Liga a 4-a: Goluri la foc automat pe „Cetate” şi la Stremţ în primele meciuri ale etapei a 5-a
În primele jocuri din runda a 5-a a Ligii a 4-a s-a înscris la foc automat, fiind marcate în total 14 goluri, împărţite frăţeşte, în mod egal, în disputele de pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia şi de la Stremţ.
Iată rezultatele înregistrate:
*CS Universitatea Alba Iulia – Energia Săsciori 7-0 (3-0)
Au marcat: M. Domşa (3, 45, 58), Bucurică (30), R. Trif (48), B. Sava (60 – autogol), Baghiu (75).
Golul care a deblocat tabela a fost înscris devreme, ceea ce a simplificat şi mai mult misiunea formaţiei universitare, care a furnizat, pe „Cetate”, scorul de până acum al ediţiei 2021-2022 a campionatului. Asta în faţa unei formaţii, gruparea din Săsciori, care începuse extrem de promiţător această ediţie a Ligii a 4-a. Omul disputei a fost, fără, îndoială, M. Domşa, autor a trei goluri.
*Voința Stremț – CS Zlatna 5-2 (2-1)
Au marcat: Al. Juncan (1, 22), Csegoldi (54), A. Breaz (57, 82), respectiv D. Cristea (10), Novăcean (88).
Stremţemii au obţinut al doilea succes stagional în Liga a 4-a. Zlătnenii au avut reacţie imediată după primirea, rapidă, a primul gol, restabilind egalitatea. Ulterior, însă, gazdele şi-au impus punctul de vedere şi au punctat în patru rânduri, stabilind o diferenţă confortabilă, redusă puţin pe final.
Duminică se vor disputa celelalte meciuri ale etapei, după următorul program: *ora 11.00: Kinder Teiuș – Performanța Ighiu, CIL Blaj – Olimpia Aiud, *ora 12.00: Industria Galda de Jos – Inter Unirea; ora 17.00, Viitorul Vama Seacă – Hidromecanica Șugag și Spicul Daia Română – Viitorul Sântimbru; GT Sport Alba Iulia stă.
Lucian DĂRĂMUȘ
foto: Sorin Stanciu (CSU Alba Iulia)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Timișul Șag – CIL Blaj 3-0 (1-0) | Echipa din „Mica Romă” a ratat examenul pentru play-off CIL Blaj a pierdut derby-ul extern cu Timișul Șag, bănățenii impunându-se cu 3-0 (1-0) în duelul pretendentelor la play-off. Citește și: Video | CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale […]
Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 2-1 (1-1), în derby „de Alba”! Cugirenii, a doua victorie consecutivă sub comanda lui Vitinha
Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 2-1 (1-1), în derby „de Alba”! Cugirenii, a doua victorie consecutivă sub comanda lui Vitinha Metalurgistul Cugir a învins în derby „de Alba”, 2-1 (1-1), cu CS Universitar Alba Iulia, iar „roș-albaștrii” au realizat a doua victorie consecutivă sub comanda portughezului Vitinha. Citește și: Video | Metalurgistul Cugir, a […]
Timișul Șag – CIL Blaj, derby-ul rundei a 10-a din Liga 3 și confruntare pentru play-off CIL Blaj este la a doua deplasare consecutivă în Liga 3 de fotbal, împotriva unei contracandidate la play-off. Partida cu Timișul Șag este programată vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 15.00, fiind transmisă în format LIVE VIDEO pe […]
