Actualitate

LIPSĂ mare de medici de familie, în Alba: Concluziile ședinței Colegiului Prefectural, cu șefii deconcentratelor

Ioana Oprean

Publicat

în

LIPSĂ mare de medici de familie, în Alba: Concluziile ședinței Colegiului Prefectural, cu șefii deconcentratelor

Şedinţa Colegiului Prefectural al Judeţului Alba a avut loc începând cu orele 08:30, la sediul Instituției Prefectului – Județul Alba, Sala ”Mihai Viteazul”, convocată de Prefectului Județului Alba, domnul Nicolae Albu, cu participarea Subprefectului Județului Alba, domnul Andrei Vincze și a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate și altor instituții publice din județ.

Petrecerea Divorțaților

Temele înscrise pe ordinea de zi au fost următoarele: Contractarea serviciilor medicale spitalicești în condiții de maximă eficiență și monitorizarea bugetului medicinei primare alocat din FNUASS; Protejarea sănătății publice prin prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc determinanți din mediul de viață și muncă și situația deficitului de medici de familie; Informare privind activitatea Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog.

În deschiderea ședinței, domnul Nicolae Albu a dat cuvântul domnului Narcis Muntean, Director Executiv Relații Contractuale, Casa de Asigurări de Sănătate Alba, care a prezentat un raport privind gestionarea fondurilor alocate pentru serviciile medicale în județ. Sumele contractate cu furnizorii de servicii medicale spitalicești din județ, în anul 2022, au fost în valoare totală de 164.566.424,01 lei, din care cheltuieli efective pentru tratarea cazurilor de COVID-19 în valoare de 11.582.207,27 lei. Valoarea totală a sumelor alocate serviciilor realizate în asistența medicală primară în perioada ianuarie – septembrie 2022 a fost de 770.605 lei.

În continuarea ședinței a luat cuvântul doamna dr. Ileana Văcaru, Șef compartiment, Direcția de Sănătate Publică Alba, care a prezentat o informare cu privire la programul de protejare a sănătății publice și situația deficitului de medici de familie. Doamna dr. Ileana Văcaru a subliniat două probleme stringente cu care se confruntă județul Alba: degradarea calității surselor de apă și lipsa medicilor de familie la nivelul a 10 UAT-uri. Necesarul de medici în asistența medicală primară în prezent este: în mediul urban: Alba Iulia (3 medici), Aiud (1 medic), Blaj (4 medici), Cugir (2 medici) și Baia de Arieș (1 medic); în mediul rural, cabinete medicale fără medici: Almașu Mare, Ceru Băcăinți, Cut, Întregalde, Lupșa, Mogoș, Ponor, Poșaga, Roșia de Secaș și Șugag (populație deservită 12819 persoane – date valabile la 1 iulie 2022). A fost subliniată necesitatea implicării autorităților locale și județene în crearea condițiilor optime de muncă în mediul rural, a infrastructurii rutiere rurale și a unor facilități acordate medicilor.

La următorul punct de pe ordinea de zi, doamna Cristina Brașovan, Șef al Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba Iulia, a prezentat o informare cu privire la activitatea instituției. În domeniul prevenirii şi asistenţei consumatorilor de droguri au fost desfăşurate activități în toate mediile de intervenție – școală, familie și comunitate atât de specialiștii CPECA, cât și în colaborare  cu alte instituții partenere cu atribuții în domeniu și cu sprijinul cadrelor didactice care au fost formate pentru a implementa proiectele de prevenire. Au fost desfășurate: 337 acțiuni de prevenire în școli, la care au participat 7059 preșcolari și elevi ciclul primar, gimnazial și liceal, studenți și 536 cadre didactice; 7 acțiuni de prevenire în familie, la care au participat 537 părinți; 137 activități de prevenire în comunitate, la care au participat 7728 persoane populație generală (10-65 ani).

La punctul Diverse de pe ordinea de zi, prefectul Nicolae Albu a evidențiat rezultatele deosebite obținute în cazul unor evenimente care au implicat acțiunea integrată a mai multor instituții și structuri de ordine și siguranță publică. Situația de urgență apărută pe raza comunei Roșia Montană, prin creșterea nivelului apei în lacul Tăul Mare a fost gestionată cu mult profesionalism de către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Alba, Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba, Inspectoratul Județean de Poliție Alba, Sistemul de Gospodărire a Apelor și a tuturor celorlalte instituții implicate. După mai multe zile de muncă neîntreruptă, s-a reușit scăderea cotei lacului de acumulare cu peste 5 metri, așa cum au recomandat și experții, restabilindu-se siguranța locuitorilor din zonă. Prefectul Nicolae Albu a informat membrii colegiului prefectural că marți, 25 octombrie 2022, prin Hotărâre a Guvernului, au fost alocate 2,7 milioane de lei pentru lucrări de siguranță și consolidare a barajului Tăul Mare, subliniind necesitatea unei monitorizări riguroase a modului de cheltuire a acestor fonduri.

Prefectul a recomandat instituțiilor publice să facă o analiză a aspectelor pozitive și a ceea ce nu a funcționat în intervențiile și acțiunile desfășurate, în vederea utilizării acestor date în îmbunătățirea organizării activității și mobilizării resurselor umane.

Un alt eveniment cu impact național a fost sărbătorirea la Alba Iulia a Centenarului Încoronării 1922-2022. Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba și  Inspectoratul Județean de Poliție Alba au desfășurat, în mod impecabil, misiuni de ordine și siguranță publică care au avut loc cu acest prilej.

Prefectul Albu Nicolae a adus în discuție și alte probleme de actualitate, cum ar fi: stadiul lucrărilor de modernizare la DN1 Alba Iulia – Aiud, unde nu au mai fost efectuate lucrări de turnare de covor asfaltic din anul 1996, coordonate de Secția Drumuri Naționale Alba; inițierea unor lucrări de reabilitare a clădirilor Casei de Cultură a Sindicatelor și a Casei de Cultură a Studenților și clarificarea situației privind întabularea acestor clădiri; organizarea și desfășurarea audiențelor susținute de către prefect și serviciile publice deconcentrate în localități din zona montană a județului.

La finalul ședinței a fost adoptată Hotărârea nr.14/2022 a Colegiului Prefectural al Județului Alba privind stabilirea datei și a tematicii ședinței următoare. Se stabilește ca dată de desfășurare a următoarei ședințe 28 noiembrie 2022, iar ordinea de zi va fi:

  • Raport de activitate al Direcției Județene pentru Agricultură Alba;
  • Informare privind activitatea Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Alba;
  • Scheme de plăți și măsuri de sprijin implementate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Alba;

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]

Citește mai mult

Actualitate

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]

Citește mai mult