Actualitate

„Lumea văzută cu ochii tăi”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Kronospan lansează şi anul acesta concursul naţional de fotografie „Lumea văzută cu ochii tăi”. Prin acest concurs compania îşi doreşte să încurajeze şi să promoveze  artiştii pasionaţi de fotografie. Concursul se va finaliza prin acordarea unor premii în valoare de 3.000 euro. Competiţia urmăreşte să selecţioneze cele mai bune fotografii pe o temă dată, fotografii care vor fi apoi folosite pentru materialele publicitare pe care, la fiecare sfârşit de an, Kronospan le pregăteşte pentru clienţi şi colaboratori: calendar, planner, triptic. Aceste materiale vor purta semnătura fotografului şi vor fi distribuite tuturor clienţilor şi colaboratorilor Kronospan – peste 1.000 de firme de mobilă, arhitectură, design interior, dealeri, magazine de bricolaj, autorităţi, facultăţi, ONG-uri, atât din ţară, cât şi din străinătate.
Anul acesta, concursul propune trei teme: „Reverii urbane”, „Peisaje” şi o temă liberă. Fiecare participant va trimite, până la data de 15 octombrie 2011, 13 fotografii – 12 dintre acestea vor ilustra fiecare lună a anului, iar a 13-a va reprezenta fotografia de pe copertă. Fiecare participant are dreptul de a înscrie în concurs maximum două seturi complete de câte 13 fotografii. Toate fotografiile vor avea ataşat un comentariu al autorului care să conţină numele fotografiei şi o scurtă descriere. Înscrierea se face on-line, la adresa www.kronospan.ro, la secţiunea Concurs Foto şi tot acolo poate fi găsit şi regulamentul de participare la acest concurs. Juriul, alcătuit din doi reprezentanţi ai Kronospan şi doi artişti plastici şi fotografi de excepţie din New York, Sasha Meret şi Max Tzinman, vor desemna fotografiile câştigătoare, între 15 şi 22 octombrie 2011.
La ediţia din 2010 a concursului, peste 200 de lucrări au intrat în competiţie, câştigătorii premiilor fiind Claudiu Păduroiu, Octavian Radu Topai şi Lazsko Robert. Cei trei au avut ocazia de a-şi expune lucrările în cadrul Festivalului Etnovember 2010, în Aula Universităţii Transilvania, expoziţia lor alăturându-se altor expoziţii tematice: de design, mobilier, grafică şi fotografie.
Anul acesta, Kronospan va organiza de asemenea o expoziţie cu toate fotografiile câştigătoare. Ediţia de anul acesta a Concursului naţional de fotografie beneficiază de sprijinul Asociaţiei „Depoul de Artă Urbană”. „Depoul de Artă Urbană” aduce arta în mijlocul comunităţii şi o foloseşte ca unealtă transformatoare şi mijloc de comunicare, pentru a apropia braşovenii de instituţiile locale. Kronospan are deja un parteneriat cu „Depoul de Artă Urbană”, care s-a concretizat în colaborări diverse de-a lungul ultimului an. Potrivit declaraţiei directorului Relaţii Publice Kronospan, Oana Bodea, „promovarea artei şi a artiştilor, a valorilor, tradiţiei şi a culturii româneşti reprezintă o constantă a politicii de responsabilitate socială a Kronospan. Ne-am implicat în proiecte diverse, de la teatru la publicarea de cărţi sau albume de artă. Concursul naţional de fotografie este un proiect care a debutat anul trecut şi a avut un real succes. Scopul nostru este să promovăm în special tinerii artişti, dar nu ne limităm doar la ei. Anul acesta vom promova mai mult concursul la nivelul facultăţilor şi liceelor de specialitate”.
lSasha Meret şi Max Tzinman
Mai puţin cunoscut în România, Sasha Meret a colaborat peste 20 de ani ca ilustrator săptămânal la publicaţii cum ar fi The New York Times, International Herald Tribune, Washington Post şi a ilustrat cărţi pentru prestigioase edituri. Lucrările lui Sasha Meret pendulează între figurativ şi abstract şi reflectă propriile explorări spirituale. Foarte cunoscute în Statele Unite ale Americii, China, Japonia şi Europa, lucrările lui fac parte din colecţii precum Pfizer, Sony Corporation, Joyce-Gilmore Mertz Foundation, Pall Corporation, Muzeul Naito, Fundaţia Art Lin YuNu, Fundaţia Culturală Română, Queens Museum, cât şi din colecţii de corporaţii şi particulare din SUA, Franţa, Japonia, Belgia, Olanda, Germania, Suedia şi Norvegia.
Max Tzinman s-a născut în România şi a trăit în Israel şi Canada, expunându-se astfel unei multitudini de culturi care i-au influenţat filozofia şi arta. De profesie arhitect, Max Tzinman se mută în New York şi se întoarce la marea sa dragoste, arta, având expoziţii de fotografie în cele mai mari oraşe ale lumii. Artistul încearcă, prin lucrările sale, să pună în evidenţă valorile intrinseci şi uneori contradictorii ale aspectelor surprinse în fotografiile sale, pentru a crea o realitate paralelă, mai profundă. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministerul Energiei: ,,În acest moment, situaţia energetică este sub control. Cel puţin pentru această săptămână, nu sunt anticipate probleme deosebite”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministerul Energiei: ,,În acest moment, situaţia energetică este sub control. Cel puţin pentru această săptămână, nu sunt anticipate probleme deosebite” Ministerul Energiei anunță că situația energetică este, în acest moment, sub control, după ce capacitățile de producție disponibile funcționează la capacitate maximă și contribuie la compensarea indisponibilizării reactorului 2 al CNE Cernavodă. ,,Cel puţin pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

,,Autostrada cu tuneluri” A1 Lugoj–Deva: Când vor fi străpunse cele două tuneluri de pe sectorul Margina–Holdea. Finalizarea lucrărilor, așteptată în prima parte a anului 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Autostrada cu tuneluri” A1 Lugoj–Deva: Când vor fi străpunse cele două tuneluri de pe sectorul Margina–Holdea. Finalizarea lucrărilor, așteptată în prima parte a anului 2027 Au mai rămas mai puțin de 2 zile până la străpungerea primei galeriei din cel mai mare tunel de autostradă construit în România. În același timp, ar putea începe montarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Kronospan susține Școala de Vară Paulina 2026, un proiect educațional care aduce împreună peste 230 de copii, profesori și voluntari din întreaga țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Kronospan susține Școala de Vară Paulina 2026, un proiect educațional care aduce împreună peste 230 de copii, profesori și voluntari din întreaga țară Kronospan, lider în industria produselor pe bază de lemn, este sponsor principal al celei de-a șasea ediții a Școlii de Vară Paulina, unul dintre cele mai apreciate proiecte educaționale și comunitare din […]

Citește mai mult