Curier Județean

Jandarmii din Alba, la datorie pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la Târgul de fete de pe Muntele Găina: Recomandări pentru cetățeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Jandarmii din Alba, la datorie pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la Târgul de fete de pe Muntele Găina: Recomandări pentru cetățeni

Aproximativ 70 de jandarmi vor asigura, zilnic, măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul “Târgului de Fete” care se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni pe Muntele Găina. Aceștia provin din cadrul Jandarmeriei Alba, care are rolul coordonator al întregii misiuni, Jandarmeriei Hunedoara, Grupării de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş și Grupării de Jandarmi Mobilă “Glad Voievod” Timișoara.

dariusandrei.ro

Alături de jandarmi vor fi polițiști și pompieri și vor acționa pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi normalitate civică pentru toţi participanţii la evenimentul care este apreciat ca fiind cea mai mare sarbatoare tradițională românească în aer liber.

În scopul preîntâmpinării apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite, supunem atenţiei tuturor celor care vor participa la această manifestare să respecte indicaţiilor organizatorilor şi ale forţelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să evite consumul excesiv de alcool, să nu arunce obiecte către scenele organizate şi să semnaleze prompt orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

Totodată, le solicităm nu forţeze cordoanele de ordine dacă va fi nevoie ca acestea să fie constituite, să acorde sprijin forţelor de ordine şi să ţină cont că manifestările obscene, care contravin normelor legale de convieţuire în societate, vor fi sancţionate. În plus, reamintim că, în conformitate cu prevederile Codului penal, este interzisă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de până la 2 ani sau amendă portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase pe timpul adunărilor publice.

În categoria obiectelor periculoase, sunt incluse cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, armele neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitivele pentru şocuri electrice precum şi substanţele iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant.

În plus, supunem atenţiei celor care vor accede pe Muntele Găina să respecte regulile locului, să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate, să fie echipaţi adecvat vremii, să nu distrugă mediul înconjurător prin diverse acţiuni neconforme cu protejarea acestuia, să nu aprindă focul în locurile neamenajate, să nu distrugă semnele de orientare turistică şi să nu intre cu autoturismele în zonele marcate.

De asemenea, pentru evitarea unor situaţii neplăcute le recomandăm să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia și să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor. În cazul în care constată că aceştia lipsesc le indicăm să ia de urgenţă legătura cu cel mai apropiat echipaj de jandarmerie sau poliţie sau să apeleze 112.

Orice neregulă constatată poate fi sesizată jandarmeriei prin apel la numărul unic de urgenţă 112 sau direct jandarmilor angrenaţi în asigurarea ordinii şi liniştii publice.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu oferă 25 de burse pentru elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi, în anul școlar 2026-2027. Ce valoare vor avea și până când se pot depune dosarele

Ioana Oprean

Publicat

în

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu oferă 25 de burse pentru elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi, în anul școlar 2026-2027. Ce valoare vor avea și până când se pot depune dosarele Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu oferă 25 de burse pentru elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi, în anul școlar 2026-2027. Dosarele se pot depune până în 30 septembrie […]

Citește mai mult

Curier Județean

30 august 2026 | Taina Sfântului Maslu de Obște la biserica de lemn din Lăzești. Lăcașul de cult, ridicat în 1746, martor tăcut a aproape trei secole de credință, rugăciune și istorie

Ioana Oprean

Publicat

în

30 august 2026 | Taina Sfântului Maslu de Obște la biserica de lemn din Lăzești. Lăcașul de cult, ridicat în 1746, martor tăcut a aproape trei secole de credință, rugăciune și istorie Duminică, 30 august 2026, la biserica de lemn din satul Lăzești, va avea loc Taina Sfântului Maslu de Obște, săvârșit de părintele Coțan […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident rutier pe A10, sensul Sebeș – Turda: Circulația este îngreunată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier pe A10, sensul Sebeș – Turda: Circulația este îngreunată Un accident rutier s-a produs joi, 20 august 2026, pe Autostrada A10, sensul de mers Sebeș – Turda, la kilometrul 60.  În urma evenimentului rutier, circulația este îngreunată, iar șoferii pot circula doar pe banda I. ,,Circulație îngreunată în urma unui accident produs pe […]

Citește mai mult