La Ocna Mureş, responsabilitatea în sănătate pasată dintr-o parte în alta
De curând am scris un material legat de centrele de permanenţă şi de nemulţumirea medicilor de familie vis a vis de faptul că nu şi-au primit banii pe lunile iunie şi iulie. Dacă la Zlatna şi Baia de Arieş problema este doar aceasta, nu acelaşi lucru poate fi spus şi despre Ocna Mureş. Aici situaţia a evoluat negativ în sensul că centrul de permanenţă din localitate a rămas şi fără medicamente. De fapt aceste produse farmaceutice există însă sunt închise în farmacia fostului spital pe care Ministerul Sănătăţii a pus lacătul. De ce aceste medicamente riscă să se prăfuiască şi mai grav să expire pe rafturile unităţii farmaceutice care nu mai funcţionează? Păi pentru că noi, românii, fie alegem întotdeauna varianta cea mai simplă, cea care nu ne dă bătăi de cap şi nu ne pune la muncă, fie pasăm responsabilitatea în ograda altcuiva. Noi prezentăm faptele şi vă lăsăm pe dumneavoastră să decideţi cine ar trebui sau cine este în măsură să ia atitudine.
Contactat telefonic, primarul oraşului Ocna Mureş, Augustin Drăguţ, ne-a confirmat că medicii de la centrul de permanenţă din localitate sunt nemulţumiţi, dar că nemulţumirea lor principală este cea legată de plata salariilor şi nu de lipsa medicamentelor atâta vreme cât trusele de urgenţă există. Edilul ne-a precizat că în fosta farmacie a unităţii spitaliceşti închisă, pe stoc, există medicamente, dar că nu primăria trebuie să decidă ce se întâmplă cu acestea, că nu are competenţa şi specialitatea să facă ceva şi că Direcţia de Sănătate Publică Alba (DSP) trebuie să acţioneze. „Există medicamente şi noi am făcut inventarul. Unele dintre acestea au fost achitate, altele însă nu, suma restantă la plata acestora fiind de 200 de milioane de lei vechi. Noi am făcut aprovizionarea pentru centru în momentul în care acesta a început să funcţioneze”, ne-a specificat primarul de la Ocna Mureş. Directorul DSP Alba, dr. Horea Timiş ne-a declarat că a trimis adrese către Primăria Ocna Mureş prin care îi anunţa că ei sunt cei care au baza legală în acest caz. „Este problema administraţiei locale care a preluat unitatea spitalicească şi a foştilor angajaţi să gestioneze aceste medicamente, să vadă ce e plătit şi ce nu în funcţie de facturi. Reprezentantul centrului de permanenţă trebuie să facă un proces verbal de transfer al acestor produse farmaceutice”, a specificat directorul DSP Alba. Pentru a veni în ajutorul celor de la Ocna Mureş, în cursul zilei de ieri o delegaţie de la Direcţia de Sănătate Publică Alba s-a deplasat la locul cu pricina pentru a clarifica situaţia şi a le explica din nou ce trebuie făcut. În urma discuţiilor s-a ajuns la concluzia că trebuie făcut ceva, ceea ce e bine, în primul rând pentru bolnavi. Astfel, în cursul zilei de luni se va face, de către fostul farmacist şi cei de la primărie, transferul medicamentelor de la fosta farmacie a spitalului la centrul de permanenţă. Era păcat să fie lăsate produsele farmaceutice să expire în cutii în vreme ce unii se plâng de lipsa medicamentelor… (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]
Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii
Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]