Lacrimi și durere la înmormântarea Loredanei Gălan din Cugir
*Loredana Gălan din Cugir și-a pierdut viața duminică dimineața, în Sibiu, după ce a fost acroșată de un TIR, în timp ce încerca să găsească o mașină cu care să ajungă mai repede acasă unde o aștepta fiul său de 5 ani
Membri ai familiei, mulți prieteni și cunoștințe au venit astăzi la cimitirul din curtea Bisercii ”Trei Ierarhi” din Cugir pentru a-și lua rămas bun de la tânăra care și-a pierdut viața duminică dimineața într-un tragic accident la ieșirea din Sibiu. Au venit și mulți curioși sperând să-l vadă la slujba de înmormântare și pe soțul victimei, care potrivit unor zvonuri ar fi fost adus din detenție pentru a o conduce pe ultimul drum pe cea care i-a fost tovarășă de viață mai mulți ani.
Loredana Maria Gălan locuia împreună cu fiul său într-o garsonieră de pe strada Mureșlui din Cugir, avea 38 de ani și lucra într-un club din Sibiu. Potrivit unui raport prezentat polițiștii din Sibiu, după cercetarea efectuată la locul accidentului, aceasta aștepta la ”ocazie” împreună cu o colegă ce locuiește în Sebeș, pentru a ajunge mai repede acasă, și a fost acroșată de un TIR care circula pe direcția Sibiu – Alba Iulia. În urma impactului femeia a decedat pe loc.
Dupa cum susține fosta sa colegă, unul din motivele pentru care Loredana a ales să plece cu o ocazie a fost faptul că acasă o aștepta fiul ei de 5 ani. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
12 septembrie 2026 | Prețurile carburanților în Alba Iulia: Benzina se apropie de 10 lei în mai multe stații din oraș. Cât costă motorina
Prețurile carburanților în Alba Iulia: Benzina se apropie de 10 lei în mai multe stații din oraș. Cât costă motorina Albaiulienii care trec sâmbătă, 12 septembrie, pe la cele mai cunoscute benzinării din oraș vor găsi prețuri mai mari la benzină și motorină, după ce carburanții s-au scumpit în ultimele zile. Preț carburanți Alba Iulia […]
Accident în Sebeș: Femeie lovită de un autoturism în zona cartierului Mihail Kogălniceanu
Accident în Sebeș: Femeie lovită de un autoturism în zona cartierului Mihail Kogălniceanu Polițiștii din municipiul Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în zona cartierului Mihail Kogălniceanu, a transmis IPJ Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 12.40. Din primele date, o femeie ar fi fost surprinsă […]
Bărbat din Cugir, reținut după ce a încălcat un ordin de protecție: S-a apropiat la mai puțin de 10 metri de un alt bărbat
Bărbat din Cugir, reținut după ce a încălcat un ordin de protecție: S-a apropiat la mai puțin de 10 metri de un alt bărbat Un bărbat de 40 de ani din Cugir a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat un ordin de protecție emis de Judecătoria Alba Iulia, prin care îi era […]