Actualitate

Județele Maramureş, Cluj şi Alba au înregistrat în 2016 cele mai mari rate de creştere economică la nivel naţional

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit datelor publicate de Comisia Naţională a Prognoză (CNP), județele Maramureş, Cluj şi Alba, toate din regiunea bogată a Transilvaniei, au înregistrat anul trecut cele mai mari rate de creştere economică la nivel naţional, în timp ce judeţele Călăraşi, Brăila, Gorj şi Sălaj au încheiat anul cu majorări modeste ale produsului intern brut (PIB) comparativ cu 2015.

Economia românească a înregistrat, în ansamblu, o creştere de 4,8% în 2016, potrivit datelor preliminare publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Produsul intern brut al României a fost anul trecut de 169,6 miliarde euro, ceea ce corespunde unui nivel de circa 8.600 euro/locuuitor.

Însă între judeţe au existat diferenţe mari în ceea ce priveşte evoluţia PIB, relevă estimările CNP.

Astfel, judeţele Maramureş, Cluj şi Alba, cu rate de creştere economică de 6,2%, 6%, respectiv 5,8% în 2016, au fost urmate de judeţul Harghita, cu o creştere a PIB de 5,7% în 2016, şi de judeţele Bacău, Iaşi,Caraş-Severin şi Covasna (toate cu 5,5%).

Acestea au fost singurele judeţe în care creşterea economică a fost de cel puţin 5,5% anul trecut, potrivit datelor disponibile în prezent. În Bucureşti, economia a crescut anul trecut cu 5,4%, peste media la nivel naţional.

La polul opus, în cinci judeţe din ţară s-a înregistrat în 2016 o rată de creştere a PIB de sub 2,5% comparativ cu anul precedent.

Cel mai modest avans a fost în Călăraşi, judeţ al cărui PIB a crescut anul trecut cu 1,6%, în timp ce în judeţul Brăila s-a înregistrat o creştere economică de 2,2%, în Gorj şi Sălaj -de 2,3%, iar în Dolj – de 2,4%.

În urma evoluţiilor din 2016, diferenţele dintre judeţele bogate şi cele sărace au crescut, cu câteva excepţii.

Cele mai dezvoltate zone din ţară erau, anul trecut, Capitala, cu un nivel al PIB/locuitor de 22.878 euro, şi judeţele Constanţa (12.319 euro/locuitor), Cluj (11.089 euro/locuitor), Timiş (10.830 euro/locuitor), Prahova (10.717 euro/locuitor), Braşov (10.280 euro/locuitor) şi Ilfov (10.212 euro/locuitor), acestea fiind singurele zoneîn care valoarea PIB depăşeşte pragul de 10.000 euro/locuitor.

Cele mai sărace judeţe din România sunt Vaslui, cu un nivel al PIB de 3.882 euro/locuitor în 2016, Botoşani (4.191 euro/locuitor), Teleorman (4.482 euro/locuitor), Mehedinţi (4.600 euro/locuitor), Neamţ (4.701 euro/locuitor) şi Suceava (4.918 euro/locuitor), acestea fiind singurele judeţe situate sub pragul de 5.000 euro/locuitor.

Pentru 2017, CNP anticipează diferenţe mai mici între ratele de creştere economică din diferitele regiuni. Astfel, cel mai modest avans, de 4,5%, ar urma să fie înregistrat în judeţul Sibiu, în timp ce judeţul Sălaj ar urma să aibă cea mai mare creştere a PIB, de 5,9%.

Pentru întreaga economie, Comisia Naţională de Prognoză estimează un avans de 5,2% în 2017.

Sursa News.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | ACCIDENT MORTAL pe centura Vâlcele-Apahida: Un motociclist și-a pierdut viața în mod trgic

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | ACCIDENT rutier MORTAL pe centura Vâlcele-Apahida: Motociclist decedat într-un accident în care a fost implicat doar el Un accident rutier grav a avut loc astăzi, 16 aprilie 2026, în județul Cluj, pe centura Vâlcele-Apahida, în apropierea localității Pata. În tragicul eveniment rutier a fost implicat doar motociclistul.  Din nefericire, salvatorii ajunși la fața […]

Citește mai mult

Actualitate

Răzvan Burleanu după Comitetul Executiv al FRF: “Sunt mandatat să negociez cu Hagi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Răzvan Burleanu după Comitetul Executiv al FRF: “Sunt mandatat să negociez cu Hagi” Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) s-a reunit joi, 16 aprilie 2026 pentru a definitiva formalitățile privind numirea lui Gheorghe Hagi la cârma echipei naționale. Președintele Federației, Răzvan Burleanu, a susținut apoi o conferință de presă în care a vorbit […]

Citește mai mult

Actualitate

Reguli noi pe plajele din România. Ministrul Mediului: „Anul acesta, toate şezlongurile puse ilegal vor fi ridicate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli noi pe plajele din România. Ministrul Mediului: „Anul acesta, toate şezlongurile puse ilegal vor fi ridicate” Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat reguli noi pe plajele din România, printre care și faptul că în acest an vor fi ridicate toate șezlongurile puse ilegal pe litoralul românesc. Diana Buzoianu a precizat că […]

Citește mai mult