Cultură Educație

JOI: Întâlnire la gura sobei, la Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba, cu cercul ,,Verbum” și clubul de lectură LecturAlba

Mondoc Adriana

Publicat

în

Joi, 20 decembrie, ora 17.00 la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire comună a cercului de scriere creativă ,,Verbum” și a clubului de lectură LecturAlba. Pentru Clubul de lectură de această dată membrii clubului au propus citirea nuvelei ,,Rem” din volumul lui Mircea Cărtărescu cu titlul ,,Nostalgia”.

Petrecerea Divorțaților

Lectura acestei nuvele stă sub semnul unei fascinații covârșitoare. Ficțiunea, locul în care visele cele mai nebunești se împlinesc, devine în proza lui Mircea Cărtărescu un tărâm posibil, palpabil, lipsit de granițe și constrângeri – însă el se deschide doar cititorului pregătit să renunțe la neîncredere și îndoieli, abandonându-se cu voluptate imaginarului fabulos. Clubul de lectură LecturAlba oferă iubitorilor de lectură posibilitatea de a împărtăși joi 20 decembrie 2018 impresii de lectură dar și comentarii pe marginea unui text semnat de un autor român contemporan de succes atât în țară cât și în străinătate.

În aceeași dată și la aceeași oră se vor reîntâlni și membrii cercului de scriere creativă Verbum, un cerc ce se adresează tuturor celor care practică arta scrisului sau orice altă formă de creație artistică. La ședința din această lună a fost propusă spre dezbatere tema ,,Gânduri de Crăciun”.

Clubul de lectură LecturAlba face parte din programul 1.USERS/ 1.1 Clubul de lectură iar proiectul Verbum face parte din programul 4ANIMAȚIE CULTURALĂ/4.8Verbum.

Organizatorii celor două activități sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult