LOCURI de MUNCĂ în Marea Britanie: ANGAJĂRI într-un sector esențial. Regulile de imigrație vor fi relaxate pentru cei ce doresc să se angajeze
LOCURI de MUNCĂ în Marea Britanie: ANGAJĂRI într-un sector esențial. Regulile de imigrație vor fi relaxate pentru cei ce doresc să se angajeze
Marea Britanie vrea să angajeze specialiști în servicii de asistență socială și îngrijire la domiciliu din străinătate pentru a umple golurile cronice de forță de muncă din acest domeniu, a anunțat guvernul de la Londra, citat de The Guardian. Cifrele arată că peste 40.000 de angajați din domeniul asistenței sociale au părăsit sectorul în ultimele șase luni.
Regulile de imigrație vor fi relaxate pentru îngrijitori și asistenți sociali. Aceștia vor fi adăugați pe lista de ocupații deficitare a Ministerului de Interne.
În această toamnă, Guvernul Marii Britanii a încercat să recruteze, fără mult succes, șoferi de camion cărora le-au fost oferite vize temporare de muncă. Este un al domeniu care se confruntă cu o criză gravă de personal.
Departamentul pentru Sănătate și Asistență Socială a declarat că pandemia a adus provocări fără precedent. Schimbarea vine în urma unei recomandări din partea Comitetului consultativ pentru migrație, care a spus că există „dificultăți severe și în creștere cu care se confruntă sectorul de asistență”.
Lucrătorii din acest domeniu vor beneficia de viză temporară de muncă pentru 12 luni și trebuie să primească un salariu anual de cel puțin 20.480 de lire sterline. Aceștia vor avea dreptul să aducă în Marea Britanie și persoane aflate în întreținere, inclusiv un partener și copii. Măsurile sunt așteptate să intre în vigoare la începutul anului viitor.
Priti Patel, ministrul britanic de interne, a spus că sectorul „se confruntă cu provocări fără precedent provocate de pandemie”.
„Modificările pe care le-am făcut la vizele pentru sănătate și îngrijire vor întări forța de muncă și vor ajuta la atenuarea unora dintre presiunile care se confruntă sectorul în prezent”, a spus ea.
Angajații care vor veni să lucreze în Marea Britanie vor trebui să se vaccineze împotriva COVID-19.
Ministerul de Interne a anunțat, de asemenea, că schema de vize pentru angajați sezonieri din horticultură va continua până la sfârșitul anului 2024, dar a adăugat că Guvernul vrea să reducă dependența de forța de muncă străină.
Vor fi disponibile 30.000 de vize anul viitor, iar numărul urmează să fie redus din 2023. Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale a spus că o analiză a constatat că dependența de forța de muncă străină a menținut salariile scăzute și a descurajat investițiile.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensiile mici, tot mai afectate de scumpiri în România: Puterea de cumpărare a vârstnicilor, sub presiune
Pensiile mici, tot mai afectate de scumpiri în România: Puterea de cumpărare a vârstnicilor, sub presiune Veniturile modeste, creșterea prețurilor și lipsa unei indexări generale a pensiilor în 2026 îngreunează situația financiară a milioane de pensionari din România. Pentru cei cu venituri reduse, acoperirea cheltuielilor de bază devine o provocare tot mai mare. Citește și: […]
Foto | Jurământul care le marchează destinul militar! Absolvenții Promoției 2026 de la Colegiul Militar din Alba Iulia, emoții la un nou început de drum
Jurământul care le marchează destinul militar! Absolvenții Promoției 2026 de la Colegiul Militar din Alba Iulia, emoții la un nou început de drum Absolvenții Promoției 2026 a Colegiului Militar din Alba Iulia, care în prezent sunt studenți în anul I în academiile militare, au trăit momentul emoționat al depunerii Jurământului militar. „Pentru absolvenți, depunerea Jurământului […]
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în perioada 2024-2025: Restituirea, propusă în trei tranșe, până în 2028. Proiect
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în perioada 2024-2025: Restituirea, propusă în trei tranșe, până în 2028. Proiect Pensionarii cărora li s-a reținut impozit progresiv în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 ianuarie 2025 ar putea beneficia de restituirea unei părți din sumele plătite. Potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat pe 19 […]

