinile utilitare, de pildă, cele de curățenie stradală.
Dacă proiectul va ajunge să se aplice, cei care vor conduce o mașină cu volanul pe dreapta vor risca amenzi din clasa a III-a de sancțiuni, adică de la șase la opt puncte-amendă, ceea ce înseamnă amenzi cuprinse între 870 și 1.160 de lei. Punctul-amendă a rămas plafonat la 145 de lei și în acest an.
Pe lângă amendare, cei ce vor conduce o mașină cu volanul pe dreapta după introducerea interdicției vor rămâne și fără talonul acesteia. Singurul mod în care vor putea recupera talonul este mutarea postului de conducere de pe dreapta pe stânga.
“Intervenţia legislativă este necesară, deoarece numărul total de accidente produse de maşini cu volanul pe dreapta depăşeşte 10% din totalul accidentelor pe an. Coliziunile sunt frontale, iar posibilitatea de evitare este nulă din cauza lipsei de vizibilitate a şoferilor acestor maşini”, își motivează propunerea inițiatorii ei.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?”
România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?” România intră în ultimul trimestru al anului 2026 cu presiuni tot mai mari asupra bugetului, pe fondul dobânzilor în creștere, al întârzierilor în atragerea fondurilor europene și al riscului ca veniturile estimate să nu se concretizeze […]
Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi
Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi Un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoţitor şi dreptul la intimitate în cursul travaliului şi naşterii a fost adoptat miercuri de Plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege instituie obligaţia pentru unităţile […]
PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu: Lista celor 11 miniștri PSD în viitorul Executiv
PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu: Lista celor 11 miniștri PSD în viitorul Executiv Conducerea partidului PSD a decis miercuri, 14 octombrie, să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, potrivit informațiilor obținute de Mediafax din surse politice. În ședința conducerii partidului de la Vila Lac […]

