Jelena Delic și Evilania Martinez (Volei Alba Blaj), în echipa etapei a noua a Diviziei A1 la volei feminin | Campioana, 17 nominalizări în statistica FRV, cele mai multe Ariana Pîrv și Vittoria Piani
Jelena Delic și Evilania Martinez (Volei Alba Blaj), în echipa etapei a noua a Diviziei A1 la volei feminin | Campioana are 17 nominalizări în statistica FRV, cele mai multe Ariana Pîrv și Vittoria Piani
În această rundă, în care a câștigat în deplasare, 3-0 cu Rapid București, echipa din „Mica Romă” este reprezentată de Jelena Delic și Evilania Martinez, conform Federației Române de Volei.
Citește și: Transfer la Volei Alba Blaj: extrema Ana Escamilla (Spania), voleibalistă care a evoluat ultima dată în Turcia

După ultimul meci al anului în Divizia A1 la volei feminin, în echipa rundei a noua se regăsesc câte două jucătoare de la Volei Alba Blaj, CSM Constanța și CSO Voluntari și una de la Dinamo, antrenor fiind italianul Giovanni Caprara, primul tehnician care ajunge la 3 nominalizări.
*Jelena Delic – 11 puncte (+8). Pentru a doua oară în echipa etapei, centrul Blajului a pus umărul la victoria categorică din Giulești. 9 puncte reușite în atac, cu 64% eficiență, plus alți doi ași;
*Evilania Martinez – 14 puncte (+6). Cubaneza prinde pentru prima dată echipa etapei. În succesul de la București, cu Rapid, extrema campioanei a reușit 8 puncte în atac, cu 42% eficiență, plus două blocaje. A servit foarte bine și și-a trecut în cont patru ași. Pe preluare, a greșit două mingi. Cifrele ei: 41% recepție pozitivă și 23% excelentă.
*Formația blăjeană, 17 nominalizări
În prima rundă și a patra rundă, Blajul nu a avut nicio reprezentantă în echipa ideală întocmită de FRV, în rest, pe parcursul primei părți a sezonului regular gruparea ardeleană fiind mereu în top. Sunt 8 echipiere ale grupării ardelene incluse în topurile săptămânale, cele mai multe nominalizări avându-le Ariana Pîrv – 4 (la egalitate cu Iarina Axinte, CSO Voluntari) și Vittoria Piani – 3 nominalizări. Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernandez, totodată selecționerul reprezentativei feminine a României, are două prezențe. De asemenea Diana Vereș (libero, cea mai bună voleibalistă din 2025) și Jelena Delic s-au regăsit în două rânduri în formula ideală. Câte o prezență au adunat Drussyla Costa (căpitanul Blajului), Charlotte Krenicky (coordonator), Bianca Grama (centru) și extrema Evilania Martinez (venită mai târziu la echipă).
Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, a terminat 2025 pe prima poziție a ierarhiei interne, cu 24 de puncte, la egalitate cu rivala CSO Voluntari, pe care o va întâlni, în „Alba Blaj” Arena, în prima rundă a returului, la primul meci intern al anului 2026, în jurul datei de 10 ianuarie. Startul noului an este unul incendiar, cu o deplasare în Franța, pentru disputa cu Le Cannet, în grupele Ligii Campionilor (8 ianuarie).
Foto: CSM Volei Alba Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Cu albaiulianul George Țălnar pe banca tehnică, divizionara secundă Metalul Buzău, calificare pentru a doua oară consecutiv în sferturile de finală ale Cupei României
Cu albaiulianul George Țălnar pe banca tehnică, divizionara secundă Metalul Buzău, calificare pentru a doua oară consecutiv în sferturile de finală ale Cupei României Divizionara secundă Metalul Buzău a obținut, miercuri, 11 februarie 2026, o calificare istorică, a doua consecutivă, în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal. Noua performanță a fost repurtată cu […]
CIL Blaj – Interstar Sibiu 4-1 (2-0), într-un meci amical | Dublă Taifas, Bejan – gol la debut
CIL Blaj – Interstar Sibiu 4-1 (2-0), într-un meci amical, disputat pe teren sintetic în Parcul „Avram Iancu”. Dublă Taifas, Bejan – gol la debut CIL Blaj a învins Interstar Sibiu, scor 4-1 (2-0), într-un meci amical, pentru divizionara terță marcând Taifas dublă (12, 57), Bejan (44, gol la debut al jucătorului împrumutat de la […]
În semifinala Cupei României, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 2-3 | Campioana, victorie de senzație, după o revenire miraculoasă, de la 0-2!!!
În semifinala Cupei României, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 2-3 | Campioana a reușit victorie de senzație, după o revenire miraculoasă, de la 0-2!!! În manșa tur a semifinalelor Cupei României, Volei Alba Blaj a învins în deplasare, după ce a întors neverosimil rezultatul, scor 3-2 (17-25, 25-27, 25-23, 25-19, 15-8), pe CSO Voluntari, […]