Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Mai puţini dascăli necalificaţi, dar mai mulţi tineri

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În anul şcolar 2009-2010, în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Alba au fost încadrate 5.650 persoane faţă de 5.827 persoane în anul şcolar 2008-2009. Există personal didactic a cărui catedră a fost constituită în două sau mai multe unităţi şcolare, fie pentru a se realiza completarea normei, fie prin încadrarea cu ore suplimentare în sistemul cumul/plata cu ora pentru titulari. Există, de asemenea, titulari detaşaţi: aceştia sunt raportaţi atât de unitatea la care au titulatura (titular plecat din unitate) cât şi de unitatea în care îşi desfăşoară activitatea în anul şcolar curent (titular sosit în unitate). Din aceste motive, numărul real de persoane încadrate în unităţile şcolare a fost 4.182 faţă de 4413 anul trecut, în cifră fiind cuprinşi profesorii de diferite specialităţi, maiştrii instructori, învăţătorii şi educatoarele. Numărul de persoane din anul şcolar 2009-2010 a fost inferior celui din 2008-2009 pe fondul restructurării reţelei unităţilor şcolare, comasării sau desfiinţării unor unităţi cu efective mici de copii sau elevi.
Astfel, ponderea cadrelor didactice titulare a fost de 68,05% (74,94% în anul şcolar precedent), titulari detaşaţi – 7,01 la sută (2,29%), suplinitori calificaţi – 19,52% (14,8%), personal încadrat la cumul 1,95% (4,03%), personal asociat – 2,02% (2,45%), suplinitori cu studii superioare în altă specialitate – 0,76% (0,39%), suplinitori în curs de calificare – 0,27% (0,48%), suplinitori necalificaţi cu studii medii – 0,42% (0,63%).
Exprimat în procente, după tipul de contract de muncă: pe perioadă determinată sau nedeterminată, personalul didactic titular reprezintă 73,06% faţă de 77,22% în anul precedent, iar cei care suplinesc într-o formă sau alta reprezintă 27,94% faţă de 22,78%, în anul şcolar trecut. Se constată, aşadar, o scădere a numărului titularilor din sistem în favoarea creşterii ponderii personalului didactic suplinitor ca o reacţie firească la reducerea naturală a efectivelor de elevi în această perioadă. Viabilitatea posturilor didactice vacante nu poate fi estimată la minim 4 ani pentru ca aceste posturi să devină titularizabile iar numărul de ore pentru o specialitate la nivelul unei unităţi şcolare este insuficient pentru a constitui un post complet.
Calitatea personalului didactic, dincolo de evaluarea performanţelor prin rezultatele obţinute în progresul şcolar al elevilor, poate fi apreciată şi în funcţie de gradele didactice acordate personalului în urma examenelor specifice. Astfel, în învăţământul preuniversitar judeţean profesează personal cu titlul de doctor – 0,48% (0,39%), personal cu gradul didactic I – 39,35% (44,30%), personal cu gradul didactic II – 18,18% (17,58%), personal cu definitivat – 25,91% (24,09%) şi personal fără grad didactic – 16,08% (13,64%). Scăderea ponderii personalului care a obţinut gradul didactic I şi creşterea procentului cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic II sau definitivatul pot fi explicate prin tendinţa de întinerire a personalului care există în sistem şi nu într-o lipsă de interes faţă de perfecţionarea specifică, a arătat prof. Cornel Sandu, inspector şcolar general al IŞJ Alba.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc! Tudor Limbean, cunoscut ca și Micul Patriot din județul Alba, nu putea lipsi de cel mai mare eveniment dedicat diasporei românești din Belgia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea