Ştirea zilei

Laszlo Borbely: Roşia Montană, “Povestea cocoşului roşu”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

– Cum credeţi că ar trebui soluţionată chestiunea controversatului „proiect Roşia Montană”?
– Ştiţi că în ungureşte este „Povestea cocoşului roşu”. Nu ştiu dacă este şi în româneşte… E o poveste care nu se termină niciodată. Şi în cazul „proiectului Roşia Montană” este un „never ending story”. E culmea! Acum nu vorbesc în calitate de ministru al Mediului, ci în calitate de cetăţean. Când are trei sute de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, orice ţară din lume se gândeşte cum să le valorifice. Nu cred că poate exista vreun stat care să nu se gândească la asta, mai ales în recesiunea pe care o traversăm. Statul român ce a făcut? În înţelepciunea lui, statul român a dat licenţă de exploatare. Deci, licenţa o dai ca să se facă minerit. Asta într-o zonă unde se face minerit din vremurile romanilor. Te duci, analizezi, vezi că trebuie mutate o sută de case. Le explici oamenilor de acolo că se pot ocupa în continuare de minerit, în condiţii moderne. Apropo – am văzut în Suedia sisteme moderne de exploatare. Nici nu ştiu dacă trebuia să dăm din mână frâiele, adică să nu păstrăm un pachet de 50,5% din acţiuni. Tot ar fi venit cineva cu o investiţie. Nu comentez cum a fost încheiat contractul şi în ce condiţii, dar tu dictezi, ca stat, condiţiile exploatării. Din păcate, acum, Roşia Montană este o localitate fantomatică din care cei mai mulţi au plecat. Casele puteau fi construite în altă parte şi puteau fi puse anumite condiţii de către statul român. La noi ca la nimeni, s-a dat licenţa, s-a lăsat în voia investitorului, cu certificate, cu scandal, cu procese şi acum suntem, după zece ani, în situaţia de a nu fi lămurit nimic. Pe de altă parte, poţi spune că nu vrei să exploatezi acele zăcăminte şi iei o decizie politică, aşa cum a luat Ungaria. Să stea acolo aurul încă 300 de ani!
– Vă deranjează că nu s-a decis într-un fel sau altul…
– Da. La ora actuală, în Europa sunt mine care funcţionează cu cianuri. Este un sistem închis – înainte de a ajunge în iazul de decantare, cianura este extrasă. Ea se foloseşte în mai multe industrii. Revenind la Roşia Montană, acum suntem în faza în care analizăm studiul de impact. N-am ajuns nici în stadiul în care a fost proiectul în 2007.
(Fragment din interviul cu ministrul Mediului apărut în „Adevărul” din 12.11.2010.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Percheziții în Apuseni într-un dosar de infracțiuni silvice. Șapte mandate, puse în executare de polițiștii din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Percheziții în Apuseni într-un dosar de infracțiuni silvice. Șapte mandate, puse în executare de polițiștii din Alba În cursul zilei de azi, 12 septembrie 2026, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba desfășoară, în zona Munților Apuseni, o acțiune cu efective suplimentare pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Reabilitarea fostului cinematograf Columna din Alba Iulia, gata… pe hârtie, în așteptarea șantierului: Investiție de 21 de milioane de lei blocată la ordinul de începere. Precizări ale administrației locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Reabilitarea fostului cinematograf Columna din Alba Iulia, gata… pe hârtie, în așteptarea șantierului: Investiție de 21 de milioane de lei blocată la ordinul de începere. Precizări ale administrației locale Deși proiectul de reabilitare a fost finalizat administrativ, finanțarea este asigurată, constructorul este desemnat, iar contractul de proiectare și execuție este semnat, fostul Cinematograf Columna continuă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Scandal la Alba Iulia: Și-a sechestrat soția și a agresat-o sexual: Bărbat de 43 de ani din Alba Iulia, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Scandal la Alba Iulia: Și-a sechestrat soția și a agresat-o sexual: Bărbat de 43 de ani din Alba Iulia, reținut de polițiști Un bărbat de 43 de ani din Alba Iulia a fost reținut de polițiști după ce, în urma unui conflict cu soția sa, ar fi agresat-o fizic, ar fi ținut-o împotriva voinței sale […]

Citește mai mult