Rămâi conectat

Economie

La Cugir – PSD îşi doreşte ca Mircea Simu să devină primul primar PSD al oraşului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În cadrul Conferinţei orăşeneşti a PSD Cugir, eveniment ce a avut loc în urmă cu câteva zile la Casa de Cultură din localitate, social democratul Mircea Simu a fost desemnat, cu unanimitate de voturi, pentru a candida la Primaria Cugir. Aproape 300 de membri PSD s-au reunit la Cugir, printre care îi amintim pe Cornel Murg, liderul PSD Cugir, Mircea Simu, candidatul PSD Cugir la primărie, Aurel Păştină, vicepreşedinte al organizaţiei, Julieta Isarie, lider al femeilor social democrate din Cugir, Alexandru Ghişe, preşedinte al OT a PSD Cugir, alături de alţi social democraţi de la Săliştea, Şibot şi Blandiana. De la Alba Iulia, au participat la conferinţă Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba şi Maria David, lider al Organizaţiei de femei a PSD Alba Iulia. Potrivit lui Ioan Dîrzu, Organizaţia PSD Cugir este cea mai bună din judeţ, afirmaţie completată de Cornel Murg, care a amintit că partidul are în prezent 850 de membri şi tot mai mulţi simpatizanţi vin alături de social democraţi. „Cu puţin timp în urmă aproape că ne-am pierdut încrederea unii în alţii, şi asta pentru că vedeam că deciziile în partid nu mai erau luate de forurile statutare, ci în restaurante şi hoteluri ascunse. Mă refer aici la încercarea de dizolvare a organizaţiei, de aşa-zişii trimişi de la centru. Forţa noastră unită a avut o mare importanţă atunci….Trebuie să fim convinşi că, într-o bătălie politică, cei din conducerea centrală au nevoie de noi, de organizaţii locale puternice, sudate, active, deschise spre oameni”, a spus liderul PSD Cugir. Adresându-se asistenţei, Mircea Simu a declarat că este onorat de încrederea pe care i-au acordat-o colegii săi, desemnându-l să candideze la Primăria Cugir. „Sunt convins că PSD are forţa de a câştiga! Într-o lume a celor care devin bogaţi peste noapte, a invidiei şi a răutăţilor, vreau să descoperim împreună lucrurile bine făcute. De aceea, consider că oraşul Cugir are nevoie de un primar social democrat şi trebuie să ne unim forţele în lupta cu ciuma portocalie. Am demonstrat că suntem cel mai puternic partid la alegerile prezidenţiale din anul 2009, când am avut cel mai bun scor electoral şi de aceea sunt convins că o să câştigăm Primăria Cugir, dar pentru asta e nevoie de multă muncă şi atunci o să avem şi majoritate în Consiliul Local”, a spus Mircea Simu. În opinia sa, atât social democraţii, cât şi colegii lor din PNL trebuie să înţeleagă că USL nu poate câştiga alegerile dacă cele două partide nu vor lupta umăr lângă umăr, pe picior de paritate. După retragerea din Biroul orăşenesc al PSD Cugir a unor membri (Nicolae Conţan, Ioan Butură, Mariana Suciu) s-a supus la vot completarea biroului, fiind votaţi cu unanimitate de voturi Alexandru Ghişe, Adrian Păştină, Marian Popa şi Gheorghe Manciu. Apoi au fost prezentate propuneri pentru consilieri locali, pe listă regăsindu-se, în ordine alfabetică: Gheorghe Alexandru, Mircea Ciuculete, Cristian Ciutrilă, Paul Dincu, Septimiu Dincu, Laurenţiu Duma, Bogdan Dumitru, Ovidiu Ene, Alexandru Ghişe, Paul Grigorescu, Ana Guia, Daniela Hiriza, Julieta Isarie, Adrian Julean, Virgil Matei, Ioan Marinescu, Nicolae Muntean, Cornel Murg, Mădălina Mozeş, Toader Nane, Aurel Păştină, Lucian Pop, Daniel Popa, Horea Rotche, Ioana Scânteie, Mircea Simu, Mircea Trifan şi Maria Vasilcan. În ceea ce priveşte consiliul judeţean, propunerile PSD Cugir sunt Anton Butnaru, Cristian Ciutrilă şi Cornel Murg. Ambele liste au fost votate în unanimitate. Un mesaj mobilizator a venit şi din partea d-nei Julieta Isarie, care a spus: „în pragul unui an electoral, ne aşteaptă o bătălie dificilă cu Puterea, care deţine conducerea tuturor instituţiilor statului, dar trebuie să luptăm cu toţii pentru ca Mircea Simu să devină primul primar PSD al acestui oraş muncitoresc”. Aurel Păştină, vicepreşedintele PSD Cugir a vorbit despre atentatul la democraţie şi la libertăţile omului. „Se sugerează deseori că orice ales din opoziţie are o singură şansă: să colaboreze cu Puterea şi să tacă, dar nu trebuie să ne fie frică să ne exprimăm părerile. În CL Cugir am traversat o perioadă dificilă şi unii colegi au abandonat lupta, trecând la duşmani”. Laurenţiu Duma, preşedintele pensionarilor social democraţi a amintit despre necazurile vârstnicilor, adresându-le, la final, o întrebare cugirenilor: „O duceţi mai bine decât acum 4 ani? Dacă nu, ştiţi cum trebuie să votaţi!”. Prezent în sală, Ioan Cristea, revoluţionar din Cugir a spus: „Singura speranţă a clasei muncitoare sunteţi dumneavoastră, vă dorim succes şi aveţi tot sprijinul nostru!”. Vorbind despre forţa USL, Ioan Dîrzu a precizat că, oamenii vin alături de alianţă pentru că înţeleg că este singura alternativă la guvernarea de azi. Referindu-se la trădători, liderul PSD Alba s-a întrebat: „de ce s-au mutat ei de la un partid la altul? Cu siguranţă motivul a fost interesul personal! La Cugir, trebuie să fim alături de cel mai bun candidat şi eu sunt convins că Mircea Simu poate câştiga Primăria Cugir”.

Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Finanţare din fonduri europene de 400.000 de euro/fermă pentru utilaje noi

Unirea Ziarul

Publicat

în

Finanţare din fonduri europene de 400.000 de euro/fermă pentru utilaje noi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) se pregăteşte să lanseze o nouă măsură de finanţare cu fonduri europene pentru fermierii care vor să-şi cumpere utilaje noi. Sprijinul urmează să fie de maximum 400.000 de euro/fermă. Potrivit declaraţiei secretarului de stat în MADR, Sorin Moise, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea