Limba germană, punte de legătură între Şcoala „Avram Iancu” din Alba Iulia şi Şcoala „Herman Oberth” din Mediaş
Cu câteva zile în urmă, un grup de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a, de la Şcoala „Avram Iancu” din Alba Iulia, însoţiţi de prof. Felicia Irimie şi prof. Cristinel Roman Negoi, au vizitat Şcoala germană „Herman Oberth” din Mediaş. Această activitate s-a derulat în cadrul parteneriatului încheiat între cele două şcoli şi are ca scop aprofundarea limbii germane, îmbogăţirea orizontului cultural al elevilor, achiziţionarea de cunoştinţe noi privind cultura şi civilizaţia germană, precum şi prezentarea unor obiceiuri şi datini între diferitele culturi şi naţionalităţi. Apropierea culturală între copii s-a realizat iniţial prin schimbul de informaţii pe internet, aceştia corespondând în limba germană, ceea ce a facilitat familiarizarea acestora cu partenerii, cu şcoala, dar şi cu oraşele natale pe care urmează să le viziteze. Întâlnirea dintre elevii celor două şcoli a fost un bun prilej de a socializa şi de a-şi promova tradiţiile şi obiceiurile specifice zonei etnofolclorice din care provin. Elevii şi profesorii şcolii gazdă i-au aşteptat pe invitaţi într-o atmosferă de sărbătoare, cu bradul împodobit şi colinde de Crăciun în limba germană. Mesajul Şcolii „Avram Iancu” a fost transmis de elevi tot în limba germană, care au prezentat şcoala în care învaţă, aceştia având ocazia să-şi pună în valoare cunoştinţele dobândite în urma studierii acestei limbi (ca limbă modernă), spre deosebire de elevii de la Şcoala „Herman Oberth”, care studiază germana ca limbă maternă. Într-o atmosferă prietenoasă, elevii Şcolii „Avram Iancu” au prezentat oraşul Alba Iulia, câteva datini şi obiceiuri specifice zonei, au susţinut un recital de colinde în limba germană şi apoi au oferit daruri gazdelor. De asemenea, elevii de la cele două şcoli partenere au confecţionat împreună ornamente şi podoabe de Crăciun, în cadrul unor ateliere special pregătite pentru oaspeţi, apoi au vizitat şcoala, oraşul, precum şi obiectivele turistice din micul burg medieval. Grupul ţintă al parteneriatului dintre cele două instituţii a cuprins elevi din clasele VII-VIII, dar mai târziu acesta se va extinde şi la nivelul claselor V-VI. Elevii şi profesorii de la Şcoala germană „Herman Oberth” urmează să viziteze Şcoala „Avram Iancu” în luna aprilie, în cadrul Festivalului de Tradiţii şi Obiceiuri Populare „La porţile Apusenilor” , iar până atunci elevii celor două şcoli partenere vor menţine legătura, vor schimba impresii pe internet. Referindu-se la acest parteneriat, directorul Elena Ignat ne-a declarat: „Considerăm că acest parteneriat între Şcoala „Avram Iancu” din Alba Iulia şi Şcoala germană „Herman Oberth” din Mediaş ne onorează şi este în beneficiul elevilor, dezvoltându-le abilităţile de comunicare în limba germană prin comunicare on-line şi prin întâlniri directe, dar şi abilităţile de socializare, contribuind la dezvoltarea personalităţii lor”. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României
Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]
Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public
Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]
Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026. În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]