Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Lavanda – mireasma care vindecă. Ce sunt plantele aromatice și rețete pe bază de lavandă

Publicat

în

Lavanda – mireasma care vindecă. Ce sunt plantele aromatice și rețete pe bază de lavandă

„Spaima moliilor”, îmbătătoarea floare de levănţică este totodată un remediu de sănătate, prea puţin cunoscut. Sfârşitul de vară şi începutul de toamnă este o perioadă privilegiată pentru plantele aromatice, care acum sunt în plină maturitate, parfumând cu miresme întreg văzduhul.

Ce sunt plantele aromatice? Sunt specii care conţin o categorie cu totul specială de substanţe, aşa-numitele uleiuri aromatice (numite şi volatile sau eterice) care au, pe lângă calitatea lor de odorizant extrem de puternic, virtuţi terapeutice cu totul speciale. Multe din uleiurile volatile sunt mai puternice decât antibioticele în combaterea infecţiilor de tot felul, mai eficiente decât remediile de sinteză în reglarea activităţii nervoase şi hormonale, fiind pe bună dreptate considerate adevărate medicamente ale viitorului.

Lavanda este prin excelenţă o plantă europeană, originară din zona Alpilor, unde creşte spontan, pe pajişti întinse de la poalele munţilor şi până la altitudini de 1700 de metri, îmbălsămând aerul cu un miros de neconfundat. Răspândirea acestei plante în întreaga Europă s-a făcut cu sute de ani în urmă, când a pătruns, prin Marea Britanie, până în zonele îndepărtate ale Rusiei orientale. Mai mult, această iarbă aromată a intrat rapid în medicina populară a tuturor popoarelor europene, fiind adoptată şi îndrăgită imediat pentru virtuţile sale terapeutice, despre care vom vorbi pe larg în continuare.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cartea de vizită

Lavanda (Lavandula angustifolia) este un subarbust cu o înălţime de până la cincizeci de centimetri, cu tulpini subţiri şi lemnoase, frunze mici, de un verde-cenuşiu, şi flori liliachii-roşietice. Întreaga parte aeriană înflorită degajă o mireasmă puternică datorită uleiurilor volatile secretate din abundenţă. La noi, ea este o plantă de cultură, cerinţele ei faţă de climă (în special faţă de căldură) împiedicând-o să crească spontan. O găsim cultivată în zona de deal şi de şes, în locuri unde temperaturile, mai ales pe timpul verii, sunt mai ridicate. Din păcate, la noi în ţară, în ultimii zece ani, suprafeţele pe care este cultivată lavanda s-au restrâns tot mai mult, zeci şi sute de hectare de soiuri ameliorate de lavandă fiind distruse sau lăsate în părăsire.

Reţete pe bază de lavandă

*Pulberea de lavandă. Planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea sau în piuă, după care se pune într-un borcan de sticlă închis ermetic, care se păstrează la întuneric şi răcoare. Se ia o linguriţă de pulbere de 3-4 ori pe zi. Planta se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apă. În ciuda parfumului său dulce, veţi remarca faptul că are un gust surprinzător de amar, motiv pentru care adesea este preferată tinctura.

*Tinctura de lavandă. Se obţine prin măcinarea părţilor aeriene uscate, cu râşniţa electrică de cafea, după care pulberea obţinută se pune într-un borcan care va fi umplut până la o treime, restul fiind completat cu alcool de 70 de grade. După adăugarea alcoolului peste pulberea de plantă, borcanul se închide ermetic şi se lasă la macerat vreme de 14 zile, agitând din când în când conţinutul pentru o mai bună solubilizare a principiilor active. După trecerea intervalului de timp necesar macerării, preparatul se filtrează prin tifon, iar tinctura obţinută se păstrează în sticluţe mici şi închise la culoare. Se administrează pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi, câte o linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă.

*Uleiul volatil de lavandă. Este preparatul cel mai puternic din lavandă, ce nu poate fi însă obţinut casnic, ci numai prin procedee industriale (de obicei prin distilare cu aburi). Îl găsim în magazinele şi farmaciile naturiste de la noi. Intern: se iau amestecate cu miere sau pe o bucăţică de zahăr 2-3 picături de trei ori pe zi. Extern: uleiul se foloseşte amestecat în unguente, adăugat la apă de baie, pentru aromatizarea aerului încăperilor.

Atenţie: înainte de a folosi un ulei volatil pentru uz intern, citiţi cu atenţie eticheta şi prospectul. Există şi uleiuri volatile numai pentru uz extern, care sunt semisintetice şi foarte dăunătoare organismului, administrate intern. În cazul în care în timpul tratamentului apar simptome cum ar fi ameţeala, durerea de cap, greaţa, usturimea la urinare, se întrerupe administrarea.

*Oţetul aromatic de lavandă. Într-o sticlă cu gâtul larg se pun 10 linguri de lavandă mărunţită, peste care se adaugă jumătate de litru de oţet de mere. Se lasă să se macereze vreme de 10 zile la temperatura camerei, după care se filtrează. Se foloseşte pentru fricţionări şi comprese.

*Uleiul gras de lavandă. La jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui rafinat se adaugă 5 linguri de lavandă uscată şi mărunţită. Se pune într-un borcan închis ermetic şi se lasă să se macereze la soare sau în apropierea unei surse de căldură vreme de 5 zile, după care se filtrează. Uleiul uşor aromatizat obţinut se mai pune la macerat cu alte 5 linguri de lavandă vreme de încă 5 zile, după care se filtrează, până când capătă un miros foarte puternic de lavandă. Se foloseşte pentru masaje şi fricţionări.

*Baia cu lavandă. Două mâini de lavandă se lasă la macerat în 2 litri de apă, vreme de 8-10 ore (de dimineaţa până seara), după care se filtrează. Planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă 2 litri de apă clocotită, după care se acoperă, se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se combină cele două extracte, preparatul obţinut fiind adăugat în apa din cada de baie.

Utilizări interne

*Dischinezie biliară, balonarea la bolnavii de bilă, crizele biliare însoţite de dureri de cap.  Se ia lavandă sub formă de pulbere, administrată pe stomacul gol, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Datorită principiilor sale active amare, lavanda măreşte secreţia de bilă şi ajută la evacuarea ei, calmând durerile abdominale şi activând digestia.

*Depresia, anxietatea. În cazurile uşoare se ia lavandă sub formă de tinctură – 1 linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi, în cure de lungă durată (3 luni minimum). Uleiul volatil de lavandă se administrează în depresiile şi crizele de anxietate severe: două picături de ulei volatil amestecate cu puţină miere se iau de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Studiile făcute până în prezent au arătat că există o anumită selectivitate a pacienţilor trataţi cu această plantă, unii neavând o reacţie specială la uleiul volatil, în timp ce la alţii s-a observat o ameliorare clară a stării lăuntrice, ameliorare tradusă prin reducerea sensibilităţii psihice, estomparea fricilor şi angoaselor, reapariţia dorinţei de viaţă.

*Aritmie cardiacă, adjuvant în ischemia cardiacă apărută pe fond de stres. Lavanda este prin excelenţă o plantă antistres, motiv pentru care, administrată în cure de lungă durată, ameliorează şi, gradat, conduce la vindecarea bolilor produse de acesta. În problemele cardiace s-a observat o acţiune deosebit de favorabilă a tincturii de lavandă, care acţionează direct la nivelul sistemului nervos central. Se administrează de trei-patru ori pe zi câte o linguriţă de tinctură diluată în jumătate de pahar de apă.

*Viermi intestinali.  Se combină în proporţii egale tinctură de lavandă, de pelin şi de cimbru (toate tincturile se prepară la fel ca cea de lavandă). Se ia din această combinaţie de tincturi câte o linguriţă diluată în puţină apă, de patru ori pe zi, înainte de masă. O cură durează minimum două săptămâni. Acest tratament este eficient atât singur, cât şi în combinaţie cu remediile alopate, a căror eficienţă o măreşte.

*Oboseală, iritabilitate psihică, insomnie. Cele mai bune rezultate se obţin făcând băi cu lavandă, cu jumătate de oră înainte de culcare. Suplimentar, este bine să puneţi sub pernă un mic săculeţ (ceva mai plat) cu lavandă. Somnul va fi mai odihnitor şi mai lin, iar peste zi veţi remarca o mult mai bună rezistenţă psihică şi stăpânire de sine. Intern, se ia tinctură de lavandă: o linguriţă de trei ori pe zi.

*Dureri de cap, migrenă, ameţeală. Ca remediu de urgenţă se iau 1-2 picături de ulei volatil de lavandă cu puţină miere. Ca tratament pe termen lung se recomandă pulberea de lavandă: o linguriţă de patru ori pe zi, administrată pe stomacul gol.
*Reumatism.  Se face un ceai din o parte flori de soc şi două părţi lavandă, o linguriţă din acest amestec fiind opărită cu o cană de apă, după care se lasă să se răcească puţin şi se filtrează. Se beau pe zi 2-3 căni din acest ceai, cât mai cald (pentru ca efectul sudorific şi depurativ să fie mai intens). Are un gust destul de greu de suportat, dar o cură de 10 zile cu acest ceai are efecte antireumatice excepţionale.

*Tuse convulsivă, gripă, bronşită. 2 picături de ulei volatil se amestecă cu o lingură de miere şi se administrează câte puţin din acest amestec, care nu va fi înghiţit direct, ci va fi lăsat să alunece pe gât pentru a-şi exercita din plin efectele antiinfecţioase şi calmante. Se iau maximum 6 picături de ulei de lavandă pe zi la adulţi şi două picături pe zi la copii.

Utilizări externe

*Adjuvant în pneumonie şi bronşită cronică. La 4 linguri de lavandă proaspăt măcinată se adaugă apă, amestecând progresiv, până când se formează o pastă, care se înveleşte în tifon şi se aplică pe piele. Deasupra cataplasmei se pune o sticlă cu apă fierbinte şi se acoperă cu o pătură, ca să păstreze căldura. Cataplasma se ţine minimum o jumătate de oră.

*Contra păduchilor şi altor insecte parazite. 3-4 picături de ulei volatil de lavandă se amestecă cu o linguriţă de oţet şi se aplică pe păr (sau pe zona afectată), după care capul se acoperă vreme de câteva ore, pentru a se forma un mediu de vapori de ulei volatil care vor elimina insectele. Se aplică tratamentul 7-10 zile la rând.

*Pentru creşterea părului. Se face un masaj la rădăcina părului cu oţet de lavandă obţinut prin macerare după metoda de mai sus.

*Întreţinerea pielii uscate. Imediat după baie se aplică uleiul gras de lavandă (obţinut prin macerarea plantei în ulei de floarea-soarelui, după metoda de mai sus) pe toată pielea, făcându-se în acelaşi timp un masaj uşor.

*Eczeme uscate, tumefacţii produse de loviri. Se aplică uleiul gras de lavandă pe zona afectată de 3-4 ori pe zi.

Câteva utilizări casnice ale lavandei

*Condiment de lavandă. Amestecaţi în cimbrul cu care condimentaţi mâncărurile puţină lavandă (într-o proporţie aproximativă de 1:5). Mâncărurile vor căpăta o aromă deopotrivă delicioasă şi rafinată, fiind, în plus, şi mai uşor digerabile. În zona sudică a Alpilor, cimbrul amestecat cu lavandă se dă mâncăcioşilor pentru a le regla apetitul şi a-i ajuta astfel să scadă spontan în greutate.

*Pentru a scăpa de molii. Se pun în dulap săculeţi cu inflorescenţe de lavandă uscată. Zilnic, conţinutul săculeţilor se freacă în palme pentru ca astfel să se degaje cât mai mult ulei volatil, care alungă insectele.

*Furnicile, puricii şi gândacii fug de mirosul de lavandă. Pentru a scăpa de musafirii nepoftiţi, stropiţi de două ori pe zi locurile în care aceştia se ascund sau traseele pe care vin, cu o soluţie formată din 6 linguri de apă şi 10 picături de ulei volatil de lavandă.

*Pentru a scăpa de mirosurile neplăcute din casă. Puneţi într-o cană de apă 10 picături de ulei volatil de lavandă şi 10 picături de ulei volatil de mentă. Ştergeţi cu această soluţie pereţii, podelele, toate zonele care degajă mirosuri neplăcute. Evitaţi suprafeţele lăcuite, pentru că uleiurile volatile sunt un dizolvant redutabil şi strică lacul.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sănătatea și natură

Cum să vă alegeți adidașii de alergare ideali pentru picioarele dumneavoastră (P)

Publicat

în

Căutarea de noi adidași de alergare vă face să alergați în cerc? Piața adidașilor de alergare este plină de descrieri înșelătoare, culori țipătoare și jargon confuz, uneori irelevant. Am triat prin haos și acum suntem aici pentru a vă ajuta. Sperăm să vă îndrumăm pe calea succesului dumneavoastră în alergare, oferindu-vă sfaturi utile pentru alegerea perechii perfecte de adidași de damă sau bărbați pentru alergare.

Știm din proprie experiență că, dacă adidașii de alergare se potrivesc confortabil și se potrivesc nevoilor dvs., veți fi mai predispus să ieșiți pe teren și să alergați. Șoselele și trotuarele diferă de trasee și piste prin faptul că sunt suprafețe artificiale incredibil de neiertătoare, care adesea nu sunt foarte confortabile pentru a alerga pe ele fără o anumită formă de protecție.

Există atât adidași în stil maximalist cu multă amortizare pentru împingere, cât și adidași ușori și rapizi, care vă propulsează în teritoriul PR (record personal). Cu siguranță nu este ceva nemaiauzit ca cei mai entuziaști alergători să selecteze modele de adidași de damă sau bărbați pentru scopuri mai specializate; depinde de obiectivele dvs. de alergare. S-ar putea să descoperiți că niciun adidas nu vă va satisface toate nevoile, sau s-ar putea să găsiți acel adidas care este perfect pentru toate.

Pentru majoritatea sportivilor, o pereche de adidași de damă sau bărbați potrivită nevoilor și preferințelor lor este, fără îndoială, un instrument esențial pentru a avea o viață sănătoasă și fără accidentări. Adidașii prea bine concepuți sau nepotriviți pot avea efecte dăunătoare asupra corpului dvs. și pot împiedica atingerea obiectivelor de alergare – dar și a altor obiective.

Elit - Gustul Desăvârșit

Factorul critic care trebuie înțeles este că o pereche de adidași de damă sau bărbați nu poate provoca în mod inerent o accidentare; aplicarea de către alergător a unei încălțări necorespunzătoare poate cauza leziuni de suprasolicitare în timp. De cealaltă parte a monedei se află opțiunea ca acei adidași pentru bărbați sau femei de alergare să ajute la inversarea daunelor provocate de ani de zile de formă, postură de alergare și mers necorespunzător. Recomandăm întotdeauna determinarea dezechilibrelor musculare și a tensiunilor inutile în timp ce sunteți în mișcare.

Un exemplu clasic care iese la suprafață este suprapronarea. Suprarepronarea se întâmplă atunci când anatomia și mușchii stabilizatori ai unui alergător nu susțin gleznele în mișcare. Senzația de rostogolire a gleznelor spre interior este cel mai notabil mod de a determina acest lucru în mers. Suprapronatorii se vor descurca cel mai bine cu o pereche de adidași de damă sau de bărbați de susținere care să le ghideze picioarele pentru a urmări în linii netede și drepte.

Au existat o mulțime de împotriviri în comunitatea de alergare cu asaltul adidașilor de tip barefoot și minimalist, iar noi suntem aici pentru vă ajuta să înțelegeți de ce. Unul nu este mai bun decât celălalt; totul se reduce cu adevărat la nevoile alergătorului de a achiziționa adidasul.

Mulțimea minimalistă și cu zero drop susține că mușchii stabilizatori trebuie să aibă spațiul și oportunitatea de a se întări. Da, dar alergătorii cu structuri anatomice mai puțin favorabile în mod natural au nevoie de sprijin pentru a preveni leziunile pe termen lung. Și ne tot învârtim în jurul cozii.

În cele din urmă, acest lucru depinde de dvs. și de orice sfătuitori pe care îi aveți în cercul dvs. interior. De multe ori, oboseala poate juca un rol în tipul de adidași de damă sau bărbați de care aveți nevoie. Dacă căutați în mod constant eforturi de tip maraton și alergați cu picioarele obosite, un adidas de susținere ar putea fi mai mult pe placul dumneavoastră. Dar dacă sunteți în căutarea unui adidas confortabil și de susținere pe care să îl purtați pentru plimbări lungi, alergări scurte și în sala de sport, o opțiune cu cădere zero ar putea ajuta să vă încurajeze corpul să creeze mai multă forță în lanțul posterior al mușchilor din corpul dumneavoastră.

Găsirea adidasului perfect nu vă dă undă verde pentru a avea o formă proastă; este încă crucial să abordați cariera de alergare cu indicii posturale și angajamentul muscular intacte. Vă recomandăm să construiți mai întâi forța mușchilor și a tendoanelor pe baza anilor de experiență în alergare, a antrenamentului personal și a muncii sub fizioterapeuților. Asta înseamnă: evitați să faceți prea mult, prea curând. Aceleași reguli se aplică atunci când permiteți oaselor dvs. să se obișnuiască cu impactul mai mare pe care îl impune alergarea. Dacă sunteți un alergător începător, nu uitați: încet și constant se câștigă cursa.

Niciun adidas nu este conceput pentru a vă rezolva durerile de genunchi, splinturile tibiei, nevrozele, benzile IT strânse etc., dar un adidas de alergare potrivit va fi, fără îndoială, mai bun decât acei adidași vechi care au stat în fundul dulapului dvs. de ani de zile. Materialele se descompun în timp și se uzează neuniform în funcție de ciudățeniile din mersul dvs., iar aceste modele unice de uzură vor cauza dezechilibre în lovirea piciorului la fiecare pas. Concluzia este că alegerea încălțămintei dvs. împreună cu deciziile de antrenament joacă un rol vital în sănătatea biomecanică și longevitatea musculo-scheletală. Depinde de dumneavoastră să alegeți cu înțelepciune, iar noi suntem aici pentru a vă îndruma în direcția corectă.

sursa foto: emag.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Ce alimente pot congela și cum o fac? (P)

Publicat

în

Vrei să păstrezi produse proaspete și lactate pentru mai târziu? Ghidul nostru acoperă cele mai frecvente întrebări despre congelarea celor mai frecvente legume, fructelor, brânzeturilor și ouălor.

Cum să congelezi morcovii

Morcovii cruzi prin o textură de burete atunci când sunt înghețați și decongelați – apa din celulele lor se extinde, ceea ce sparge celulele. Fie toacă mărunt morcovii și congelează-i cruzi – odată ce i-ai prăjit nu vei observa textura – ori toacă-i, taie sau gătește al dente, apoi congelează în loturi. Dacă îi îngheți pe o tavă, îi poți pune într-o pungă când sunt tari și se vor separa ușor când vei vrea să îi folosești.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cum să congelezi broccoli

Taie broccoli în buchețele și gătește-i al dente, întinde buchețelele reci pe o tavă și congelează. Odată tari, pune-i într-o pungă de congelare.

Cum să congelezi cartofii

Cartofii cruzi nu îngheață bine din același motiv ca și morcovii. Taie-i, feliază sau toacă-i în bucăți, gătește-i al dente și congelează-i în loturi sau zdrobește-i și congelează-i în porții. Congelează bucățile pe o tavă și pune-le apoi într-o pungă de congelator.

Cum să congelezi sparanghel

Pregătește sparanghelul spălându-l bine și tăind toate tulpinile lemnoase. Se gătește apoi în apă clocotită timp de 2-4 minute, în functie de mărimea tulpinilor. Transferă sparanghelul folosind o lingură cu fantă într-un castron cu apă rece. Odată scurs și uscat, pune-l pe o tavă și congelează-l înainte de a-l transfera într-o pungă de congelare. Alternativ, prăjește sparanghelul timp de 10-15 minute după preparare înainte de a urma aceiași pași de congelare și vei obține un sparanghel congelat perfect de gătit.

Cum să congelezi dovleceii

Taie dovleceii în rondele groase. Se fierb apoi urmând aceeași metodă ca și cu sparanghelul, însă doar pentru 1 minut. Congelează-i și pe ei întâi pe o tavă și apoi pune rondelele congelate într-o pungă de congelare.

Cum să faci ciuperci congelate

Spală ciupercile crude pentru a îndepărta orice murdărie, apoi feliază-le sau lasă-le întregi ca să obții ciuperci congelate. Pune ciupercile într-un coș cu abur și pune-le deasupra a puțină apă cu o linguriță de suc de lămâie. Adu amestecul la fiert și fierbe ciupercile timp de 2-4 minute, în funcție de mărimea lor. Pune ciupercile în apă cu gheață. Odată scurse și uscate, pune-le pe o tavă și congeleaza ciupercile înainte de a transfera într-o pungă pentru ciuperci congelate. Alternativ, prăjește ușor ciupercile cu un buchet mic de unt înainte de a le congela, folosind aceeași metodă, pentru a obține de asemenea ciuperci congelate.

Cum să congelezi ceapa

Taie sau feliază ceapa și congeleaz-o crudă pe tăvi, iar odată tare, vars-o într-o pungă de congelator ca să o poți folosi în porții. Poți, de asemenea, să prăjești ceapa pentru a se congela în loturi.

Cum să congelezi căpșunile

Pregătește căpșunile spălându-le în apă rece, apoi uscându-le cu hârtie de bucătărie. Taie și aruncă tulpinile, apoi congelează fructele întregi sau taie-le la dimensiunea dorită. Pune căpșunile pregătite pe o tavă și congelează-le, apoi transferă-le într-o pungă de congelare resigilabilă.

Cum să congelezi bananele

Curăță bananele și pune-le pe o tavă întregi sau în felii. Odată congelate, transferă-le într-o pungă de congelare resigilabilă. Pentru a congela bananele maro, îți recomandăm să le faci piure și să le porționezi în pungi separate resigilabile etichetate cu cantitatea.

Cum să congelezi merele

Pentru a congela merele obișnuite, feliază-le și așază-le pe o tavă de copt și pune-le în congelator la setarea maximă.

Cum să congelezi laptele

Laptele din cutii poate fi congelat nedeschis dacă există un spațiu între lapte și capac – toate lichidele se extind pe măsură ce îngheață, așa că, dacă nu este suficient spațiu, capacul se poate desprinde sau cutia se poate despica. Laptele din sticle de sticlă nu poate fi congelat, așa că transferă lichidul într-un recipient sau într-o pungă de congelare cu sigiliu etanș.

Cum să congelezi ouăle

Congelează ouăle în porții (le poți bate mai întâi) pentru a le folosi mai târziu.

Cum să congelezi brânza

Răzuiește brânza și împacheteaz-o în găurile unei forme de brioșe. Vor fi aproximativ 50 g în fiecare.

Cum să congelezi iaurt

Dacă cumperi cantități mari de iaurt și crezi că nu îl poți folosi la timp, congelează-l în porții într-o formă curată pentru brioșe.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Fructe de mare: sfaturi și curiozități despre valorile nutriționale pentru a le alege în funcție de dietă (P)

Publicat

în

Care sunt diferitele specii de fructe de mare? Care sunt cele mai gustoase rețete? Sfaturi și curiozități pentru a aduce cele mai bune fructe de mare pe masa ta, cunoscându-le proprietățile și caracteristicile.

Iubitorii de fructe de mare sunt familiarizați cu aromele și mirosurile acestor ingrediente care ne fac să apreciem bogăția mării și care reprezintă calul de bătaie al bucătăriei mediteraneene. Orice meniu cu fructe de mare nu poate fi lipsit de fructe de mare servite în numeroasele lor versiuni, de la aperitive la paste și până la feluri principale sau varietăți și derivate precum caviar.

Din nefericire, din cauza poluării și a pescuitului necontrolat, numărul fructelor de mare a scăzut considerabil și din ce în ce mai des ajung pe mesele noastre fructe de mare de crescătorie. Când vorbim de fructe de mare, ne referim la animalele acvatice comestibile, cu excepția mamiferelor, atât de apă dulce, cât și de apă sărată. Aceste organisme se împart în două categorii: moluște și crustacee. Să analizăm împreună speciile existente și câteva proprietăți și curiozități referitoare la ele.

Lista de specii

Elit - Gustul Desăvârșit

Am menționat deja că numeroasele specii de fructe de mare sunt împărțite în 2 mari categorii, în detaliu avem:

Moluște

Cefalopodele pot fi cu sau fără cochilie interioară:

  • sepie
  • calmar
  • caracatiță

Gastropodele sunt cele care au o cochilie exterioară:

  • melci
  • lapiezuri
  • urechi de mare

Speciile cu o cochilie externă sunt lamelibranhiate, de exemplu:

  • midii
  • scoici
  • stridii
  • trufe de mare

Crustacee

În această categorie găsim macriidele caracterizate de un abdomen lung și o coadă cu o înotătoare în formă de evantai, cum ar fi:

  • homar
  • creveți
  • langustină

Și brachiuri fără înotătoare în formă de evantai și cu un corp care se pliază sub torace, printre care amintim:

  • crab

În sfârșit, stomatopode dotate cu gheare și două apendice bucale:

  • creveți mantis
  • corbola

Proprietăți nutriționale

Peștele este un aliment bogat în nutrienți și are un conținut scăzut de calorii și grăsimi saturate. Numeroase studii au afirmat că fructele de mare au beneficii considerabile pentru sănătate, reducând riscul de atac de cord, accident vascular cerebral, obezitate și hipertensiune arterială, precum și că sunt esențiale pentru creșterea sugarilor și a copiilor.

Pentru a descrie proprietățile nutriționale ale fructelor de mare, ar fi indicat să tratăm individual diferitele specii sau, cel mult, diferitele grupe de clasificare. Însă, în general, din punct de vedere nutrițional, fructele de mare au un conținut ridicat de fier, esențial pentru producerea hemoglobinei, și de omega-3, grăsimi polinesaturate esențiale pentru prevenirea bolilor cardiovasculare și inflamatorii. Nu numai atât, sunt bogate în vitamine, în special B12, proteine și minerale care sunt esențiale pentru menținerea sănătății organismului uman.

Trebuie remarcat faptul că majoritatea acestor fructe de mare, pentru porții de aproximativ 100 g, furnizează în jur de 30-40% din cantitatea medie zilnică recomandată de proteine. O mare parte din grăsimile din aceste alimente sunt polinesaturate și reprezintă mai puțin de 5 % din total, iar aproape toate speciile nu conțin mai mult de 100 mg de colesterol la o porție de 86 g.

În ce privește moluștele, conținutul caloric este, în general, de la scăzut la moderat; dintre cefalopode, gasteropode și lamelibranți, cele mai bogate din punct de vedere nutrițional sunt cu siguranță gasteropodele (melci, lapiezuri, urechi de mare, melci etc.), deși sunt mai puțin consumate și, în general, considerate alimente „învechite”. Acestea se mândresc cu un aport energetic și proteic mai mare decât celelalte două (aproximativ 100 kcal la 100 g și peste 17 g de proteine, față de 60-75 kcal și 10-14 g de proteine), care sunt utilizate pe scară largă în dietele hipocalorice. Trebuie amintit, de asemenea, că toate moluștele (și în special cefalopodele) conțin o parte extrem de redusă de lipide, constând în principal în acizi grași polinesaturați; pe de altă parte, bivalvele (în special midiile și stridiile) se caracterizează printr-un aport considerabil de colesterol, o particularitate extrem de limitativă în ceea ce privește dietele hipocolesterolemiante.

Analizând conținutul nutrițional al crustaceelor din fructele de mare, în primul rând trebuie precizat că acestea sunt întotdeauna alimente cu un aport ridicat de colesterol, astfel că, la fel ca și în cazul unor moluște, utilizarea lor nu se aplică frecvent în dietele destinate controlului hipercolesterolemiei. Pe de altă parte, crustaceele au un conținut moderat de lipide și se caracterizează prin prevalența acizilor grași esențiali omega3 față de omega6, o caracteristică fără îndoială apreciabilă. Din punct de vedere energetic, rareori depășesc 70-80 kcal la 100 g de porție comestibilă, în timp ce aportul de proteine este bun, între 13 și 18 g (conținutul de carbohidrați este neglijabil).

Fructele de mare din preparatele din fructe de mare, ca și unele moluște (a se vedea mai sus), conțin, de asemenea, o cantitate considerabilă de sodiu alimentar și, în mod similar, nu sunt indicate în dietele hipotensive. Cu toate acestea, ele furnizează cantități foarte bune de fier și calciu (Ca), dar cu un conținut redus de fosfor (P), mineral care, în doze mari, devine responsabil de afectarea absorbției intestinale a calciului. Conținutul de vitamine B este comparabil cu cel al cărnii și al peștelui.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare