Actualitate

Magistrații au decis: Elena Udrea merge la închisoare 6 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Magistrații au decis: Elena Udrea merge la închisoare 6 ani

Elena Udrea, condamnată definitiv de instanța supremă, în iunie 2018, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute trebuie să execute pedeapsa, a decis joi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Petrecerea Divorțaților

Instanța supremă a respins, astfel, contestația în anulare formulată de fostul ministru, în procesul în care a fost apărată de Tudorel Toader. Contestația în anulare i-a fost respinsă cu majoritate.

La ultimul termen al procesului Gala Bute, cel de luni, 4 aprilie, procurorul DNA pledant a suținut în fața completului, în consens cu avocații și inculpații, admiterea contestației în anulare a celor condamnați pentru corupție. Asta ar fi înseamnat desființarea sentinței și rejudecarea apelului.

Miercuri, Direcția Națională Anticorupție a anunțat, însă, că solicită judecătorilor de la Înalta Curte să aplice decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene sau să respingă toate contestațiile în anulare formulate în procesul „Gala Bute”.

Judecătorii au rămas în pronunțare pentru astăzi, când au la îndemână trei soluții posibile:

– reînființarea deciziei definitive din 2018,

– admiterea contestațiilor în anulare și retrimiterea dosarului spre rejudecare, de la fond,

– rejudecarea apelului la un nou complet de cinci judecători.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis intensificarea informării credincioșilor cu privire la grupările schismatice și eretice care se prezintă drept ortodoxe. Reprezentanții centrelor eparhiale vor atrage atenția asupra riscurilor participării la activitățile acestora și vor sublinia importanța păstrării […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026 Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, […]

Citește mai mult

Actualitate

Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme

Ioana Oprean

Publicat

în

Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]

Citește mai mult