La festival, între două măşti…

Regret că spaţiul nu-mi permite să redau în detaliu tot ceea ce s-a petrecut şi se mai petrece încă la Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti”, de la Alba Iulia. Aşa că voi încerca să schiţez fugar câteva impresii.

Melpomena (muza tragediei, cea cu masca plângătoare) şi Thalia (cea cu masca zâmbitoare) s-au dat ambele în spectacol, încă din prima zi. Sub masca Melpomenei, în tăcere, s-a evocat personalitatea scenografei Cristina Pepino: o expoziţie de schiţe scenografice. Da, expoziţia s-a vizionat tăcut, pentru a se sublinia, probabil, toată tăcerea şi discreţia de care au parte, chiar şi în timpul vieţii, cei de dincolo de cortină, despre care spectatorii ştiu prea puţine şi care, totuşi, contribuie atât de mult la reuşita oricărui spectacol: regizori, scenarişti, muzicieni ş.a.

Gândindu-mă la cea plecată dintre noi şi la alţi actori şi oameni de teatru (Geo Saizescu, de pildă) care au părăsit marea scenă a vieţii în ultima vreme, mi-am adus aminte versurile lui Adrian Păunescu, din poemul „Mor actorii”: „Ne-au făcut să plângem şi să râdem/ În momente bune sau mizere/ Astăzi, cu privirea zăvorâtă/ Ei îşi joacă ultima tăcere//Ce ciudat, acum, când mor actorii/ Tragedia ce-au jucat-o moare,/ Pentru a afla că fără dânşii/ Tragedia noastră e mai mare!” Apropo, i se cuvin aplauze care să se audă până dincolo de „cortină”, Cristinei Pepino, din partea albaiulienilor, pentru că ultimul spectacol căruia i-a creat scenografia a fost cel cu piesa „Zulenka”, pus în scenă de Teatrul (nostru) „Prichindel” şi premiat la mai multe festivaluri interne şi internaţionale…

Aplauze i se cuvin şi Taniei Popa, care a purtat în aceeaşi seară spectatorii prin toată gama sentimentelor omeneşti, de una singură, sub masca tragică a „Fetei din curcubeu”. (Este pentru prima dată, în viaţa mea, când am regretat câ nu ştiu limba rusă!) Mulţi, din câte am văzut, au ieşit înlăcrimaţi de la spectacol.

Seara s-a încheiat cu o comedie accesibilă publicului larg (drept dovadă sala plină a Casei de Cultură a Sindicatelor), intitulată „Blifat”, având în rol principal un copil-actor excepţional, pe David Petcu. Alături de „familia” sa de la Teatrul „Odeon”, din Bucureşti, micuţiul a aşezat celalaltă mască pe faţa spectatorilor, masca Thaliei…

A doua zi, după „Castelul zânei nopţii” (Teatrul „Gong”, din Sibiu) şi „Frumoasa şi bestia” (Teatrul „Regina Maria”, Trupa „Arcadia”, din Oradea),a avut loc o cafea cu tâlc de excepţie, căci pentru prima dată un mare om de teatru nu a avut nevoie de niciun îndemn pentru a vorbi despre arta sa. Este vorba despre regizorul Gigi Căciuleanu. Despre „coreozofia” lui, despre trupa sa de dans-actori, despre dansul metaforei şi metafora dansului, despre dansul firului de iarbă descătuşat şi al perdelelor în vânt, despre modul în care se poate „traduce” însuşi persiflantul Caragiale în limbajul trupului, cred că deja au aflat spectatorii care au fost aseară pezenţi la spectacolul de teatru-dans „Dale noastre”.

Au urmat Maia Morgenstern cu piesa „Mic şi-al dracu” (Teatrul Evreiesc), pe care am avut ocazia de a o vedea cu aceeaşi plăcere, la Alba Iulia şi piesa „Fidelitate”, a Teatrului ACT. Sperăm o zi la fel de bună mâine, indiferent de măşti…

Ioan HĂNŢULESCU

[nggallery id=375]

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---