Lâncezeala

E vremea concediilor şi evident nu prea mai munceşte nimeni, mai ales în sectoarele pendinte de stat. În unităţile şcolare este acum linişte şi aproape pace, spun „aproape” pentru că acum se dă concursul pentru ocuparea posturilor de suplinitori. Este primul an în care aceste posturi vor fi ocupate în urma unui concurs similar celui de la titularizare. Având în vedere rezultatele groaznice ale examenului de bacalaureat din acest an printre ale căror cauze se numără şi gradul de pregătire (nepregătire) al suplinitorilor care până acum nu mai dădeau niciun concurs pentru desemnarea pe post, măsura luată acum în premieră de Ministerul Educaţiei este una plină de miez. În Justiţie se judecă până la 1 septembrie numai cauzele excepţionale, restul proceselor intrând într-o nedorită de pricinaşi amânare. Pauza din Justiţie este însă extrem de binevenită pentru judecători, care cu toate bubele pe care unul sau altul, le au chiar de la nivele mari de decizie din acest stat,  supraaglomeraţi de numărul de cauze pe care le au de judecat, merită şi ei o relaxare mai ales psihică. Dacă ei îşi merită relaxarea poate că nu privim cu aceeaşi înţelegere vacanţa parlamentarilor, dacă e să judecăm după eficienţa lor în procesul legislativ aproape că ne cuprinde enervarea. Şi ei au mai multe vacanţe decât  judecătorii! Pentru că este sezon estival, chiar dacă nu şi-au închis porţile, celelalte instituţii ale statului funcţionează în regim de maximă relaxare. Am putea spune fără să greşim că timp de două luni, iulie şi august, România intră în stand-by.
Apogeul sezonului odihnei îl atingem acum, în luna august, când senzaţia de perioadă de refacere, de „dolce far niente”, ne este accentuată de mareea de români care se întorc acasă să petreacă cu rudele cele două-trei săptămâni de concediu. N-au mai fost de un an întreg. Le este dor de casă, vin să-şi mai repare dantura sau pentru alte proceduri medicale în acest sistem atât de împovărat de datorii şi văduvit tot mai mult de medici înalt calificaţi. O întrebare care nu este deloc o laudă mascată pentru sistemul de sănătate din România, este pur şi simplu o întrebare: De ce nu-şi rezolvă ei problemele de sănătate în mult lăudatele ţări vestice unde-şi câştigă existenţa?
În starea de lâncezeală care ne-a cuprins (aşa cum se întâmplă în fiecare an) trec poeste noi, pe lângă noi, aproape prin noi, aşa ca fantomele, bogăţie de veşti, una mai „minunată” ca alta: *salariile bugetarilor se măresc, dar nu se ştie de când; *dovadă de mare bunăstare, unii lideri ai UNPR s-au gândit să redeschidă vechile economate din care pensionarii şi cei cu venituri foarte mici să cumpere produse alimentare de bază la preţuri mici; *se anunţă o nouă scumpire a gazelor naturale şi a energiei electrice; *fondurile europene se absorb cu greu şi fără efecte în economie; *reorganizarea administrativ – teritorială nu este un subiect abandonat, *nu sunt şanse pentru o scădere semnificativă a inflaţiei… Enumerarea poate continua. Dar acum nu ne mişcă nimic din aceste veşti care altfel, atunci când nu suntem anesteziaţi de soare, ne sunt subiecte de reflecţie nu pentru că ar fi spectaculoase, ci pentru că de ele depinde nivelul nostru de trai. Doar FMI este mulţumit şi ne-a dat semnale ca atare. Dar el este mulţumit pentru că există premisele pentru a-şi recupera banii împrumutaţi, nu pentru că noi o vom duce mai bine. Lucrurile nu sunt legate unul de celălalt. Mulţumirea lui nu este totuna cu mulţumirea noastră.  Ei, şi? În acest zile de vacanţă ne pasă?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI