Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Lavanda – mireasma care vindecă. Ce sunt plantele aromatice și rețete pe bază de lavandă

Publicat

în

Lavanda – mireasma care vindecă. Ce sunt plantele aromatice și rețete pe bază de lavandă

„Spaima moliilor”, îmbătătoarea floare de levănţică este totodată un remediu de sănătate, prea puţin cunoscut. Sfârşitul de vară şi începutul de toamnă este o perioadă privilegiată pentru plantele aromatice, care acum sunt în plină maturitate, parfumând cu miresme întreg văzduhul.

Ce sunt plantele aromatice? Sunt specii care conţin o categorie cu totul specială de substanţe, aşa-numitele uleiuri aromatice (numite şi volatile sau eterice) care au, pe lângă calitatea lor de odorizant extrem de puternic, virtuţi terapeutice cu totul speciale. Multe din uleiurile volatile sunt mai puternice decât antibioticele în combaterea infecţiilor de tot felul, mai eficiente decât remediile de sinteză în reglarea activităţii nervoase şi hormonale, fiind pe bună dreptate considerate adevărate medicamente ale viitorului.

Lavanda este prin excelenţă o plantă europeană, originară din zona Alpilor, unde creşte spontan, pe pajişti întinse de la poalele munţilor şi până la altitudini de 1700 de metri, îmbălsămând aerul cu un miros de neconfundat. Răspândirea acestei plante în întreaga Europă s-a făcut cu sute de ani în urmă, când a pătruns, prin Marea Britanie, până în zonele îndepărtate ale Rusiei orientale. Mai mult, această iarbă aromată a intrat rapid în medicina populară a tuturor popoarelor europene, fiind adoptată şi îndrăgită imediat pentru virtuţile sale terapeutice, despre care vom vorbi pe larg în continuare.

Electrica Furnizare Discount

Cartea de vizită

Lavanda (Lavandula angustifolia) este un subarbust cu o înălţime de până la cincizeci de centimetri, cu tulpini subţiri şi lemnoase, frunze mici, de un verde-cenuşiu, şi flori liliachii-roşietice. Întreaga parte aeriană înflorită degajă o mireasmă puternică datorită uleiurilor volatile secretate din abundenţă. La noi, ea este o plantă de cultură, cerinţele ei faţă de climă (în special faţă de căldură) împiedicând-o să crească spontan. O găsim cultivată în zona de deal şi de şes, în locuri unde temperaturile, mai ales pe timpul verii, sunt mai ridicate. Din păcate, la noi în ţară, în ultimii zece ani, suprafeţele pe care este cultivată lavanda s-au restrâns tot mai mult, zeci şi sute de hectare de soiuri ameliorate de lavandă fiind distruse sau lăsate în părăsire.

Reţete pe bază de lavandă

*Pulberea de lavandă. Planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea sau în piuă, după care se pune într-un borcan de sticlă închis ermetic, care se păstrează la întuneric şi răcoare. Se ia o linguriţă de pulbere de 3-4 ori pe zi. Planta se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apă. În ciuda parfumului său dulce, veţi remarca faptul că are un gust surprinzător de amar, motiv pentru care adesea este preferată tinctura.

*Tinctura de lavandă. Se obţine prin măcinarea părţilor aeriene uscate, cu râşniţa electrică de cafea, după care pulberea obţinută se pune într-un borcan care va fi umplut până la o treime, restul fiind completat cu alcool de 70 de grade. După adăugarea alcoolului peste pulberea de plantă, borcanul se închide ermetic şi se lasă la macerat vreme de 14 zile, agitând din când în când conţinutul pentru o mai bună solubilizare a principiilor active. După trecerea intervalului de timp necesar macerării, preparatul se filtrează prin tifon, iar tinctura obţinută se păstrează în sticluţe mici şi închise la culoare. Se administrează pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi, câte o linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă.

*Uleiul volatil de lavandă. Este preparatul cel mai puternic din lavandă, ce nu poate fi însă obţinut casnic, ci numai prin procedee industriale (de obicei prin distilare cu aburi). Îl găsim în magazinele şi farmaciile naturiste de la noi. Intern: se iau amestecate cu miere sau pe o bucăţică de zahăr 2-3 picături de trei ori pe zi. Extern: uleiul se foloseşte amestecat în unguente, adăugat la apă de baie, pentru aromatizarea aerului încăperilor.

Atenţie: înainte de a folosi un ulei volatil pentru uz intern, citiţi cu atenţie eticheta şi prospectul. Există şi uleiuri volatile numai pentru uz extern, care sunt semisintetice şi foarte dăunătoare organismului, administrate intern. În cazul în care în timpul tratamentului apar simptome cum ar fi ameţeala, durerea de cap, greaţa, usturimea la urinare, se întrerupe administrarea.

*Oţetul aromatic de lavandă. Într-o sticlă cu gâtul larg se pun 10 linguri de lavandă mărunţită, peste care se adaugă jumătate de litru de oţet de mere. Se lasă să se macereze vreme de 10 zile la temperatura camerei, după care se filtrează. Se foloseşte pentru fricţionări şi comprese.

*Uleiul gras de lavandă. La jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui rafinat se adaugă 5 linguri de lavandă uscată şi mărunţită. Se pune într-un borcan închis ermetic şi se lasă să se macereze la soare sau în apropierea unei surse de căldură vreme de 5 zile, după care se filtrează. Uleiul uşor aromatizat obţinut se mai pune la macerat cu alte 5 linguri de lavandă vreme de încă 5 zile, după care se filtrează, până când capătă un miros foarte puternic de lavandă. Se foloseşte pentru masaje şi fricţionări.

*Baia cu lavandă. Două mâini de lavandă se lasă la macerat în 2 litri de apă, vreme de 8-10 ore (de dimineaţa până seara), după care se filtrează. Planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă 2 litri de apă clocotită, după care se acoperă, se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se combină cele două extracte, preparatul obţinut fiind adăugat în apa din cada de baie.

Utilizări interne

*Dischinezie biliară, balonarea la bolnavii de bilă, crizele biliare însoţite de dureri de cap.  Se ia lavandă sub formă de pulbere, administrată pe stomacul gol, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Datorită principiilor sale active amare, lavanda măreşte secreţia de bilă şi ajută la evacuarea ei, calmând durerile abdominale şi activând digestia.

*Depresia, anxietatea. În cazurile uşoare se ia lavandă sub formă de tinctură – 1 linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi, în cure de lungă durată (3 luni minimum). Uleiul volatil de lavandă se administrează în depresiile şi crizele de anxietate severe: două picături de ulei volatil amestecate cu puţină miere se iau de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Studiile făcute până în prezent au arătat că există o anumită selectivitate a pacienţilor trataţi cu această plantă, unii neavând o reacţie specială la uleiul volatil, în timp ce la alţii s-a observat o ameliorare clară a stării lăuntrice, ameliorare tradusă prin reducerea sensibilităţii psihice, estomparea fricilor şi angoaselor, reapariţia dorinţei de viaţă.

*Aritmie cardiacă, adjuvant în ischemia cardiacă apărută pe fond de stres. Lavanda este prin excelenţă o plantă antistres, motiv pentru care, administrată în cure de lungă durată, ameliorează şi, gradat, conduce la vindecarea bolilor produse de acesta. În problemele cardiace s-a observat o acţiune deosebit de favorabilă a tincturii de lavandă, care acţionează direct la nivelul sistemului nervos central. Se administrează de trei-patru ori pe zi câte o linguriţă de tinctură diluată în jumătate de pahar de apă.

*Viermi intestinali.  Se combină în proporţii egale tinctură de lavandă, de pelin şi de cimbru (toate tincturile se prepară la fel ca cea de lavandă). Se ia din această combinaţie de tincturi câte o linguriţă diluată în puţină apă, de patru ori pe zi, înainte de masă. O cură durează minimum două săptămâni. Acest tratament este eficient atât singur, cât şi în combinaţie cu remediile alopate, a căror eficienţă o măreşte.

*Oboseală, iritabilitate psihică, insomnie. Cele mai bune rezultate se obţin făcând băi cu lavandă, cu jumătate de oră înainte de culcare. Suplimentar, este bine să puneţi sub pernă un mic săculeţ (ceva mai plat) cu lavandă. Somnul va fi mai odihnitor şi mai lin, iar peste zi veţi remarca o mult mai bună rezistenţă psihică şi stăpânire de sine. Intern, se ia tinctură de lavandă: o linguriţă de trei ori pe zi.

*Dureri de cap, migrenă, ameţeală. Ca remediu de urgenţă se iau 1-2 picături de ulei volatil de lavandă cu puţină miere. Ca tratament pe termen lung se recomandă pulberea de lavandă: o linguriţă de patru ori pe zi, administrată pe stomacul gol.
*Reumatism.  Se face un ceai din o parte flori de soc şi două părţi lavandă, o linguriţă din acest amestec fiind opărită cu o cană de apă, după care se lasă să se răcească puţin şi se filtrează. Se beau pe zi 2-3 căni din acest ceai, cât mai cald (pentru ca efectul sudorific şi depurativ să fie mai intens). Are un gust destul de greu de suportat, dar o cură de 10 zile cu acest ceai are efecte antireumatice excepţionale.

*Tuse convulsivă, gripă, bronşită. 2 picături de ulei volatil se amestecă cu o lingură de miere şi se administrează câte puţin din acest amestec, care nu va fi înghiţit direct, ci va fi lăsat să alunece pe gât pentru a-şi exercita din plin efectele antiinfecţioase şi calmante. Se iau maximum 6 picături de ulei de lavandă pe zi la adulţi şi două picături pe zi la copii.

Utilizări externe

*Adjuvant în pneumonie şi bronşită cronică. La 4 linguri de lavandă proaspăt măcinată se adaugă apă, amestecând progresiv, până când se formează o pastă, care se înveleşte în tifon şi se aplică pe piele. Deasupra cataplasmei se pune o sticlă cu apă fierbinte şi se acoperă cu o pătură, ca să păstreze căldura. Cataplasma se ţine minimum o jumătate de oră.

*Contra păduchilor şi altor insecte parazite. 3-4 picături de ulei volatil de lavandă se amestecă cu o linguriţă de oţet şi se aplică pe păr (sau pe zona afectată), după care capul se acoperă vreme de câteva ore, pentru a se forma un mediu de vapori de ulei volatil care vor elimina insectele. Se aplică tratamentul 7-10 zile la rând.

*Pentru creşterea părului. Se face un masaj la rădăcina părului cu oţet de lavandă obţinut prin macerare după metoda de mai sus.

*Întreţinerea pielii uscate. Imediat după baie se aplică uleiul gras de lavandă (obţinut prin macerarea plantei în ulei de floarea-soarelui, după metoda de mai sus) pe toată pielea, făcându-se în acelaşi timp un masaj uşor.

*Eczeme uscate, tumefacţii produse de loviri. Se aplică uleiul gras de lavandă pe zona afectată de 3-4 ori pe zi.

Câteva utilizări casnice ale lavandei

*Condiment de lavandă. Amestecaţi în cimbrul cu care condimentaţi mâncărurile puţină lavandă (într-o proporţie aproximativă de 1:5). Mâncărurile vor căpăta o aromă deopotrivă delicioasă şi rafinată, fiind, în plus, şi mai uşor digerabile. În zona sudică a Alpilor, cimbrul amestecat cu lavandă se dă mâncăcioşilor pentru a le regla apetitul şi a-i ajuta astfel să scadă spontan în greutate.

*Pentru a scăpa de molii. Se pun în dulap săculeţi cu inflorescenţe de lavandă uscată. Zilnic, conţinutul săculeţilor se freacă în palme pentru ca astfel să se degaje cât mai mult ulei volatil, care alungă insectele.

*Furnicile, puricii şi gândacii fug de mirosul de lavandă. Pentru a scăpa de musafirii nepoftiţi, stropiţi de două ori pe zi locurile în care aceştia se ascund sau traseele pe care vin, cu o soluţie formată din 6 linguri de apă şi 10 picături de ulei volatil de lavandă.

*Pentru a scăpa de mirosurile neplăcute din casă. Puneţi într-o cană de apă 10 picături de ulei volatil de lavandă şi 10 picături de ulei volatil de mentă. Ştergeţi cu această soluţie pereţii, podelele, toate zonele care degajă mirosuri neplăcute. Evitaţi suprafeţele lăcuite, pentru că uleiurile volatile sunt un dizolvant redutabil şi strică lacul.

Publicitate

Sănătatea și natură

Mitul celor 10.000 DE PAȘI pe care trebuie să-i facem în fiecare zi a fost „spulberat”. Concluziile unui studiu de 11 ani

Publicat

în

Mitul celor 10.000 DE PAȘI pe care trebuie să-i facem în fiecare zi a fost „spulberat”. Concluziile unui studiu de 11 ani

Ani la rând, ştiinţa a promovat ideea că, pentru a fi sănătoşi şi a tări mai mult, ar trebui să parcurgem cel puţin 10.000 de paşi pe zi. În realitate, ultimele descoperiri ale ştiinţei arată că este nevoie de mai puţin.

Potrivit unui nou studiu realizat de Universitatea din Massachusetts, mersul pe jos vreme de 7.000 de paşi pe zi ajută la reducerea riscului de deces prematur pentru persoanele de vârstă mijlocie cu 50% până la 70%.

Efectuarea a 10.000 de paşi sau mai mult pe zi, pe de altă parte, nu reduce în continuare riscul, potrivit Amandei Paluch, profesor de epidemiologie a activităţii fizice la Universitatea din Massachusetts (SUA) şi autoare a studiului, care a durat 11 ani.

Electrica Furnizare Discount

Concepţia greşită a celor 10.000 de paşi pe zi

„Rezultatele studiului nostru evidenţiază eforturile în continuă evoluţie de a stabili orientări bazate pe dovezi pentru o activitate fizică simplă şi accesibilă care să beneficieze de sănătate şi longevitate, precum mersul pe jos”, explică cercetătoarea. „Cei 10.000 de paşi pe zi, adesea recomandaţi, nu reprezintă un ghid stabilit ştiinţific, dar au apărut în urma unei campanii publicitare pentru un pedometru (n.r. – aparat care înregistrează automat numărul de paşi) japonez”.

Paluch şi colegii săi şi-au propus să afle câte paşi sunt necesari pe zi pentru a avea beneficiile pentru sănătate. Pentru a-şi desfăşura cercetările, au folosit datele dintr-un studiu realizat de Coronary Artery Risk Development at Young Adults (CARDIA), care a analizat aproximativ 2.100 de adulţi cu vârste cuprinse între 38 şi 50 de ani.

Participanţii au fost împărţiţi în 3 grupuri: volum mic (mai puţin de 7.000 de paşi pe zi), moderat (între 7.000-9.999 paşi) şi mare (mai mult de 10.000 de paşi).

În analiza datelor, cercetătorii au verificat indicele de masă corporală, fumatul şi alţi factori care ar fi putut influenţa rezultatele. „Am văzut beneficii substanţiale pentru sănătate între 7.000 şi 10.000 de paşi, dar nu am văzut un beneficiu suplimentar dacă trecem dincolo de 10.000 de paşi”, spune Paluch.

Şi cei de la Harvard au spulberat mitul

De fapt, nu este prima dată când mitul celor 10.000 de paşi este pus la îndoială. În trecut, cercetătorii de la Harvard Medical School au demonstrat deja că, în medie, aproximativ 4.400 de paşi pe zi sunt suficienţi, pentru a reduce rata mortalităţii.

Cu toate acestea, studiul a analizat participanţii care au fost mai în vârstă decât cei din studiul din Massachusetts, ceea ce ar putea explica de ce mai puţini paşi reduc rata mortalităţii: cei peste 70 de ani trebuie să facă mai puţină activitate, ca să obţină beneficii pentru sănătate.

Potrivit cercetătorilor din Massachusetts, nu există nicio relaţie între intensitatea sau viteza pasului şi mortalitate.

„Ceea ce am constatat este că există o reducere a riscului de mortalitate, dar până la un anumit punct”, a recunoscut Paluch. 7.000 pare un număr infinit. În realitate, nu este. În medie, facem deja 5.000 de paşi pe zi, ceea ce corespunde unei distanţe de aproximativ 4 km.

sursa: mediafax.ro

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Coada-şoricelului, leacul din antichitate folosit şi astăzi. Remediu excelent pentru zeci de boli

Publicat

în

Coada-şoricelului, leacul din antichitate folosit şi astăzi. Remediu excelent pentru zeci de boli

Nu se poate să nu o vezi! Îţi iese în drum şi îţi sare în ochi cu frunzele acelea verzi şi fine, lunguieţe ca o… coadă de şoricel, cu florile albe şi parfumate, răspândind, mai ales pe căldurile toride ale verii, un miros aromat-amarui. Denumirea sa latină este Achillea millefolium, făcând referire la miticul luptător grec Ahile, cel scăldat de mama sa, zeiţa Thetis, în apele Styxului, pentru a deveni invulnerabil la răni (o aluzie la uimitorul efect cicatrizant şi de vindecare a rănilor al acestei plante).

Alături de păpădie, coada-şoricelului este plantă medicinală cea mai răspândită de la noi din ţară, fiind întâlnită din câmpie şi până în zona montană înaltă. Totodată, este şi una din plantele cu cea mai îndelungată “carieră medicală” de pe teritoriul României, dovezi arheologice arătând că ea era folosită în scopuri rituale şi terapeutice cu cel puţin patru-cinci mii de ani în urmă. Denumirea dacică a acestei plante, “chodela”, a fost consemnată în tratatele lui Dioscoride (medic militar roman) şi, aşa cum se poate lesne remarca, este destul de apropiată de cea românească din prezent. În Moldova, în nordul şi în centrul Transilvaniei, precum şi în nordul Olteniei, coada-şoricelului era folosită drept cicatrizant, calmant pentru „opăritură” (alergie cutanată), că plantă aperitiva.

În zona de vest a Transilvaniei, era folosită în scăldători pentru pruncii debili, ca spălături în „poala albă” (leucoree), ca cicatrizant după extracţiile dentare. În Bucovina, ceaiul de coada-şoricelului se lua atunci când tinerelor femei „nu le veneau rândurile” (amenoree), pentru „schimbarea sângelui” (dezintoxicarea organismului şi întărirea imunităţii), înaintea venirii toamnei. În nordul şi estul Moldovei, coada-şoricelului se mai folosea intern contra „aprinderii de maţe” (colon iritabil sau colită de fermentaţie), extern contra „trânjilor” (hemoroizi sângerânzi) şi, tot extern, pentru închiderea rapidă a rănilor. În peste o sută de afecţiuni şi tulburări, este consemnată folosirea cozii-soricelului în medicina populară românească şi în cea europeană. Iar cercetările făcute în diverse laboratoare de medicină şi farmacie ale lumii confirmă, treptat, tot mai multe din aceste utilizări medicinale.

Electrica Furnizare Discount

Unde găsim şi cum o culegem

Este o plantă care iubeşte în mod special lumina soarelui, de care are nevoie din abundenţă, în rest, fiind foarte rezistentă la lipsa de umiditate, la condiţiile de sol şi la temperaturi (rezistă la cele mai puternice canicule, dar şi la gerul iernii). O găsim pe pajişti, prin fâneţe, pe marginile râurilor şi ale păraielor, pe lângă drumurile de ţară şi în locurile virane. Se culege pe vreme uscată, de preferinţă în miezul zilei, când are concentraţia maximă de uleiuri volatile. Pentru cules, avem nevoie de un cuţitaş sau, mai bine, de o foarfecă de grădină, cu care se taie tulpina înflorită. Standardele de culegere ale plafarurilor este ca tulpina să nu aibă mai mult de 30 de centimetri lungime (partea de tulpină neavând decât foarte puţine principii active). De preferinţă se culege doar partea de inflorescenţă, aproape fără codiţa, din două motive: are efectele terapeutice cele mai puternice. Şi în locul tăieturii, planta va lăstări mai uşor, dând în scurtă vreme (3-5 săptămâni) şi mai multe flori, asigurându-i astfel perpetuarea.

Perioada culesului începe în iulie şi durează până la sfârşitul lui octombrie. După culegere, planta se întinde la uscat în strat de maxim opt centimetri grosime, într-un loc lipsit de umiditate, umbrit şi bine ventilat. Se poate usca foarte bine şi în bucheţele, care de asemenea se atârnă într-un loc umbrit. Dintr-un kilogram de plantă proaspătă se obţin, după uscare, două – trei sute de grame de produs lipsit de umiditate. coada-şoricelului uscată se păstrează în pungi de hârtie sau în săculeţi de pânză, în locuri întunecate şi lipsite de umezeală.

Preparate pe bază de coada-şoricelului

*Sucul. Se obţine din planta proaspăt culeasă, cu ajutorul mixerului (blenderului): în vasul mixerului se pun 50 de grame de plantă foarte bine spălată şi 50 ml de apă de izvor, după care se omogenizează prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 50 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare, a celor intestinale şi a inapetenţei. Extern sucul se foloseşte sub formă de comprese aplicate pe locul afectat, pentru tratarea bătăturilor, a arsurilor uşoare, precum şi pentru a favoriza cicatrizarea rapidă a rănilor.

*Pulberea. Se obţine prin măcinarea cât mai fină cu râşniţa electrică de cafea a părţilor aeriene. Depozitarea pulberii se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece substanţele volatile se evaporă rapid). De regulă, se administrează de 4 ori pe zi câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol.

*Infuzia. Se pun la macerat 3-4 linguri mărunţite de coada-şoricelului, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de infuzie combinată de coada-şoricelului, care se foloseşte intern (2-3 căni pe zi).

*Tinctura. Are cele mai bune efecte pentru tratarea infecţiilor, inflamaţiilor şi a leziunilor pielii, afecţiuni unde este nevoie de un preparat dezinfectant, mai multe substanţe cicatrizante şi antiinflamatoare din coada-şoricelului fiind cel mai bine extrase în alcool. Pentru obţinerea acestui preparat se pun într-un borcan cu filet douăzeci de linguri de pulbere de inflorescenţe de coada-şoricelului, peste care se adaugă două căni (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă să macereze vreme de două săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Intern, se administrează din acest remediu de patru ori pe zi câte o linguriţă diluată în puţină apă.

*Cataplasma. O mână de flori mărunţite de coada-şoricelului se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50 de grade Celsius). Se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, şi se lasă vreme de 1 oră.

*Uleiul. În jumătate de litru de ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau de susan, se pun 10 linguri de inflorescenţe de coada-şoricelului uscate şi mărunţite. Se lasă să macereze la soare, vreme de 2 săptămâni, după care se filtrează, iar preparatul obţinut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în locuri întunecoase şi reci.

*Alifia. Se pun într-un ibric 150 ml de ulei de floarea-soarelui, 6 linguriţe de inflorescenţe proaspete de coada-şoricelului foarte fin tocate, 2 linguriţe de răşină de brad şi 2 linguriţe de ceară de albine. Ibricul se pune pe un ochi al aragazului, reglat să ardă la foc mic, unde se lasă timp de 10 minute, amestecând încontinuu cu o linguriţă. Când toate componentele s-au lichefiat şi omogenizat, ibricul se ia de pe foc şi conţinutul se filtrează prin tifon, se pune într-un borcan cu capac şi se lasă la răcit. Când preparatul atinge temperatura camerei, se depozitează la frigider.

Tratamente interne cu coada-şoricelului

*Hepatită. Sucul proaspăt de coada-şoricelului se prepară zilnic şi se administrează imediat după filtrare, câte 50-60 ml, în doză unică, zilnică. Se fac astfel cure de câte 60 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauză.

*Dischinezie biliară. Se administrează infuzia combinată de coada-şoricelului, câte o jumătate de cană, cu 20-30 de minute înainte de fiecare masă. Un astfel de tratament durează 30 de zile şi se poate relua după o pauză de două săptămâni.

*Colecistita. Uleiul volatil conţinut în florile de coada-şoricelului are efecte antiinflamatoare şi calmante asupra vezicii biliare. Se administrează pulberea proaspăt măcinată de flori din care se ia câte o linguriţă pe stomacul gol, de patru ori pe zi, în cure de trei săptămâni, cu zece zile de pauză.

*Dispepsie, indigestie. Se combină în proporţii egale tincturi de coada-şoricelului şi de anghinare, iar din acest amestec se ia câte o linguriţă diluată în apă, înainte cu 10 minute de fiecare masă. Ambele plante îmbunătăţesc peristaltismul tubului digestiv, amplifică secreţia de sucuri gastrice, reduc senzaţia de greaţă sau de inapetentă.

*Colita, colita spastică. Se administrează infuzia combinată, câte 2-3 căni pe zi, pe o perioadă de 35 de zile, apoi se face o pauză de două săptămâni, după care tratamentul se poate relua, dacă mai este cazul. În această afecţiune, efectele terapeutice ale florilor de coada-şoricelului sunt mult mai puternice în combinaţie cu sunătoarea.

*Sensibilitate la infecţii. În nordul ţării există obiceiul ca oamenii să bea în toamnă fiertură de flori de coada-şoricelului, ca să-i ferească de boli de plămâni şi de răceli de tot felul. Se utilizează infuzia combinată de coada-şoricelului, din care se consumă câte jumătate de litru – un litru pe zi, în cure de 30 de zile.

*Amenoree (absenţa patologică a ciclului menstrual). În Bucovina femeile tinere care nu erau fertile foloseau adesea ceaiul de coada-şoricelului pentru “a le veni rândurile roşii”, adică pentru declanşarea ciclului menstrual. Se administrează pulberea proaspăt măcinată de flori de coada-şoricelului, câte trei linguriţe pe zi, în cure de patru săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză.

*Adjuvant în hemoragia internă. Ca adjuvant contra hemoragiei interne, se consumă zilnic câte un litru – un litru şi jumătate de infuzie combinată de coada-şoricelului.

*Acneea. Se fac tratamente cu o durată de 60 de zile, timp în care se ia infuzie combinată de coada-şoricelului, câte un litru pe zi, în două reprize, dimineaţa şi seară.

Tratamente externe

*Răni deschise, zgârieturi. Se pune o compresă cu suc proaspăt sau cu tinctură de coada-şoricelului pe locul afectat, ţinându-se 60 de minute. Repetaţi aplicaţia de mai multe ori pe zi. Efectul cicatrizant este uluitor de rapid, rana închizându-se numaidecât. În prealabil se recomandă însă o dezinfectare a rănii foarte atentă, pentru a nu rămâne germeni infecţioşi sub ţesutul cicatriceal format rapid sub acţiunea plantei.

*Alergie cutanată. Se pun comprese cu infuzia combinată de coada-şoricelului, care se ţin vreme de minimum două ore pe zi pe locul afectat. Substanţele aromatice (azulenele) din compoziţia plantei au efecte anti-inflamatoare şi antialergice, reduc mâncărimile, usturimea şi edemele.

*Arsuri, arsuri cu substanţe chimice. Se aplică uleiul de coada-şoricelului, trei aplicaţii zilnic pe locul afectat, până la vindecare.

*Candida vaginală. Se fac spălături vaginale, o dată pe zi, seara, cu infuzie combinată de coada-şoricelului. Substanţele antiseptice conţinute de plantă blochează proliferarea acestei ciuperci, reduc inflamaţia şi ajută la refacerea epiteliilor lezate de infecţie. Este un tratament blând, care nu perturbă flora vaginală, folosit pentru prevenirea şi pentru combaterea candidozelor de intensitate mică şi medie.

Frumuseţe

*Transpiraţia excesivă. Băile generale cu extract apos de coada-şoricelului, făcute de 2-3 ori pe săptămână, reduc transpiraţia, previn erupţiile cutanate produse de combinaţia de transpiraţie şi praf, menţin sănătatea pielii. Pentru a obţine aceste efecte, se pun 5 litri de infuzie combinată de coada-şoricelului la o cadă de baie, în care se fac băi de 30 de minute. Procedura se repetă de 2-3 ori pe săptămână, mai ales în sezonul cald.

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Sfecla roşie – proprietăţi: tratează leucemia, previne bolile de inimă şi este „combustibil” pentru inimă

Publicat

în

Sfecla roşie, proprietăţi • Sucul de sfeclă roşieRecomandată în combaterea afecţiunilor ficatului • Sfecla roşie antigripal natural

Cercetătorii spun că sucul de sfeclă roşie este unul dintre cele mai puternice remedii în tratarea cancerului şi a leucemiei. Sfecla roşie conţine vitaminele A, C, E, vitaminele din complexul B, şi minerale precum fier, cupru, zinc, iod, calciu, potasiu, amidon şi hidrocarburi. Cel care luptă împotriva cancerului şi a leucemiei este pigmentul din sfecla roşie, care nu este toxic, nu se distruge prin prelucrare termică şi nici în timpul digestiei. Persoanele suferinde trebuie să bea suc de sfeclă roşie în fiecare zi. Două kilograme de sfeclă roşie se împart în trei şi, din fiecare porţie, se prepară sucul necesar unei zile, cam 200 de ml. Consumul regulat de sfeclă sub formă de suc, gătită sau crudă, în salată, scade efectele negative ale tratamentelor cu radiaţii, reechilibrează  apetitul, normalizează  viteza de sedimentare a hematiilor.

Sfecla roşie, combustibil pentru vârsta a treia

Pentru persoanele vârstnice, sfecla roşie este un adevărat elixir al vieţii, ajutându-le să ducă o existenţă mai activă, după cum arată un studiu recent. În cadrul testelor derulate s-a arătat că sfecla roşie face ca vârstnicii să aibă nevoie de mai puţin oxigen atunci când fac mişcare, exerciţii de mică intensitate, relatează Daily Mail. În plus, după ce au consumat sucul de sfeclă, aceştia au fost capabili să facă mişcări pe care altfel nu ar fi reuşit să le ducă la bun sfârşit.  Concret, după cum au constatat cercetatorii, vârstnicii au depus cu 12% mai puţin efort pentru mişcările realizate. Sucul de sfeclă roşie lărgeşte vasele de sânge, reducând cantitatea de oxigen necesară pentru activitatea muşchilor. În cadrul testelor, o grupă de voluntari a primit suc de sfeclă roşie, iar o alta suc din care nitraţii fuseseră îndepărtaţi, concluzionându-se că tocmai aceştia reprezintă ingredientul-cheie.

Electrica Furnizare Discount

Sucul de sfeclă roşie scade tensiunea şi previne bolile de inimă

Sucul de sfeclă roşie reduce presiunea arterială, micşorând riscul de boli de inimă şi atac cerebral, arată un studiu recent. În cadrul unei cercetări realizate la Universitatea Queen Mary din Londra s-a arătat că persoanele care beau zilnic câte un pahar de suc de sfeclă roşie au tensiunea mai mică decât cele care nu recurg la acest „tratament”, relatează Daily Mail. Iar schimbarea se vede după  numai un pahar, efectul fiind aproape imediat. Cercetătorii au pus acest efect pe seama nitratului. În cadrul studiului, pacienţilor li s-au administrat ba tablete de nitraţi, ba suc de sfeclă roşie, observându-se un efect similar în ambele cazuri, respectiv scăderea tensiunii arteriale. Nitraţii acţionează asupra organismului dilatând vasele de sânge şi scăzând tensiunea. În cadrul cercetării, s-a arătat că, cu cât tensiunea era mai mare la începutul tratamentului, cu atât mai vizibile erau rezultatele la finele tratamentului.

Recomandată în combaterea afecţiunilor ficatului

Consumată zilnic, sfecla roşie protejează ficatul, ajută la detoxifierea organismului şi întăreşte echilibrul psihic. Sfecla roşie are un ridicat conţinut de vitamine, îmbunătăţeşte metabolismul, previne apariţia bolilor de inimă şi are un efect miraculos asupra ficatului. Ce este de reţinut şi ce deosebeşte această legumă de restul legumelor precum roşiile, varza sau conopida este faptul că îşi păstrează aproape toate proprietăţile prin fierbere, iar pusă la murat  îşi îmbogăţeşte doza de vitamine. Sfecla roşie este o comoară pentru organism datorită vitaminelor şi mineralelor pe care le conţine: vitaminele A, C, B6, calciu, magneziu, fier, fosfor, zinc, tiamină, potasiu (are mai mult decât drojdia de bere), acid folic, mangan. O dietă care conţine zilnic o astfel de legumă este una sănătoasă, deoarece sfecla roşie nu are colesterol şi este cât se poate de recomandată în curele de slăbire şi femeilor însărcinate, reducând riscul apariţiei malformaţiilor congenitale.

UZ INTERN

Sfecla roşie nu conţine multe calorii, ci din contră ajută la eliminarea stratului de ţesut adipos. Ea este cunoscută şi pentru proprietăţile sale benefice asupra unor afecţiuni digestive, renale, pulmonare, hepatice, cancerigene dar şi a bolilor de sânge. Luptă împotriva colesterolului şi este un aliment minunat recomandat persoanelor care suferă de osteoporoză, anemie, imunitate scăzută, nevroze, hipertensiune, arteroscleroză, cu tulburări ale glandei tiroide, constipaţie. De asemenea, sucul de sfeclă roşie combate numeroase afecţiuni precum amigdalita, alcoolismul, bronşita, constipaţia, hemoroizii, ocluziile intestinale, reface flora intestinală, ajută la eliminarea pietrelor din colecist, tuberculozei, paradontozei şi este bun în lupta împotriva răcelii şi a gripei. Sfecla roşie nu este recomandată diabeticilor datorită conţinutului de zaharuri şi glutamină. Câte un pahar de suc de sfeclă roşie băut dimineaţa pe stomacul gol îţi va regenera celulele hepatice şi în timp, vei avea o stare de sănătate a organismului mult mai bună. Sfecla roşie poate fi consumată gătită, murată sau coaptă.

Sfecla roşie este un antigripal natural

În cazuri de răceală şi gripă, sucul de sfeclă este un medicament naturist pe care nu ar trebui să îl ocoleşti în caz că ai aceste simptome. El are proprietăţi antigripale şi antiinfecţioase. Se poate bea suc de sfeclă simplu sau în combinaţie cu suc de mere, cel puţin un pahar pe zi.

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare