Mai mult nu se putea! Lin & Ema Alba Iulia, eliminată din grupe la turneul final de la Bacău
Săptămâna trecută, la Bacău, a avut loc Campionatul Național de Minifotbal, cu participarea celor mai bune 20 de echipe din țară, calificate în urma fazelor regionale, printre acestea aflându-se două reprezentante ale
municipiului reşedinţă de judeţ, Lin & Ema Alba Iulia (ce reprezintă campionatul „Fair Play”) şi Beer Hunters Alba Iulia (de la „Winner’s Club Ţălnar”), ambele terminând între primele şase clasate la Campionatul Regional de la Oradea. Competiţia a fost câştigată de Ary & Roby Buftea (1-0 cu Old Boys Bucureşti), în finala mică impunându-se Juventus Sibiu (7-2 cu Dia Guard Divino).
Revenind la Lin & Ema Alba Iulia, aceasta a fost repartizată în Grupa D, una infernală, ce a propulsat până în ultimul act pe Old Boys Bucureşti.
Albaiulienii, conduşi de Nelu Gherman, au întregistrat trei înfrângeri şi o remiză, după cum urmează: *1-3 cu Extratereştrii Bistriţa (a punctat antrenorul Ioan Gherman); *1-3 cu MFC Corvinul HD (a înscris Şuvaina); *1-4 cu Old Boys Bucureşti (a punctat D. Lupşan); *1-1 (victorie la loviturile de departajare) cu AEK Oradea (marcator Fetiţa).
„Sunt foarte mulţumit de modul cum ne-am prezentat, rezultând o prezenţă onorabilă între primele 20 de formaţii din ţară. Eram conştienţi de dificultatea disputelor, într-o grupă imposibilă”, a menţionat Ioan Gherman. „Tot ceea ce se întâmplă la Bacău este bonus pentru această frumoasă echipă”, declarase Cătălin Buzdea, finanțatorul echipei Lin & Ema, înaintea turneului final.
Iată lotul echipei: Alin Mureșan, Horațiu Marian (absent), Gabriel Andreica, Călin Cătălina, Filip Morar, Daniel Lupșan, Adrian Păcurar (absent), Andrei Miclea, Marius Lupșan, Ioan Trăscăian (absent), Nelu Gherman, Răzvan Fetiţa, Cosmin Şuvaina. Majoritatea acestora activează la Inter Ciugud (Liga a IV-a), plus D. Lupşan (Industria Galda), Fetiţa (Performanţa Ighiu) şi F. Morar (Unirea Alba Iulia).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2, în Divizia A1 | Vicecampioana, 3 eșecuri consecutive și start ratat de stagiune
Corona Brașov – Volei Alba Blaj 3-2, în Divizia A1! Vicecampioana, 3 eșecuri consecutive și start ratat de stagiune Corona Brașov – Volei Alba Blaj, în Divizia A1, scor (25-19, 15-25, 17-25, 25-18, 15-11) Citește și: În „Alba Blaj” Arena, Volei Alba Blaj – Dinamo 0-3! Echipa din „Mica Romă”, eșec dureros în derby-ul rundei După […]
Mai puțin de 2 zile până la derby-ul CSU-CSM Unirea Alba Iulia. Marius Chindriș: „Totul constă în multă muncă și responsabilitate”
Mai puțin de 2 zile până la derby-ul CSU-CSM Unirea Alba Iulia. Marius Chindriș: „Totul constă în multă muncă și responsabilitate” CS Universitar din Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia se vor întâlni, vineri, 30 octombrie 2026, la Micești, într-un derby local și județean din Liga 3 de fotbal. „Nu cred că putem să […]
Foto: Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, la Romanian International Cup 2026 Sibiu | 13 albaiulieni, la ultimul concurs al anului
Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia au fost prezenți la Romanian International Cup 2026 Sibiu | 13 albaiulieni, la ultimul concurs al anului Clubul Enso Dojo Alba Iulia a concurat la Romanian International Cup 2026, importanta competiție care a avut parte de o prezență numeroasă, peste 606 de participanți din România, Polonia, Anglia, Turcia, Ucraina, Ungaria, […]
