Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Cultură Educație

MApN se spală pe mâini de afacerea Kohalmi!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Marţi, 19 aprilie 2011, când nici nu se uscase bine cerneala articolului referitor la cei doi „jurnalişti” din Sebeş, Luminiţa şi Iosif Kohalmi (care, sub oblăduirea ministresei Elena Udrea de la Turism, au pus mâna pe o staţiune de lux din judeţul Hunedoara), am şi primit un mesaj din partea Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Viteza cu care MApN a reacţionat (demnă de o cauză mai bună), m-a descumpănit oarecum, până când am realizat că aceasta vine, fireşte, din partea foştilor subalterni ai doamnei Luminiţa Kohalmi. Pentru că, să nu uităm, atunci când fostul ministru al Apărării, Teodor Atansiu, a promovat-o la ministerul pe care-l conducea, tocmai aceasta a fost funcţia în care a numit-o: şefă a Direcţiei de Informare şi Relaţii Publice! Adică direcţia care ne-a trimis mesajul cu pricina, mesaj ce conţine nişte precizări, cu solicitarea ca acestea să fie publicate în „proxima ediţie” a ziarului nostru. Ne-am conformat, dar suntem datori să facem comentariile de rigoare…
lGeneralul Posteucă îl contrazice pe ministrul Oprea!
Din precizările MApN reiese că Centrul de sănătate de la Vaţa de Jos, Hunedoara, a fost înfiinţat în noiembrie 2008 (în timp ce ministrul Apărării era Teodor Meleşcanu) şi a funcţionat în baza unui contract de comodat (atribuire în folosinţă gratuită) reînnoit periodic, până în anul 2010, când urma să fie încheiat un contract de închiriere. În perspectiva (înfricoşătoare!?) a acestui contract, care cică urma să fie în valoare de 300.000 de euro pe an, noul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, din raţiuni de economie la buget, a reziliat contractul şi a schimbat locaţia pentru militarii români, de la această staţiune de lux (binemeritată de soldaţii noştri întorşi din Irak sau Afganistan), la un… sanatoriu de balneofizioterapie de la Bălţăteşti, Neamţ. Ca motivare a deciziei, MApN, respectiv ministrul Oprea, afirmă că „centrul de sănătate nu putea acoperi integral, din venituri proprii, cheltuielile de administrare şi funcţionare”. Dar, în contradicţie cu domnia-sa şi cu ministerul, generalul de brigadă (r) Florea Posteucă, fostul director al centrului, a afirmat reporterilor de la „Antena 3” că el a făcut o informare către minister, în care arăta că staţiunea se poate susţine din venituri proprii, dar nu a fost luat în seamă. Ba chiar mai mult, generalul afirmă că l-a interpelat în acest sens chiar şi pe preşedintele Băsescu, care s-a arătat iniţial iritat şi a spus că acest lucru nu se va întâmpla, dar apoi… a uitat! Iar premierul Boc a făcut ceea ce ştie mai bine să facă: să „reducă cheltuielile”, aprobând desfiinţarea centrului, şi permiţând astfel ca acesta să intre pe mâna unui „om de afaceri” care să-l „rentabilizeze”. Organizând nunţi, botezuri şi alte evenimente „mondene”, precum bălăceala în bazinul olimpic al staţiunii.
lCe nu-i rentabil pentru statul român, e rentabil pentru… Ioji Kohalmi!
Adică nu mai înţelegem nimic: era rentabil centrul de la Vaţa sau ba? Căci din „precizări” reiese că pentru statul român nu era rentabil nici gratuit şi nici cu o chirie de 300.000 de euro pe lună (un mizilic, vorba lui Ilie Şerbănescu, pentru MApN), dar pentru Ioji Kohalmi, „soţul-liniuţă” al Luminiţei Kohalmi, el a devenit rentabil peste noapte. Vorbesc despre „soţul-liniuţă” al doamnei fost director adjunct MApN Luminiţa Kohalmi, actuală doamnă consilier personal al doamnei Elena Udrea, deoarece aşa apare dânsul în declaraţia de avere din 2011 (pentru 2010!) a respectivei: cu liniuţă şi fără niciun venit. Pur şi simplu inexistent şi, prin urmare, fără niciun aport la bugetul familiei. Aşadar, domnul Ioji a reuşit uluitoarea performanţă ca, fără să facă nicio investiţie în staţiune, respectiv în centru, şi plătind o chirie (confidenţială!!!) către „Romtelecom”, să înregistreze profit încă din prima zi! Ioji dixit! Din nunţi, botezuri şi din ştrand, după cum am spus.
Nu intrăm în detalii asupra modului în care soţul consilierei personale a ministresei Udrea de la Turism a putut să intre în posesia staţiunii închiriind-o de la „Romtelecom”, printr-o firmă nou înfiinţată exact când Armata Română renunţa la contract. Nici cum şi-a obţinut toate avizele de funcţionare în 2 săptămâni! Ni se precizează de către DIRP a MApN că în această afacere Ministerul Apărării nu are niciun fel de implicare. Nici n-am afirmat acest lucru, de ce vă scuzaţi? Dar statul român, al cărui „copil” este şi MApN-ul (unul vitreg, se vede) şi care este acţionar în proporţie de 49% în „Romtelecom”, nu a avut niciun cuvânt de spus? Pentru statul român nu era mai bine ca staţiunea şi centrul respectiv să fie rentabilizate de MApN decât de domnul Ioji? Şi parcă, potrivit recomandărilor UE, chiar şi când statul este acţionar minoritar într-o societate, bunurile acesteia nu pot fi încredinţate aşa, oricui, ci în urma unei licitaţii prin SEAP. Logic, căci din bunurile statului trebuie să câştige statul, bugetul statului, nu domnul Ioji sau… cei ce se află în spatele său!
lDeclaraţia de avere a doamnei Kohalmi îi contrazice pe foştii ei subalterni din MApN
Să ne fie cu iertare, dar celelalte precizări ale MApN nu erau demne de a fi publicate, respectiv cele referitoare la sanatoriul de la Bălţăteşti sau la celelalte centre de refacere de care dispune ministerul. Pentru că noi nu ne-am exprimat cu privire la ele, ci la afacerea dubioasă a soţilor Kohalmi. Dar vom insista asupra unui fragment din răspunsul MApN: „Doamna Luminiţa Kohalmi s-a angajat în MApN în mandatul ministrului Teodor Atanasiu, ca director, ulterior ocupând funcţia de director adjunct în mandatul miniştrilor Sorin Frunzăverde, Teodor Meleşcanu şi Mihai Stănişoară, încheind raporturile de muncă cu instituţia noastră în luna iunie 2009”. Ei bine, după cum puteţi observa în documentul publicat alături, în facsimil, declaraţia de avere a doamnei Kohalmi îi contrazice pe foştii ei subordonaţi de la MApN. În declaraţia datată 28.01.2011, completată pentru anul anterior, 2010 (!!!) dânsa cu propria mână scrie că în perioada ianuarie-mai (2010) a funcţionat ca director adjunct în cadrul MApN, iar în perioada martie-decembrie (2010) a funcţionat în calitate de consilier personal la Ministerul Turismului. De aici deducem că în perioada martie-mai a funcţionat… în ambele ministere!
În final, poate că nu ar fi lipsit de interes să aflăm cu ce preţ a închiriat domnul-„liniuţă”-Kohalmi, ditamai staţiunea de la o societate în care este acţionar şi statul român. Dar, deh, contractul e… „secret”. Că-i încheiat între două firme private!
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!


Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Festivalul Internațional de Teatru „Povești” 2024 debutează la Alba Iulia în luna mai Ioana Bogățan: „Festivalul și publicul suferă de fapt pentru că, de multe ori, trebuie să renunțăm la anumite spectacole deoarece nu avem săli cu dotările tehnice de care este nevoie” În luna mai, la Alba Iulia se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea