Rămâi conectat

Actualitate

Maghiarii din Apuseni sprijină decizia Premierului Mihai Răzvan Ungureanu de a lua cât mai urgent o decizie în ceea ce priveşte mineritul la Roşia Montană şi Abrud

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Stimate Domnule Prim-Ministru,
Comunitatea maghiară din Roşia Montană şi Abrud a primit cu bucurie declaraţia dumneavoastră de a da un răspuns şi de a lua cât mai repede o decizie în ceea ce priveşte proiectul minier de la Roşia Montană, dar şi de la Roşia Poieni.
Suntem şi noi, majoritatea, mineri din tată-n fiu. Din minerit şi-au câştigat pâinea bunicii, părinţii şi noi, şi am dori ca mineritul să ne ajute în continuare să asigurăm un viitor copiilor noştri. Un viitor bun, aici la noi acasă.
Zona nu are alternative reale în afară de minerit. Toţi vorbesc de turism, dar unde să faci turism într-o zonă săracă? Nu atragem investitorii fiindcă suntem prea săraci şi nu au cum să facă profit în zona noastră fără investiţii masive care să genereze venituri pentru locuitori.
Avem acest investitor serios la Roşia Montană, care de ani de zile se luptă cu birocraţia, cu mentalitatea noastră. A venit momentul, aşa cum această companie de la Roşia Montană a sprijinit comunitatea locală şi cele învecinate de-a lungul acestor ani fără nici un profit, să o sprijinim şi noi, comunitatea, dar şi ţara întreagă. A venit momentul să dăm undă verde acestui proiect minier.
Mineritul la Roşia Montană şi Abrud ar rezolva problema locurilor de muncă şi nu numai. Pe lângă minerit şi crearea a mii de locuri de muncă, proiectul de la Roşia Montană aduce o infrastructură modernă ce va putea fi folosită şi după închiderea exploatării. Mai mult, oferă localnicilor facilităţi de microcreditare şi programe de pregătire adecvate, reconversia profesională a angajaţilor pentru momentul când mina nu va mai funcţiona, apoi investiţii în infrastructura turistică: hoteluri, pensiuni, muzee, circuite turistice etc.
Aţi spus, domnule Prim-Ministru: „Mă interesează să existe o brumă de prosperitate într-o regiune pe care nu vrea să o vadă nimeni. Şi sunt dispus să merg cu orişicine dintre cei care promovează retoric un ecologism care în spate nu are, de fapt, motivaţie ecologistă, ci pluramente politică, să merg de mână cu el la Roşia Montană şi la Roşia Poieni, să vadă cum arată nişe răni ale pământului”.
Investitorul a dovedit că este de bună credinţă, că îi pasă de cultura noastră, de patrimoniu, de mediul înconjurător. De ce să nu lăsăm acest investitor să rezolve aceste răni, să rezolve poluarea, să ne aducă locuri de muncă?
Nu dorim decât demararea exploatării miniere în condiţii de siguranţă şi cu tehnologii moderne, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră. Vrem şansa la o viaţă mai bună şi civilizată, şansa pe care o merităm pentru anii de sărăcie şi de aşteptare pe care i-am îndurat. Şi acest lucru este valabil atât pentru maghiarii, dar şi pentru românii de aici. Am trăit întotdeauna în pace şi înţelegere, şi aşa vrem să fie şi de acum încolo.
Vă rugăm să hotărâţi cu responsabilitate viitorul nostru, al tuturor şi să daţi undă verde proiectului minier de la Roşia Montană şi mineritului din Apuseni. Şi să ştiţi că noi vă sprijinim, la fel cum sprijinim orice altă personalitate cu putere de decizie care luptă pentru crearea de noi locuri de muncă în zonă. Soarta noastră, a tuturor, depinde de cât de decis acţionăm la nivel guvernamental.
Cu stimă,
Lorand KOPENTZ,
preşedintele Asociaţiei Culturale Maghiare din Abrud şi Roşia Montană


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

1 august 2025 | Creșterea TVA scumpește coșul de cumpărături al românilor. Cu cât vor crește prețurile

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

1 august 2025 | Creșterea TVA scumpește coșul de cumpărături al românilor. Cu cât vor crește prețurile Alimentele, energia, medicamentele, locuințele, utilitățile și carburanții vor fi mai scumpe odată cu creșterea TVA de la 1 august. Prin creșterea TVA-ului de la 9% la 11%, un coș de cumpărături de 100 de lei se va scumpi […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2025 | Pensionarii afectați de taxarea pensiilor mai mari de 3.000 de lei fac apel la Ilie Bolojan: „Este lipsă de respect și protecție față de seniorii țării”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PENSII 2025 | Pensionarii afectați de taxarea pensiilor mai mari de 3.000 de lei fac apel la Ilie Bolojan: „Este lipsă de respect și protecție față de seniorii țării” Circa 2 milioane de pensionari vor avea de suferit, începând cu 1 septembrie 2025, ca urmare a măsurilor de austeritate aplicate de actualul Guvern. Federația Națională […]

Citește mai mult

Actualitate

Sâmbătă, 26 iulie: Ziua cea mai caniculară  de până acum. 42°C la umbră în sudul României. Ce urmează valului de caniculă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sâmbătă, 26 iulie: Ziua cea mai caniculară de până acum. 42°C la umbră în sudul României. Ce urmează valului de caniculă Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie avertizează că finalul lunii iulie vine cu fenomene meteo extreme în România. Sâmbătă, 26 iulie 2025, va fi cea mai fierbinte zi a verii de până acum, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea