Cultură Educație

JOI: Activități ale Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba pentru a promova voluntariatul, cartea și cititul, reunite sub titlul generic ,,DA pentru voluntariat!”

Ioana Oprean

Publicat

în

În data de 4 aprilie 2019, voluntarii Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba, coordonați de bibliotecara Luiza Pop, vor fi implicați pe parcursul întregii zile în diverse activități menite să promoveze voluntariatul, cartea și cititul. Activitățile derulate prin proiectul 7.4 Voluntarii bibliotecii sunt reunite sub titlul generic ,,DA pentru voluntariat!” și vor avea loc după următorul program:

Petrecerea Divorțaților

Prima activitate intitulată ,,Vreau să-mi citești!” va avea loc la Grădinița cu Program Prelungit Step by Step, nr.12 din Alba Iulia, între orele 11.00 și 12.00. În cadrul activității, copiii vor fi antrenați în jocuri interactive și în discuții libere pe marginea unor texte citite la fața locului de către voluntarii implicați în proiect.

Ziua va continua cu o nouă activitate ce se va desfășura între orele 12.30 și 13.30 la Asociația Stop Autism Alba. În cadrul activității denumite ,,Cartea care ajută!”, voluntarii vor desfășura împreună cu copiii cu tulburări din spectrul autist activități de modelaj și pictură și va fi lecturată povestea ,,Ridichea uriașă”, poveste prin care copiii vor fi antrenați în jocuri interactive desfășurate cu sprijinul voluntarilor și al terapeuților. Cu acest prilej se va marca și Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului ce se celebrează în fiecare an în data de 2 aprilie.

Proiectul ,,DA pentru voluntariat!” se va încheia cu activitatea ,,Prima mea carte!”, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia unde voluntarii ajutați de personalul de specialitate vor oferi cărți mamelor aflate la secția de nou-născuți. Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba va dărui proaspetelor mame câte un exemplar din volumul Ion Agârbiceanu – Opere iar bebelușilor câte un exemplar din lucrarea  Antologie de texte literare pentru copii. Lucrarea a fost realizată în anul 2017 prin contribuția a 14 scriitori din județul Alba, care au oferit bibliotecii textele ce se regăsesc în carte.

Proiectul ,,Da pentru voluntariat” se vrea a fi atât un mijloc de promovare a cărții și cititului cât și un proiect de antrenare a voluntarilor în acțiuni menite să contribuie la o mai mare vizibilitate a instituției mai ales în cadrul unor categorii speciale de public cum ar fi: mamele și nou – născuții, preșcolarii și cu copiii cu diferite deficiențe, categorii a căror prezență este mai dificilă în cadrul organizat al bibliotecii.

Evenimentele sunt organizate de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr.12 din Alba Iulia, Asociația Stop Autism Alba și Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult