Ştirea zilei

Mandat de arest prelungit pe numele inculpatului Lupu Mădălin Miki, cercetat pentru omor în dosarul crimei din Partoş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Tribunalul Alba a decis prelungirea mandatului de arestare preventivă emis pe numele inculpatului Lupu Mădălin Miki, cercetat pentru omor și tentativă de omor în dosarul crimei din cartierul Partoș al municipiului Alba Iulia.

Hotărârea Tribunalului a fost pronunțată luni, 11 septembrie 2017, și poate fi contestată la Curtea de Apel. Bărbatul în vârstă de 24 de ani va mai petrece 30 de zile în arest, perioadă în care ar urma să fie trimis în judecată.

Crima din Partoș căreia i-a căzut victimă o femeie de 80 de ani avut loc în 14 iulie. Lupu Mădălin Miki a ajuns în ziua respectivă la Alba Iulia, de la Reşiţa, unde era cercetat sub control judiciar pentru o faptă de lovire.

Intenţia probabilă a acestuia era de a merge spre casă, în Botoşani, dar pe drum s-a certat cu şoferul care l-a luat ”la ocazie” şi acesta l-a dat jos din maşină la Alba Iulia. Pentru că nu avea bani, tânărul de 24 de ani a început să caute potenţiale victime.

După ce s-a plimbat pe străzile din zona gării, a ajuns pe Regimentul V Vânători de Munte, unde s-a oprit în faţa locuinţei familiei Drâmbărean. S-a gândit că înăuntru ar fi putut găsi bani sau alte bunuri de valoare şi a decis să dea ”atacul”. A intrat prin spatele casei, unde s-a întâlnit cu femeia în vârstă de 80 de ani care lucra în grădină. A lovit-o cu o piatră de grădină de decor de mai multe ori în zona capului şi cu picioarele.

Victima a căzut şi a decedat în urma loviturilor dure primite. Ulterior, criminalul a intrat în locuinţă de unde a sustras 4.300 de lei, precum şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte. În acest timp s-a întâlnit şi cu fiul femeii, Călin Drâmbărean, pe care a început să îl lovească cu obiectul dur. Grav rănit, acesta a reuşit să se refugieze în casă şi să încuie uşa după el. Pentru că risca să fie prins, Lupu Mădălin Miki a ieşit tot prin spatele casei şi s-a făcut nevăzut.

A plecat rapid din Alba Iulia, spre Botoşani. Ororile nu au fost descoperite decât peste aproape o zi, respectiv sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 8.00. Ajuns în Botoşani, la Coţuşca, localitatea natală, Lupu Mădălin Miki a mai comis o crimă, tot în scopul jafului. S-a întâmplat în seara zilei de 16 iulie, victima fiind tot o femeie în vârstă (71 de ani), care a fost înjunghiată cu un cuţit. A doua zi a fost prins de poliţiştii de acolo, el recunoscând în timpul audierilor şi faptele de la Alba Iulia. Bărbatul riscă 30 de ani de închisoare sau detenţia pe viaţă.

Dorin ŢIMONEA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Orașul Teiuș ar putea fi legat de municipiul Alba Iulia printr-un tren metropolitan

Ioana Oprean

Publicat

în

Orașul Teiuș ar putea fi legat de municipiul Alba Iulia printr-un tren metropolitan Noul Plan Urbanistic General (PUG) al orașului Teiuș propune analizarea realizării unei legături feroviare metropolitane cu Alba Iulia, într-un proiect care, dacă va deveni realitate, ar putea transforma orașul dintr-un simplu nod feroviar într-un pol regional de mobilitate. Propunerea apare în Raportul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Din Ciugud, direct la Medicină în Timișoara! La doar 19 ani, Vlad-Andrei Varvara a obținut o medie impresionantă la unul dintre cele mai grele examene din România: ,,Mi-am îndeplinit visul!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Din Ciugud, direct la Medicină în Timișoara! La doar 19 ani, Vlad-Andrei Varvara a obținut o medie impresionantă la unul dintre cele mai grele examene din România: ,,Mi-am îndeplinit visul!” Munca, ambiția și perseverența i-au adus rezultatul la care a visat ani la rând. Vlad-Andrei Varvara, un tânăr de 19 ani din comuna Ciugud, județul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Să râdem sau să plângem cu Primăria Alba Iulia: A fost anulat proiectul de dispoziție de convocare în ședință extraordinară de îndată a CL Alba Iulia pentru atribuirea de urgență a transportului

Ioana Oprean

Publicat

în

Să râdem sau să plângem cu Primăria Alba Iulia: A fost anulat proiectul de dispoziție de convocare în ședință extraordinară de îndată a CL Alba Iulia pentru atribuirea de urgență a transportului O ședință extraordinară cu convocare de îndată a Consiliului Local Alba Iulia având pe ordinea de zi proiectul de hotărâre nr. 317 din […]

Citește mai mult