LIVE VIDEO: PROTEST la Alba Iulia, în fața Primăriei și a Prefecturii Alba. Romii evacuați din blocul „Turturica” cer în continuare soluții de la autorități
Familiile de romi evacuate din blocul ”G2-Turturica” s-au strâns, joi, la ora 12.00, în fața Primăriei Alba Iulia pentru a protesta și a le atrage atenția autorităților locale că strada ”nu e acasă”. Aceștia cer în continuare să li se ofere soluții, măcar pe perioada iernii.
Veniți cu copiii după ei, oamenii s-au manifestat pașnic, iar după câteva minute de stat în fața primăriei s-au retras și s-au îndreptat spre Prefectură.
Deși reprezentantul lor, consilierul local Nicolae Bumbu, le-a spus că nu a fost aprobată cererea de autorizație a protestului, deoarece trebuia depusă cu 72 de ore înainte, aceștia au continuat să se manifeste.
În jurul orei 12.35, au ajuns în fața sediului Prefecturii Alba. La un moment dat, atenția s-a îndreptat spre un tânăr manifestant căruia i s-a făcut rău și nu mai avea aer. Acesta a fost preluat de un echipaj și transportat cu Ambulanța la spital.
„Unde să mă duc? Sunt lucruri care trebuie luate în seamă. Să ne ia cineva în seamă, ca în toate județele. S-au mai făcut evacuări, dar oamenii au fost ajutați”, spune una dintre femeile prezente la protest.
„Ne tratează ca pe niște animale, și la câine îi dă adăpost, noi n-avem voie că suntem romi. Nu avem voie să avem și noi o locuință. Mor copii tineri… Am dormit pe afară, în vie. La gară nu mă duc…acolo te fură, am auzit că sunt ploșnițe și păduchi. Eu am stat unde am stat, dar am avut o curățenie în casă. De când am ajuns pe drum, mai bine dorm afară, că sunt mai liniștit. Mi-am pus un nailon să nu mă plouă și m-am băgat acolo. Unde să mă duc? N-am casă, n-am rost, n-am nimic… Am avut 2-3 mp și ăia mi i-au luat! Ne-au lăsat pe stradă!”, a declarat un fost locatar al blocului G2.
UPDATE: În jurul orei 13.30, în fața Prefecturii Alba au ajuns Dana Rozalia Varga, consilier de stat în aparatul de lucru al Guvernului, președinte al Departamentului ALDE pentru minorităţi naţionale, deputatul Daniel Vasile și Ilie Dincă, secretar de stat în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
După ce au stat de vorbă cu oamenii, aceștia au intrat în sediul Prefecturii, pentru a purta o discuție cu autoritățile locale și județene.
”Nu putem să stăm nepăsători la un holocaust politic local, că asta face domnul Hava. Nu spun să nu se pună în aplicare o hotărâre judecătorească, dar ca primar, din 2009 trebuia să găsească soluții. Din ce informații am, e răzbunare politică, pentru că nu L-au votat la ultimele alegeri(…)
Exista posibilitatea ca pe proiecte europene sau pe fonduri structurale să le facă locuințe sociale, dar n-au accesat, n-au cerut și i-au lăsat în stradă. Uitați-vă și dumneavoastră…să fie inima de piatră și tot te doare. Vine iarna peste ei. Trăiesc în România…s-au născut în România și ei(…) Sunt revoltată. Înainate de a fi romi suntem cetățeni ai României. Aici ne-am născut, aici murim”, a spus consilierul de stat al premierului, Dana Varga, înainte de a intra în sediul Prefecturii.
ziarulunirea.ro transmite live:
Reamintim că peste 60 de familii de rromi, care au locuit fără forme legale în blocul G2, cunoscut sub numele de Turturica, au fost evacuate, marți dimineața, sub supravegherea jandarmilor și a polițiștilor locali, după ce instanțele de judecată au dat câștig de cauză autorităților locale. În imobil au rămas 33 de familii care dețin proprități cu acte în regulă și care ar urma să fie despăgubite, după ce va fi făcută o evaluare a fiecărei locuințe în parte. Blocul va fi demolat, iar în locul acestuia administrația locală vrea să construiască o parcare.
Articol în curs de actualizare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | La 80 de ani, un profesor din Alba, veritabil „Domn Trandafir”, începe luni, 8 septembrie 2025, un nou an școlar
La 80 de ani, un profesor din Alba, veritabil „Domn Trandafir”, începe luni, 8 septembrie 2025, un nou an școlar În urmă cu 2 ani am scris despre profesorul Ioan Brânzan, „omul de fizică” de la Sebeș, care impresiona prin activitatea sa neîntreruptă la catedră, o viață întreagă dedicată învățământului și elevilor. Acum, la venerabila […]
Pasaj suprateran de peste 20 de metri peste strada Brândușei din Alba Iulia în cadrul proiectului centurii de sud-vest a municipiului
Pasaj suprateran de peste 20 de metri peste strada Brândușei din Alba Iulia: Lucrare prinsă în proiectul centurii de sud-vest a municipiului Proiectul centurii de sud-vest a municipiului Alba Iulia prevede și construirea unui pasaj suprateran peste strada Brândușei. Pasajul, cu o lungime de 22 de metri, se va realiza din grinzi prefabricate din beton […]
FOTO | Ceasuri de poveste la Atelierul-Muzeu Poenariu, din Laz, de care se ocupă cel mai tânăr Tezaur Uman Viu din România: Ce au putut vedea vizitatorii în cadrul Nopții Muzeelor la Sate 2025
Ceasuri de poveste la Atelierul-Muzeu Poenariu, din Laz, de care se ocupă cel mai tânăr Tezaur Uman Viu din România Atelierul-Muzeu Poenariu din Laz a fost unul dintre obiectivele culturale din Alba participante la Noaptea Muzeelor la Sate 2025. Citește și: FOTO| Florin Poenariu, unul dintre ultimii descendenți ai celebrilor iconari de pe Valea Sebeșului: […]